Criza medicamentelor oncologice, rezolvată pe jumătate

Articolul a fost vizualizat de 1,715 ori

Guvernul a oferit companiei Unifarm un împrumut de 800.000 de euro pentru achiziţionarea tratamentului necesar bolnavilor de cancer. Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiilor pacienţilor afectaţi de această maladie spun că criza oncologică, generată de lipsa unor medicamente, nu s-a încheiat şi că există situaţii în care schemele de tratament sunt administrate, deşi sunt incomplete. 

medicamenteAutorităţile de sănătate publică au anunţat că au obţinut alocarea de fonduri suplimentare, care au dus la reducerea listei de aşteptare pentru bolnavii de cancer cu peste 40 la sută la sută. Mai mult de 50 la sută din bugetul de peste un miliard de lei alocat bolnavilor de cancer anul trecut a fost direcţionat către terapiile inovatoare, de care au nevoie mai puţin de 10 la sută dintre pacienţi. Totuşi, asociaţiile bolnavilor de cancer spun că în acest moment lipsesc cel puţin patru medicamente care fac schemele de tratament pentru cancer incomplete şi le diminuează eficienţa.

Întârzieri de 24 sau de 48 de ore

La Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, unde există o secţie de Oncologie, managerul unităţii, medicul Bende Barna, declară că până acum s-a confruntat doar cu întârzieri minore: “Teoretic, nu am avut probleme cu medicamentele. Pe cele injectabile le-am procurat de la farmacia cu circuit închis a spitalului, iar medicamentele sub formă de tablete se eliberează de către farmaciile cu circuit deschis. Licitaţiile sunt făcute, medicamentele sunt aduse de firme, singura problemă este că Programul Naţional de Oncologie nu a reuşit să fie finanţat la modul ideal. Datoriile pe care le are spitalul, în momentul de faţă, sunt pe seama acestor medicamente, pe Program”, explică managerul spitalului de la Hunedoara, Bende Barna. Directorul adaugă că, din fericire, spitalul nu a înregistrat sincope în aprovizionarea cu medicamente.

“Şi dacă se întâmplă ca un bolnav să nu aibă un medicament astăzi, în maximum 24 sau 48 de ore îl primeşte. În cel mai rău caz, rămânem în urmă cu plata, iar când vin banii plătim în ordine cronologică facturile”, adaugă doctorul Bende Barna. Managerul spitalului din Hunedoara precizează că plăţile neefectuate până la 180 de zile sunt considerate datorii în termen, iar abia peste 180 de zile devin arierate. Bende mai spune că, până acum, spitalul nu a înregistrat datorii, ci plăteşte medicamentele la 30 de zile, dar pentru Programul Naţional de Oncologie, banii vin pe o linie separată, prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Bende adaugă că, în urma celei mai recente directive europene, coroborată cu intenţiile ministerului de resort, datoriile vor fi plătite, tocmai ca urmare a majorării bugetului pentru Sănătate.

Pacienţii acuză lipsa a patru medicamente

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Călin Mircea Laza, susţine, la rândul său, că pacienţii bolnavi de cancer care se tratează la instituţia pe care o conduce nu au avut de suferit decât pe parcursul câtorva săptămâni, în lunile noiembrie şi decembrie. Laza adaugă că, imediat de primeşte banii pentru bolnavii de la Oncologie, achită medicamentele: “Mie cum îmi intră banii, plătesc instant. De aceea, ar fi dificil de precizat, pe moment, care sunt sumele alocate în acest sens”, afirmă medicul.

Doctorii recunosc, însă, că nu pot să facă stocuri pentru unele medicamente, din cauză că acestea sunt foarte scumpe şi, în plus, trebuie să ţină cont şi de speranţa reală de supravieţuire a bolnavilor. Reprezentanţii asociaţiilor pacienţilor care suferă de cancer, pe de altă parte, anunţă că în toată ţara, deci şi în judeţul Hunedoara, lipsesc cel puţin patru medicamente foarte importante pentru tratamentul bolnavilor de cancer. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, spune că este vorba despre Vinblastin, Bleomicină, Dacarbazină şi 5-Fluorouacil. Irimia adaugă că, pentru ca pacienţii să poată continua tratamentele în lipsa acestor medicamente, medicii recurg la tot felul de improvizaţii, care i-ar putea duce într-o zi în situaţia de a fi acuzaţi de malpraxis.

Irimia adaugă, însă, că vinovaţi de această situaţie nu sunt medicii oncologi din spitalele hunedorene, ci responsabilii de la Ministerul Sănătăţii, care nu acordă sprijinul cuvenit bolnavilor. Reprezentantul FABC adaugă că suma de 800.000 de euro alocată de Guvern are rolul de a acoperi doar pe moment lipsa diferitelor medicamente oncologice, pentru asigurarea unui stoc minim de medicamente.

About Ada Beraru