În doar şase săptămâni, pe raza judeţului am avut parte de trei grozăvii aproape trase la indigo. Ultima parcă le întrece pe toate în cruzime: o bunică şi-a ucis nepotul, după care şi-a luat viaţa. Seria neagră începută chiar de Dragobete, la Hunedoara, continuată în acelaşi oraş şi ajunsă săptămâna aceasta la Uricani îi face pe psihologi să spună cu titlu de certitudine: “Nu mai suntem în stare să facem faţă stresului, cel puţin nu aşa cum reuşeau să-i facă faţă bunicii noştri”.

Psihologii spun că depresiile pot provoca impulsuri de moment scăpate de sub controlul raţiunii, aşa cum, cel mai probabil, a fost şi cazul crimei urmată de suicid din 24 februarie 2013, care a deschis seria neagră de la Hunedoara

Despre factorii generali care au încurajat apariţia unor asemenea gesturi, de o cruzime greu de închipuit până nu demult, am discutat cu doi psihologi hunedoreni. Concluzia lor este aceeaşi: “Stresul, singurătatea şi sărăcia, cumulate sau nu, ne pot pune la grea încercare”.

Primăvara neagră a Hunedoarei

Seria crimelor urmate de suicid a început chiar de Dragobete, pe 24 februarie. Înglodat în datorii şi confruntat cu un partaj din care nu avea şanse să se aleagă cu mare lucru, omul de afaceri Tiberiu Stan şi-a împuşcat fosta soţie, medicul Ligia Mara, după care şi-a luat viaţa cu aceeaşi armă.

Pe 6 aprilie, la doar două blocuri distanţă de locul în care Ligia Mara fusese împuşcată, un alt bărbat îşi omoară soţia, după care îşi ia viaţa. Supărat că Mariana (32 de ani) îl anunţase că-l părăseşte, Ovidiu Zapoi o ucide cu 13 lovituri de cuţit, sub privirile băiatului lor de doar 3 ani, după care se spânzură. Crima urmată de suicid petrecută duminică seara, la Câmpul lui Neag, completează seria neagră. Lucia Gliga, de 46 de ani, rămasă singură cu nepotul ei de patru ani, după ce, în august 2012, fiica ei se spânzurase din cauză că fiul său era nerecunoscut de tată, decide şi ea că nu mai are nicio soluţie: ia un prosop, îşi sufocă nepotul, iar la câteva ore distanţă procedează la fel ca fiica ei.

Pericolul singurătăţii

Sorin Iuga este psiholog, lucrează în cadrul Penitenciarului Deva – Bârcea şi atrage atenţia asupra schimbării modului în care relaţionăm acum: “Fiecare om care are de gând să comită un act suicidal, fie că este precedat sau nu de unul şi mai grav, cel de omor, trage un semnal de alarmă înainte. Dacă acel clinchet de clopoţel nu este receptat de cineva din afară, care să-i spună o vorbă bună celui aflat la ananghie, se ajunge la asemenea tragedii. Înainte relaţionam direct, mulţi dintre noi nu aveam nici telefon, aşa că vorbeam cu prietenii noştri despre probleme faţă în faţă, la serviciu, la scara blocului. Acum lucrurile s-au schimbat în rău din acest punct de vedere. Singurătatea este cea care favorizează acumularea de probleme cărora avem impresia că nu le mai facem faţă”. Din experienţa lui Sorin Iuga reiese că toţi cei care au comis acte de violenţă înfiorătoare au considerat că, la acel moment, acel act era singura soluţie de care dispuneau la acel moment. “Asta şi pentru că nu a avut pe nimeni alături care să le vorbească măcar de o alternativă”, adaugă psihologul.

“Este cutremurător ce se întâmplă”

Aceeaşi problemă a cazurilor îngrozitoare care s-au succedat în ultimele săptămâni pe teritoriul judeţului a fost tema unei discuţii avute cu Ionela Lazăr, licenţiată atât în asistenţă socială cât şi în psihologie, coordonator al unuia dintre serviciile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Hunedoara. Câteva întrebări şi răspunsuri ne-au fost suficiente pentru a înţelege un pic mai bine ce se întâmplă, per ansamblu.

De ce apar asemenea evenimente, într-un interval de timp atât de scurt?
Din punct de vedere psihologic ne confruntăm cu o creştere alarmantă a cazurilor grave de agresiune. Dacă, până în urmă cu 10 – 20 de ani, stările conflictuale apărute pe fondul stresului şi al situaţiilor materiale dificile se încheiau cu certuri, ori bătăi în familie, acum, din păcate, s-a ajuns la îngrozitorul nivel al actelor necugetate soldate cu crime şi suiciduri. E cutremurător ce se întâmplă. Sunt acte de o cruzime greu de imaginat. Poate nu aţi observat, dar toate s-au petrecut în week-end. Probabil că, în timpul săptămânii, persoanele în cauză erau prinse cu diferite activităţi, iar în week-end, când se diminuează oarecum acel control al comunităţii din care facem parte, se întâmplă asemenea lucruri. Mai mult, deşi scene violente apar în mass-media în ideea de a ni se transmite că trebuie să evităm acel model negativ, ele sunt asimilate de subconştient ca făcând parte din această nouă “normalitate”, iar în momente de cumpănă, subconştientul lucrează şi mai intens decât de obicei, creând reacţii impulsive, de moment, care dacă sunt scăpate de sub control au consecinţe tragice.

Vreţi să spuneţi că până şi adulţii asimilează greşit exemplele negative oferite de mass-media?
La modul conştient nu, însă vorbim aici de un fel de mesaje subliminale preluate indirect de subconştientul individului adult. Acestea pot crea în subconştient ideea greşită că violenţa în formele cele mai extreme ar putea fi o soluţie pentru a ieşi din starea de criză în care se află individul ori familia. Repet însă, vorbim de lucruri generale (impasuri financiare, singurătate, stres), pentru că în fiecare dintre cele trei cazuri de omor urmat de suicid mai mult ca sigur că au fost şi alţi factori

Credeţi că noi nu mai reuşim să facem faţă stresului, cel puţin nu aşa cum reuşeau părinţii ori bunicii noştri?
Înclin să cred asta. Judeţul Hunedoara a trecut printr-o criză socială la sfârşitul anilor ‘90, însă parcă nu au fost atâtea nenorociri de acest fel atunci. A venit apoi o perioadă în care am trăit mai bine şi, mulţumită creditului cu buletinul, am luat cu toţii credite, iar acum ne trezim că nu le mai putem duce. Iată un motiv suficient pentru apariţia stărilor de depresie psihică. Ştim cu toţii că bunicii ne spuneau, de exemplu, că pe vremea războiului erau foarte fericiţi dacă aveau o mână de mălai din care să-şi facă o mămăligă. Asemenea situaţii materiale precare duc acum la conflicte şi, mai rău, la acte necugetate. În plus, unii dintre agresorii implicaţi în cazurile semnalate în judeţul Hunedoara au comis acele fapte şi pentru că au ajuns în momente de cumpănă în vieţile lor, dar au fost singuri, total lipsiţi se sprijinul moral şi material al familiei, sau al comunităţii.

Ce e de făcut? Există vreo soluţie simplă pentru asemenea probleme?
Din păcate, statul nu dispune de resursa umană şi materială pentru a identifica şi a interveni în asemenea cazuri. Avem de-a face cu un cumul de factori ce influenţează negativ întreaga societate. Cred însă că o soluţie aflată la îndemâna oricui este credinţa adevărată în Dumnezeu. Bunicii şi străbunicii noştri nu aveau efectiv ce pune pe masă, dar doar credinţa lor în Dumnezeu a fost cea care i-a făcut tot timpul să-şi găsească puterea de a merge mai departe.