Albastrul de Voroneţ se reinventează la Hunedoara

Câteva eleve pasionate de chimie, împreună cu profesoara lor, şi-au pus în gând să obţină vechii pigmenţi folosiţi de pictorii secolelor 18-19. Ideea proiectului a plecat de la celebrul albastru de Voroneţ şi transformarea lui în malachit în prezenţa apei, aşa cum s-a întâmplat şi cu o parte din frescele de la mănăstirea din Moldova.

Alexandra şi Mariana au aflat de la profesoara lor de chimie adevărata poveste a “albastrului de Voroneţ”, şi-au propus să încerce să-l reconstituie în laborator şi au reuşit

“Albastru de Voroneţ este 2Cu Co3 Cu(OH)2, chimic carbonat bazic de cupru”, scrie frumos pe tablă profesoara Luminiţa Nistor şi explică: “În prezenţa umezelii, «albastrul de Voroneţ» trece în malachit CuCO3 Cu(OH)2, care este mult mai stabil. Acest lucru s-a întâmplat la Mănăstirea Voroneţ în zona inferioară din cauza infiltraţiilor de apă din sol. Iniţial, s-a crezut că aceasta a fost intenţia pictorilor, de a separa zona astrală de zona telurică, dar, conform studiilor ştiinţifice, s-a dovedit că este o banală reacţie chimică de transformare a azuritului în malachit”.

Albastrul de Voroneţ este o nuanţă care a făcut celebru lăcaşul de cult mănăstiresc din Moldova. Se presupune că azuritul, substanţa care stă la baza pigmentului, a fost extras din minele din Banat. Ca să obţină o nuanţă mai închisă, meşterii moldoveni au dat un strat de culoare neagră peste var. De-abia apoi au aplicat vestitul albastru, azuritul, care, din cauza umezelii, s-a transformat în malachit, o nuanţă mai închisă – lucru dovedit şi de experimentul elevelor de la Colegiul “Traian Lalescu” din Hunedoara. “Ideea proiectului vine de la albastrul de Voroneţ, locul unde se poate vedea această nuanţă care în timp s-a transformat în malachit, din cauza infiltraţiilor, schimbarea care are loc în partea de jos a bisericii. Pe noi ne-a fascinat acest lucru şi am încercat să reproducem prin propriile noastre puteri acest pigment şi să încercăm să ne apropiem cât mai mult de culoarea originală”, povesteşte Alexandra Sur, una dintre fetele implicate în proiect. Este pasionată de pictură, lucru care a determinat-o să se implice şi mai mult în acest proiect.

Laboratorul nuanţelor

Alături de ea a muncit pe brânci colega de clasă Mariana Pascal: “Doamna profesoară ne-a vorbit despre transformarea albastrului de Voroneţ în malachit şi noi am fost fascinate şi curioase şi ne-am zis – de ce nu? De ce să nu încercăm şi noi în laborator să reproducem albastrul de Voroneţ şi să observăm şi transformarea sa”. Le-a îndrumat fiecare mişcare profesoara de chimie, Luminiţa Nistor, care are la “activ” 28 de ani la catedră şi este convinsă că orice copil învaţă mai bine şi mai mult dacă are acces şi la practică: “Azuritul şi malachitul sunt nişte substanţe de bază pe care le-am avut în laborator, respectiv piatră vânătă şi sodă calcinată, însă pentru ceilalţi pigmenţi a fost mult mai greu. Şi nu neapărat pentru realizarea efectivă a pigmenţilor, ci pentru celelalte materiale care trebuie: apă distilată cumpărăm din oraş, combustibil pentru spirtieră tot de la magazine, nu avem un cuptor de calcinare, deci este un pic mai complicat. Sunt lucruri minore pentru unii, însă pentru noi sunt importante”.

Proiectul lor, care a adus culoare în sala de clasă, are şi un titlu pe măsură: “Laboratorul nuanţelor? DA! Am încercat să creăm o uniune a culorii într-o armonie chimică, un joc al substanţelor şi al nuanţelor. Am dorit să fim, cel puţin pentru o mică perioadă de timp, «meşteri» în arta de a crea culoare. E atât de frumos să poţi reproduce culoarea cerului, să dai viaţă şi unicitate mării, să priveşti «ţărâna mamă»… şi să ştii că toate acestea sunt creaţia ta… că aceste tuşe înşiruite pe o bucată de pânză sunt rezultatul muncii tale. Atunci te poţi considera un artist al creării şi combinării culorilor”.

Citind proiectul lor, care va participa curând la faza judeţeană a unei sesiuni de comunicări, simţi printre rânduri pasiunea pentru pictură a Alexandrei: “Sentimentul «de a da viaţă culorii» este inconfundabil, timpul petrecut în laborator, printre micile «pete» de culoare pe care le-am creat într-o atmosferă la fel de intensă ca şi culoarea pigmenţilor noştri, toate acestea ne-au apropiat de puntea dintre chimie şi artă”.

“Să pictăm cu pigmenţii obţinuţi de noi”

Cele două fete din clasa a Xl-a a Colegiului Naţional de Informatică “Traian Lalescu” din Hunedoara au petrecut sute de ore în spatele eprubetelor pentru a obţine câteva zeci de grame din preţiosul pigment. Şi nu s-au oprit la azurit – au preparat o mulţime de pigmenţi de diferite culori. “Albastrul de Voroneţ l-am obţinut din nişte substanţe prin mai multe reacţii chimice. Aşa am obţinut azuritul şi am împărţit cantitatea în două, o parte am păstrat-o şi după o săptămână am văzut că s-a schimbat. S-a făcut o decantare între pigment şi apa care a rămas deasupra şi aşa am obţinut şi malachitul”, povesteşte Mariana, iar Alexandra o completează: “Au fost câteva ore grele de muncă, dar ambiţia şi pasiunea ne-au făcut să trecem mai uşor peste ele şi totul a fost mai presus decât orele dificile de muncă”.

Bibliografia proiectului este impresionantă – sunt mai bine de zece lucrări de referinţă în domeniu, printre care şi o lucrare deosebit de apreciată a unui universitar român: “Noţiuni de chimia picturii” de Ioan Istudor. Au făcut însă şi mici greşeli din care apoi au învăţat: au aflat că uleiul de in comestibil nu este deloc recomandat pentru diluarea pigmenţilor, azuritul amestecat astfel s-a înverzit, spre disperarea fetelor care şi-l doreau… “albastru de Voroneţ”. Pentru pictura în tempera, fetele au apelat la altă metodă – au amestecat părţi egale din pigment cu apă distilată şi gălbenuş de ou. “În această lucrare ne-am propus să ne întoarcem în timp, să sintetizăm pigmenţi (substanţe colorate, de regulă anorganice, insolubile în mediul de dispersie, care au proprietatea de a colora suprafeţele) care au fost descoperiţi în secolele XVll -XlX, cu reţete adaptate pentru laboratoare şcolare, să le studiem proprietăţile, să explicăm modificările de culoare pe care le-au suferit unele picturi în timp, sau stabilitatea altor culori şi, ce ce nu, …să pictăm cu pigmenţii obţinuţi de noi”, scrie în proiectul fetelor.

De la albastru de Voroneţ, la verdele lui Van Gogh

Luminiţa Nistor, unul dintre dascălii care nu se dau bătuţi în faţa actualului “sistem” şi continuă să îşi facă meseria cu pasiune

“Cred că totul a plecat de la o ştire, pe urmă am căutat pe Internet şi apoi am dat peste nişte cărţi extrem de interesante, după care le-am propus fetelor să încercăm să sintetizăm albastrul de Voroneţ, un pigment sintetic, am obţinut şi malachitul, iar povestea a mers mai departe de la sine”, povesteşte profesoara. Echipa ei a întâmpinat o mulţime de greutăţi, pentru că laboratoarele de chimie din şcoli nu au dotarea necesară pentru asemenea experimente. De exemplu, nici vorbă să poată cumpăra eter etilic – considerat precursor al drogurilor – şi, în locul cuptorului de calcinare necesar, au o simplă lampă: “Ooo, noi am avea nevoie de multe ustensile şi substanţe, pentru că, dacă vrei să faci un lucru cât de cât profesionist, ai nevoie de multe lucruri. Ne-am cumpărat apă distilată, alcool, eprubete, de fapt, doamna profesoară le-a cumpărat, la fel ca multe alte lucruri. Da, şi de un cuptor am avea nevoie ca să obţinem un albastru de cobalt… profi”, spune Mariana, lucruri confirmate de coordonatorul de proiect:

“În primul rând, am încercat să obţinem pigmenţi istorici, pigmenţi folosiţi începând din secolul XVll, până în secolul XlX, pentru că nu avem mijloacele de a sintetiza pigmenţii moderni. Am făcut, dacă vreţi, un pic de istorie a chimiei. După asta am încercat să studiem proprietăţile chimice de bază ale acestor pigmenţi, adică felul în care se comportă în apă distilată, acid, bază, amoniac, oxigen sulfurat şi am încercat să le vedem apoi şi proprietăţile artistice, adică cum se comportă în pictura în ulei sau în tehnica tempera”. La final, profesoara arată mândră un set de eprubete pline cu diferite nuanţe de verde: “Aici este verdele viridian, preferatul lui Van Gogh, din care am obţinut o cantitate destul de mică. Asta deşi cred că am făcut totuşi vreo patru coaceri, pentru că avem doar o banală spirtieră, cu care nu reuşim să încălzim destulă substanţă”.