Handbal feminin – Liga Campionilor: Finala, o himeră?

Ca orice român care iubeşte sportul, am aşteptat cu vădit interes prima manşă din “Liga Campionilor” la handbal feminin, unde reprezentanta noastră, Oltchim Rm. Vâlcea, a întâlnit la Bucureşti principala favorită la cucerirea preţiosului trofeu, vecina din Ungaria, Eto Gyor. Este un adversar adesea întâlnit în această competiţie de gruparea de pe Olt, iar în privinţa palmaresului, între cele două grupări exista un echilibru aproape perfect.

Eşecul Oltchimului din prima manşă a semifinalei poate fi explicat şi prin faptul că Ada Nechita a fost folosită prea puţin

Ambelor echipe le lipseşte trofeul suprem european şi ambele şi l-au propus cu optimism înainte de meci. Vâlcencele au jucat finala în 2011, dar nu au putut trece de danezele de la Viborg, care le-au învins de două ori. În tabăra cealaltă, ghinionul era şi mai mare, unguroaicele jucând nu mai puţin de şapte finale în competiţiile organizate de Federaţia Europeană de Handbal, dar de fiecare dată au pierdut. Anul trecut, au cedat într-o dublă manşă dramatică, în faţa muntenegrencelor de la Buducnost, care s-au impus la mai multe goluri înscrise în deplasare, şi la care evolua, atunci, actuala componentă a Oltchimului, supervedeta Katarina Bulatovic.

La prima vedere, Gyor-ul pornea favorită şi în acest prim meci din semifinală, mai ales că bifase nu mai puţin de 12 victorii consecutive în grupe, fără să cunoască gustul înfrângerii. Mai mult, clubul dispune de un buget consistent, care i-a permis să alinieze un lot valoros, cu nume sonore, în frunte cu norvegiencele Katrine Haraldsen (portar) şi Hedi Loke (pivot), sârboaica Andrea Lekic (inter), brazilianca Eduarda Amorim (inter), alături de cel mai bun produs al handbalului feminin maghiar, cunoscutul conducător de joc Anita Gorbicz. Nici Oltchim nu stă mai rău la acest capitol, dacă este să le amintim pe Bulatovici, franţuzoaica Alison Pineau, ori spanioloaicele Silvia Navarro şi Alexandrina Barbosa, iar alături de ele, fetele noastre, Paula Ungureanu, Oana Manea sau Aurelia Brădeanu. Chiar înclin să spun că, per total, ale noastre stau mai bine ca valoare a lotului.

Banii să fie de vină?

Dacă la vecini problema financiară este una inexistentă, nu la fel este la echipa pregătită de cunoscutul antrenor danez Jacob Vestergaard. Colapsul în care se află combinatul chimic din Govora, care era principalul sponsor, s-a făcut simţit tot mai acut, astfel că, la un moment dat, tracasate de salariile neîncasate, vâlcencele au fost în pericol să rateze prezenţa în penultima fază a competiţiei, debutând cu două eşecuri consecutive în grupele principale. Au urmat patru victorii la rând, plus o “infuzie” de capital de la Petrom şi lucrurile au revenit în mare parte la normal, astfel că aşteptam un succes în prima manşă de la Bucureşti, care să ne facă să sperăm la returul de la Veszprem din această seară. Din păcate, evoluând inegal, cu o primă repriză catastrofală, urmată de o alta mai apropiată de ceea ce doream, dar insuficient, fetele noastre au trebuit să se recunoască învinse la două goluri diferenţă. Aşa se face că numai o minune ne-ar putea arunca în finala atât de dorită. Aş putea chiar întări în a spune că Oltchim a pierdut acest meci pe mâna propriilor handbaliste, care au dat dovadă în multe momente că, deşi sunt jucătoare valoroase, nu formează o echipă. Iar handbalul este un joc colectiv, în care dacă mecanismul se “gripează”, rezultatul nu poate fi decât negativ.

O repriză de coşmar

Având în spate peste 5.000 de susţinători, care le-au încurajat frenetic, fetele lui Vestrgaard ne-au prezentat 30 de minute un fel de “aşa NU trebuie să joci handbal”. Mai ales la început, ele au părut depăşite de miza acestei partide, evoluând timorat, ca şi cum atunci s-ar fi întâlnit pentru prima oară pe un teren de handbal. Atât au aşteptat oaspetele, care s-au detaşat rapid la 3-0, în timp ce Bulatovici a găsit drumul spre primul gol abia în minutul 8. Nici tehnicianul danez nu a “ghicit” cel mai bun “7” din această primă parte, Managarova fiind ca şi inexistentă pe extrema dreaptă, Bulatovici şutând des, dar fără gol, în timp ce Aurelia Brădeanu, de la care se dorea să fie mintea limpede, înota contra curentului. Nimic bun, astfel că Gyor s-a distanţat constant, ajungând la un “ecart” de şapte goluri, iar norii negrii pluteau deasupra sălii “Ioan Kunst Ghermănescu”.

Este impardonabil să ratezi cu nonşalanţă două aruncări de la 7 metri, să dai pase aiurea (au fost 10 în toată partida), sau, mai grav, să ratezi din poziţie de unu la unu de nu mai puţin de şase ori. O totală lipsă de concentrare, care la un astfel de nivel te poate costa scump. Odată cu apariţia Adei Nechita şi a portăriţei Navarro, lucrurile s-au aşezat oarecum, dar la pauză s-a intrat cu un deficit de patru goluri, 10-14. Mi-am amintit că, în urmă cu un an, unguroaicele conduceau la Vâlcea tot cu patru puncte (13-17), dar a urmat o a doua parte fantastică a fetelor noastre, care au reuşit, la capătul celor 60 de minute, o întoarcere spectaculoasă de scor, 35-31. Să se repete istoria şi acum? Debutul celui de-al doilea act nu a adus acel plus în tabăra nostră, astfel că diferenţa de patru goluri s-a menţinut până în minutul 45. A venit însă un gol “din poartă în poartă” al lui Navarro, Bulatovici a început să-şi intre şi ea în mână, Meiroşu a căpătat încredere şi ne-am apropiat la un gol. Chiar dacă în apărare lucrurile au mers infinit mai bine, cele câteva greşeli comise în faza de atac au făcut ca, finalmente, balanţa să încline în favoarea vecinilor de peste Tisa, care au învins cu 24-22. O victorie oferită mai mult de Oltchim, mai ales prin ceea ce nu a jucat în primele 30 de minute.

Ce aşteptăm de la retur

Evident că ne-am dori în această seară, cu începere de la orele 20.00, o victorie la cel puţin trei goluri diferenţă, sinonimă cu calificarea în marea finală. Dar sincer să fiu, după ce am văzut în prima manşă, va fi foarte greu. Sigur că, în handbal, două goluri nu înseamnă mare lucru, dar contează, evident, modul în care te exprimi pe terenul de joc. Iar Oltchim a dat dovadă, în ultimul timp, de inconstanţă, evoluând inegal, cu prime reprize aproape catastrofale şi cu reveniri spectaculoase în actul secund. Pentru a trece de această formidabilă Gyor, fetele lui Jacob Vestergaard vor trebui să evolueze la cel mai înalt nivel, să fie în primul rând o echipă. Nu mai au voie să greşească “şcolăreşte” în transmiterea balonului, vor trebui să se apere ca la Verdun în apărare, iar în atac să aibă o eficienţă cât mai mare.

Fără un moral bun, capitol la care se pare că nu excelăm, şi fără o concentrare maximă, lucrurile ar putea să devină dramatice pentru cea mai titrată echipă de handbal feminin din România. Părăsirea competiţiei în semifinale ar putea să însemne sfârşitul “mitului” OLTCHIM. Din ce se aude, ar însemna chiar dispariţia de pe harta handbalului românesc a clubului, cu efecte negative chiar şi asupra naţionalei conduse de Gheorghe Tadici. Şi cum speranţa moare ultima, să credem într-o minune! Minune care stă în mâinile acestor valoroase handbaliste, care au datoria să arate că orice este posibil.