“Zilele Maghiare” animă un judeţ întreg

Articolul a fost vizualizat de 1,748 ori

Cei peste 3.000 de maghiari din judeţul Hunedoara petrec vreme de 9 zile, în timpul festivalului „Zilele Maghiare”. Seria de evenimente se desfăşoară între 28 aprilie şi 6 mai şi cuprinde zeci de acţiuni care au avut sau au loc în o parte dintre localităţile hunedorene. 

Gulaşul a jucat şi de această dată unul dintre “rolurile principale” în întregul program al sărbătorii comunităţii maghiare din Hunedoara

Programul celei de-a treia ediţii s-a deschis sâmbătă, cu un concurs judeţean de pescuit, organizat pe balta din Aurel Vlaicu. În aceeaşi zi, la Galeria de Arte din Hunedoara, a avut loc vernisarea unei expoziţii de caricatură şi prezentarea volumului intitulat „Raţie”, a artistului Elemer Konczey, în timp ce la Casa Maghiară s-a desfăşurat un maraton de lectură. La Petroşani tinerii s-au distrat la Complexul 3Daqua, iar la biserica romano-catolică din Lupeni s-a jucat spectacolul „Sămânţă de muştar”, susţinut de Albert Wass. Deschiderea oficială a evenimentului a avut, însă, loc duminică seara, la Castelul Corvinilor, după concertul „Katapult”, urmat de concertul susţinut de trupa „Republic”.

Ziua de duminică a inclus organizarea de spectacole la Deva, o expoziţie a coroanei maghiare la biserica romano-catolică şi o expoziţie de pictură la Casa Maghiară. Unul dintre cele mai atractive evenimente incluse în program a fost „Duminica familiilor”, care a cuprins o serie de programe în aer liber şi un târg de vechituri, dar şi concursul de gătit pentru familii, organizat chiar în curtea Castelului Corvinilor.

Gulaşul perfect, gătit pe tubul de aeraj

Cele trei surori, foste Molnar, spun că au vechime: participă pentru a treia oară la concursul gastronomic: „Ne place să gătim. Gulaşul trebuie făcut cu bunăvoie şi cu un pic de suflet, ăsta e secretul. Sunt foarte multe variante de gulaş, însă noi – ce facem de obicei, facem şi acum. Gulaşul este recunoscut ca una dintre mâncărurile tradiţionale ungureşti pentru că este şi gustos, şi săţios”, spune una dintre surorile Molnar. O altă echipă, „Bucăţica bună”, a decis ca anul acesta – la concursul de gătit – să nu mai prepare gulaş, ci tocăniţa măcelarului. „Echipa a rămas aceeaşi ca anul trecut, dar gătim alt preparat, tot unguresc. Tocăniţa măcelarului se face cam la fel ca gulaşul, doar că folosim mai multă ceapă şi un pic de vin. În plus, toate ingredientele sunt naturale, nu e nimic cumpărat de la magazin, doar carnea pe care o preparăm am primit-o de la organizatori. Am adus de acasă ardei uscat, morcov, chiar şi paste făinoase făcute cu ou de casă, iar ca garnitură vom avea cartofi natur, cu frunze de pătrunjel. Deviza noastră e să gătim, dar şi să mâncâm cât mai sănătos. Anul trecut, premiul cel mare a fost acordat echipei de pompieri care au venit din Ungaria, iar noi am luat premiul special”, spune profesoara de fizică Magdalena Kofity, astăzi coordonatoarea echipei „Bucăţica bună”.

O altă echipă, venită din Valea Jiului, a sosit la castel cu toate ingredientele gata pregătite, aducând cu ea şi o invenţie-trăsnet: ceaunul pe tub de aeraj. „Am cumpărat tubul de la fier vechi, iar gaz avem de la butelie. E mai simplu aşa, decât cu ceaunul pe picioare de metal. Ce facem noi aici nu e chiar reţeta tradiţională de gulaş. Normal, gulaşul se face cu găluşte şi cu carne în amestecătură: porc şi viţel. Aici, în schimb, este carne de porc şi nu mai punem găluşte. Sunt cam 15 feluri de gulaş, plus că reţetele variază de la o gospodină la alta. Eu fac ca să aibă gust bun. Dacă luăm premiu, e bine, dacă nu, vreau măcar să le placă oamenilor”, glumeşte Csaba Marton.

Dansuri medievale şi lansare de lampioane

Copiii au putut să participe, în timpul Festivalului „Zilele maghiare în judeţul Hunedoara”, la activităţi meşteşugăreşti, cum ar fi realizarea de obiecte ceramice decorative sau de cercei din piele, iar adulţii li s-au alăturat în timpul jocurilor de îndemânare pentru familii şi echipe. Au avut loc spectacole de dans medieval – susţinute de trupa de dans „Renaissance” şi dansuri populare maghiare – susţinute de ansamblul folcloric din Cristur. Cea de-a doua seară a festivalului s-a încheiat cu lansarea de lampioane pentru victimele agresiunii în familie. Maghiarii din Valea Jiului au venit în vizită la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în timp ce la Cristur au fost reînviate obiceiurile străvechi ale secuilor bucovineni. Micuţii participanţi la evenimente au putut să se încrie la concursul de desene: „Eu şi familia mea”, coordonat de profesorul de desen Tibor Fazakas, au fost organizate campionate de fotbal, întreceri de mini-fotbal, tenis de masă, volei, darts şi jocuri de îndemânare, iar la Casa Maghiară din Hunedoara a avut loc evenimentul „Arome maghiare”, unde cele mai pricepute gospodine au preparat mâncăruri tradiţionale ungureşti, clătite, dar şi alte bunătăţi.

Teatrul de stradă din Budapesta a susţinut o serie de spectacole la Simeria, Hunedoara, Peştiş, Călan, Streisângeorgiu şi Lupeni. Pasionaţii de carte au putut participa, aseară, la „Seara filmelor maghiare”, în Lupeni a fost organizat un maraton de lectură de 24 de ore, la care, pe lângă maghiarii din localitate, au participat şi cei din Uricani.

Cabaret şi alergare în sac

Astăzi, la Galeria de Arte din Hunedoara, va avea loc prezentarea unui volum semnat de Mako Bela, iar mâine, la ora 16, va începe, la Hunedoara, conferinţa Societăţii maghiare de cultură din Transilvania (EMKE). Dacă vreţi să ieşiţi în acest sfârşit de săptămână din casă, puteţi merge la Casa Maghiară din Deva, unde trupa Moka, din Valea lui Mihai, va susţine un spectacol de cabaret, iar dacă vreţi să admiraţi zona de nord a judeţului puteţi să vă înscrieţi pentru o excursie în zona Brad – Abrud – Roşia Montană. Sâmbătă, la Castelul Corvinilor, va fi aniversată „Ziua tinerilor maghiari din Hunedoara”, care va cuprinde dezbateri tematice pe tema oportunităţilor pentru tineri, un concurs de căutare a comorii ascunse în castel, campionate sportive, karaoke, în timp ce la Petroşani, în zona Cheile Taia, va fi făcută o prezentare turistică şi de alpinism.

Duminică, la poalele Cetăţii din Deva, va avea loc „Sărbătoarea ceaunelor” – o nouă competiţie de gătit în aer liber, urmată de dansuri populare susţinute de ansambluri din Cristur şi Sfântu Gheorghe şi de concertul trupei Zanzibar. La Călan şi Streisângeorgiu vor fi organizate concursuri inedite, printre care şi competiţia de alergare în sac, la care pot participa nu doar micuţii, ci întreaga familie. Printre organizatorii evenimentului se numără Grupul Şcolar „Teglas Gabor”, secţiile maghiare din şcolile din Hunedoara, Petroşani şi Lupeni, dar şi asociaţii non-profit, printre care Asociaţia pentru păstrarea tradiţiilor populare maghiare din Cristur, Asociaţia culturală pentru Ardealul de Sud, Asociaţia Cercetaşilor Maghiari din România, plus biserici şi confesiuni religioase maghiare.

Tags:

About Ada Beraru