Devoratorul de gazete. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 1,883 ori

Dacă de la CityNews nu mai am aşteptări întrucât publică ştiri din toate judeţele ca să pară că au mai multe “bucăţi” pe site, de la Glasul Hunedoarei parcă mă aşteptam la ceva mai mult. Irinei Năstase nu pare să-i pese de faptul că ziarul este citit şi de oameni din alte oraşe, nu doar de către deveni. Aşa că a “trântit” o ştire cu titlul: “Fără trafic rutier, în weekend, pe bulevardul 1 Decembrie”. Ce-i drept, nu ştiu dacă în afară de municipiul reşedinţă de judeţ, Deva, mai există vreun oraş hunedorean care să aibă Bulevardul 1 Decembrie. Totuşi, atunci când le vorbeşti / scrii tuturor hunedorenilor despre o stradă, fă bine şi spune din ce oraş este ea. 

Din Servus Hunedoara: “«Am regizat un spectacol special pentru această ministagiune de muzică şi teatru baroc, după Molliere, într-un act, cu patru personaje, iar rolul meu este cel al unui june prim cam tomnatic. Este o piesă în limba română, un muzical foarte gustat de public care, cu fiecare reprezentaţie, a fost în număr tot mai mare», spune Mihai Panaitescu, actorul devean, regizorul şi protagonist al piesei”. Vinovată de transcriere este Aurora Tanalt. Molière se scrie cu un singur “l”, stimată colegă, iar înşiruirea de la finalul frazei îmi pare cam forţată: “actorul devean, regizorul şi protagonist al piesei”? Este Mihai Panaitescu singurul actor devean? Dacă nu, o formulare mai fericită ar fi fost “Mihai Panaitescu, actorul devean care este atât regizor, cât şi protagonist al piesei”. Cu virgulele şi articolele nehotărâte nu te joci!

Până când Aurora Tanalt, de la Servus Hunedoara, o să înţeleagă că nu poţisă te joci cu virgulele, o să îi vânez în continuare greşelile: “La iniţiativa reprezentanţilor primăriei municipiului Petroşani, toţi elevii din clasele I-VIII de la şcolile de pe raza localităţii, vor beneficia de câte un ghiozdan echipat cu un minimum de rechizite necesare desfăşurării activităţii şcolare”. Măcar elevii din clasele I-VIII să înveţe că nu se pune virgulă între subiect şi predicat, că de la majoritatea ziariştilor noştri nu mai am nicio pretenţie.

“Deponeul ecologic nu se face la Petrila!”, anunţă, entuziasmată, Diana Mitrache, în Servus Hunedoara. “Nu vrem gunoi în bătătură! Legislativul al oraşului a decis să se opună din nou acestui proiect, motiv pentru care locuitorii vor avea preţuri mari pentru depozitarea deşeurilor”. Legislativul al oraşului? Şi cine anume nu vrea gunoi în bătătură? Ce înseamnă “bătătură” atunci când vorbim despre un oraş întreg?

Nici Maximilian Gânju, de la Mesagerul Hunedorean, nu se înţelege prea bine cu virgulele. Cumva, reuşeşte să le “scape” mereu între subiect şi predicat. Iată câteva exemple: “Un şofer cu probleme medicale, a fost nevoit să găsească un colţişor în care să-şi parcheze autoturismul cât de cât aproape de sediul unei bănci unde avea treabă. Asta pentru că locurile din parcarea publică şi care erau rezervate pentru cei care au handicap, au fost ocupate abuziv de şoferi perfect sănătoşi. […] Şoferii care îşi lasă maşinile pe locurile de parcare respective, nu pot fi traşi la răspundere”. Trei dintr-o lovitură, doamnelor şi domnilor!

Sebastian Mezei a scris, în Mesagerul Hunedorean, un articol “tech” cu titlul: “Nikon Coolpix S01 un aparat foto în miniatura”. Ar fi “mers” o virgulă după “S01”, la fel cum ar fi “mers” şi nişte diacritice, de exemplu “miniatură” în loc de “miniatura”.

E atât de obositor să citeşti “bârfele” din Mesagerul Hunedorean, încât eu am renunţat de câţiva ani buni s-o mai fac. O dată pentru că nu pricep nimic, necunoscând mare parte din bârfele despre oamenii politici şi marii afacerişti ai judeţului, şi în al doilea rând, pentru că sunt atât de prost scrise, încât sunt convins că numai VIP-urile locale au nervii suficient de tari ca să le parcurgă pe toate, în fiecare zi. Iată un exemplu: “Vorbesc gurile rele că un primar de municipiu nu se lasă mai prejos decât profesorul lui, care l-a susţinut în campania electorală, şi nu s-a lăsat până ce nu a angajat-o pe duduia care se iubeşte cu respectivul”. Respectivul primar sau respectivul profesor? Şi-apoi, să ştiţi că am înţeles cu toţii că nu vă puteţi divulga sursele, pe cuvânt că nu e nevoie să introduceţi câte un “spun gurile rele” sau “vorbesc cârcotaşii” în FIECARE FRAZĂ!!!
De exemplu, în ediţia din 29 august avem aşa: “Vorbesc gurile rele că”, “cârcotaşii au aflat că”, “motiv pentru care zvonerii povestesc că”, “Vorbesc cârcotaşii că”, “Cel puţin aşa spun gurile rele”, “povestesc zvonerii”, “Cârcotaşii susţin că”, “spun gurile rele”. Cum spuneam: obositor!

“De ce este nemulţumit Vili Rupa?”, se întreabă – şi ne întreabă? – Sorina Popa, în Mesagerul Hunedorean. Vili Rupa, un hunedorean care se tot “luptă” în justiţie cu statul român, este nemulţumit, de data aceasta, pentru că. “Cei de la ÎCCJ mi-au transmis, însă, că dosarul nu se poate revizui. Aşa că, am trimis documentele primite de la Înalta Curte, la CEDO, pentru că nu este corect ce mi se întâmplă. Numai că, mi s-a oprit corespondenţa, am primit o confirmare de primire, dar fără ştampilă. Înţeleg, atunci când eram în puşcărie îmi verificau toate scrisorile, dar acum sunt în libertate, nu mai trebuie să mă oprească să trimit documentele. Este un abuz clar, nu ştiu cine e de vină, cei de la Poştă, sau alţii. Oricum, voi da în judecată Poşta Română”, a spus Vili Rupa”.

Ce ar fi trebuit să facă jurnalista Sorina Popa? Să ceară un punct de vedere reprezentanţilor Poştei Române, dacă tot a hotărât să publice această ştire. Aşa e normal, atunci când o parte o acuză pe alta, să ceri opinia părţii acuzate, pentru a nu te trezi că ai făcut o ştire dintr-o singură sursă.
Ce a făcut jurnalista Sorina Popa? A publicat doar ceea ce i-a spus Vili Rupa şi s-a bucurat – presupun – că are cu ce să-şi umple spaţiul liber din ziar. Jurnalism, Anno Domini 2012.
(Observaţi că despre virgulele puse aiurea n-am zis nimic, bănuiesc că, fiind vară, celor de la Mesagerul Hunedorean le-a plecat corectorul în concediu, aşa că-i mai iert o vreme).

“La fiecare control în trafic poliţiştii hunedoreni dau peste câte un şofer care se urcă la volan fără să fie «dotat» cu un permis de conducere”, informează Servus Hunedoara. Ştirea nu este semnată, iar eu nu mă mir. E atât de prost scrisă, încât şi câinelui meu i-ar fi jenă să o semneze. “Acest lucru scenariu este valabil şi pentru un tânăr de 18 ani din comuna Băiţa, care, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 706 A, pe raza localităţii Sălişte, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a părăsit partea carosabilă avariind autovehiculul.În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar acestaşi s-a ales cu dosar penal”. Acest lucru scenariu şi acestaşi? Of, doamne!!!

“O nouă ediţie a «Festivalului Berii», ce va avea loc în week-end îi va scoate din nou pe hunedoreni în stadă”, scrie Aurora Tanalt, în Servus Hunedoara. Virgula a rămas pe fundul vreunei halbe. Autoarea continuă: “Tonul la distracţie va fi dat vineri de la ora 19:00 cu concertele artiştilor locali Laura Maier, Vampu şi trupa Green Band ca apoi, scena din mijlocul oraşului va fi ocupată de Alin Văduva, Alex Velea şi Paraziţii”. “Ca apoi scena să fie ocupată”, nu “ca apoi scena va fi ocupată”.

Le cer scuze colegilor de la CityNews, HunedoaraMea.ro şi Ziarul Hunedoreanului pentru că i-am ignorat săptămâna asta. S-a întâmplat strict pentru că am luat ziarele la rând şi am găsit suficiente greşeli în Servus Hunedoara şi Mesagerul Hunedorean. Le promit că săptămâna viitoare o să mă ocup de ei aşa cum se cuvine şi cum merită.

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'