Frumoasa nebunie a tinereţii – voluntar în America de Sud

Ca să-ţi povestească tot ce a făcut până acum, lui Radu Târnăcop i-ar mai trebui încă o viaţă. În acest moment student la Bucureşti, a rămas unul dintre cei mai activi ONG-işti pentru tineret din judeţul Hunedoara. De altfel, în ianuarie, a câştigat titlul de voluntarul anului 2012, în cadrul Galei Sportului şi Tineretului hunedorean. Ultima lui “trăsnaie”: a plecat pentru o jumătate de an de voluntariat tocmai în America de Sud. Destinaţia exactă: Rosario, Argentina.

Radu Târnăcop a făcut aproape 4.000 de kilometri prin Argentina ca să vadă cea mai spectaculoasă cascadă din lume – Iguazu

Din clasa a XI-a a fost liderul elevilor în şcoala în care a învăţat (Grup Şcolar “Grigore Moisil”, specializarea Alimentaţie Publică şi Turism) şi membru de onoare al organizaţiei elevilor pe judeţul Hunedoara. Implicat în proiecte de mediu, spectacole, a făcut parte din trupa de teatru amator “Juvenis” şi a fost membru în patru organizaţii: Asociaţia pentru Consolidarea Societăţii Civile Valea Jiului, “Integratio” din Timişoara, LEX Bucureşti şi în Clubul Montan “Floarea Reginei”, dar a participat şi la activităţile FLARE. “Nebunia” asta cu voluntariatul şi ONG-urile, în care este implicat “până-n gât”, a început după ce a luat o notă mică la matematică, la examenul de capacitate şi a ajuns să facă clasa a noua şi a zecea la şcoala profesională. Totuşi, dacă e un om pe lumea asta căruia viaţa să-i ofere lămâi, iar el să reuşească să facă limonadă, acela este Radu Târnăcop. Spune că luând notă mică la matematică a fost în avantaj, pentru că a făcut foarte multă practică şi a învăţat gastronomie.

Aajuns membru de onoare al Consiliului Judeţean al Elevilor, apoi a devenit parte în diverse programe pentru tineret sau a coordonat zeci de proiecte, a participat la evenimente în toată Europa şi a fost preşedintele Consiliului Consultativ al Elevilor. CV-ul lui se întinde pe cel puţin 10 pagini, deşi Radu abia a a împlinit 23 de ani.

La Buenos Aires e tot timpul distracţie

Radu Târnăcop şi gaşca lui de prieteni, majoritatea români, voluntari la capătul lumii

Primul proiect în care a fost implicat Radu Târnăcop a fost “junior ranger”, în Parcul Naţional Retezat. Acolo a făcut pentru prima oară căţărări, orientare turistică şi a rămas îndrăgostit de munte. Glumeşte, râde mult şi spune că el, dacă se duce undeva, nu are cum să stea degeaba şi face atmosferă. “Am fost la tot felul de evenimente cu organizaţiile din care fac parte şi… la început, pentru că erau participanţi din toată ţara şi nu prea ne cunoşteam, stăteam aşa, mai retraşi, dar, dacă vedeam că nimeni nu zice nimic, începeam eu: «No, servus! Cum îi?» şi după aia începea hazul”, povesteşte Radu. Dacă nu-ţi place ceea ce faci, nu ai cum să te dezvolţi şi să evoluezi, crede deveanul, care ţine cu tot dinadinsul să ne spună că ceea ce şi-a dorit el încă de la început a fost să formeze lideri şi să le arate tinerilor de vârsta lui că pot munci cu plăcere în activităţi mai puţin formale, dar de unde au o mulţime de lucruri noi de învăţat. Astfel, de la oraşul Buenos Aires imaginar pe care Radu l-a locuit odinioară, pe când se afla într-o tabără la Herculane, şi până la Rosario, oraşul argentinian în care face voluntariat acum, drumul a fost destul de scurt: doar câţiva ani. “Am fost odată în satul Cerna, lângă Herculane, la un proiect de drepturile omului. Erau tineri din toată ţara, dar când au văzut condiţiile, unii au început să îşi facă probleme. După aia am tras la sorţi căsuţele în care urma să stăm şi cărora le pusesem denumiri de oraşe. Eu «am picat» în Buenos Aires, iar în «oraşul meu» veneau toţi, că era distracţie toată noaptea”, îşi aminteşte Radu, pe care pasiunea pentru spiritul de glumă l-a dus şi la Festivalul de Umor Cazon “Podul Minciunilor”, de la Sibiu.

Gastronomie medievală cu rigoare ardelenească

Radu şi prietenii lui, în timpul pregătirilor gastronomice pentru “seara românească”, organizată la mii de kilometri distanţă de casă

Proiectele în care a fost implicat de-a lungul timpului l-au purtat prin toată Europa. Într-un singur an, în 2009, a vizitat şapte ţări: Italia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, iar în Polonia a fost deja de patru ori. S-a împrietenit la cataramă cu polonezii, după ce a organizat la ei acasă un proiect de gastronomie şi a pregătit o noapte întreagă “cuiburi de viespi”. De asemenea, a fost iniţiatorul proiectului “Masa Regelui Artur”, un proiect de gastronomie medievală, şi a fost implicat în organizarea şi coordonarea unui mega-proiect naţional: Ziua Educaţiei Nonformale. Dacă-l întrebi care este reţeta lui de succes, îţi va răspunde că aceasta cuprinde ingrediente precum perseverenţa şi un program bine pus la punct. “Sunt foarte bine organizat şi ştiu în fiecare oră ce am de făcut, pentru că altfel mi-ar fi imposibil să reuşesc. Eu sunt din Mintia. Nu am locuit în Deva şi din clasa a treia am făcut naveta de la Mintia, iar între 7 dimineaţa şi 8 seara, cât am fost la liceu, era obligatoriu să termin tot ce am începeam în ziua respectivă. Acum sunt student la Bucureşti, dar mi-am păstrat rigoarea ardelenească, pe care am luat-o cu mine când am plecat de-acasă”, mărturiseşte Radu amuzat.

Radu, cartea vie: “Român prin Europa”

Excursia de mii de kilometri făcută prin America de Sud a inclus şi o oprire în San Ignacio, locul în care, cu 400 de ani în urmă, conquistadorii spanioli au adus creştinismul

Oamenii i-au plăcut întotdeauna. L-a fascinat… aşa… să stea într-un colţ, neobservat, şi să-i privească, în diversitatea lor, să le pătrundă în suflete, să se mire de ceea ce pot ei să facă şi să-i iubească aşa cum sunt, cu bune şi cu rele. Şi pentru că până la 23 de ani a vizitat peste 30 de ţări, i-a venit în minte ideea de a-şi împărtăşi experienţa într-un proiect intitulat “Biblioteca vie”. Vii într-un local, “închiriezi” pentru câteva minute un om care se lasă “răsfoit” şi care îţi povesteşte viaţa lui. Asta pentru că viaţa fiecăruia dintre noi poate fi un roman. Ori, altfel spus, fiecare destin este o carte nescrisă. Aşa că Radu însuşi s-a decis să se lase răsfoit de alţii, mai puţin umblaţi, şi a devenit o “carte vie” botezată “Român prin Europa”. A povestit în faţa celor care “l-au citit”, “luându-l la întrebări” cât de mult i-a plăcut în Portugalia, apoi în Turcia, în Austria – unde s-a îndrăgostit de cultură, ori în Polonia, unde i-au plăcut peste măsură… oamenii”. Proiectul “O poveste de viaţă”, organizat de Asociaţia pentru Dialog, Cultură şi Sport pe care hunedoreanul o conduce, a adus la Deva 21 de cărţi vii care s-au lăsat “citite” de toţi cei care au vrut să răsfoiască şi să înveţe din experienţele “volumelor” disponibile pe rafturile (simbolice) proiectului, pentru că în realitate vorbim despre scaunele de la Fischer’s Pub. Aici, o mulţime de tineri deveni s-a aşezat la masă pentru o discuţie de o jumătate de oră cu titlul preferat. Cărţile intitulate “Poliţist”, “Om al străzii”, “Persoană cu dizabilităţi”, “Bucureştean” sau “Maseuză thailandeză” au oferit “cititorului” o experienţă nonconformistă şi plină de savoare.

“Să dansăm tango, să mergem în Brazilia!”

Datorită lui Radu, în “frontiera triplă” a apărut şi drapelul României

“Foate bine mi-a prins primarul cel nou din Deva (Petru Mărginean – n.r.), cu care am avut o dispută la început, din cauză că nu-mi oferea niciun sprijin, dar, după ce am organizat «Săptămâna educaţiei non-formale», m-a sunat că se deschide patinoarul cu evenimentul «Poveşti pe gheaţă» şi am mers cu voluntarii, ne-am costumat şi am făcut un fel de carnaval pe gheaţă. Aia a fost iniţiativa lor. Şi de atunci, în fiecare lună, Primăria Deva îmi trimite mail că au o serie activităţi şi… dacă putem să-i sprijinim”. Înainte să plece în Argentina, Radu a mai organizat un maraton de evenimente: Ziua Educaţiei Nonformale. Aceasta a fost coordonată de Asociaţia pentru Dialog, Cultură şi Sport, în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Seria de evenimente a cuprins ateliere de origami şi quilling, piese de teatru, forum, proiecţii de film, mini training-uri, expoziţii de fotografie, cafenea publică, dezbateri, jonglerii cu poiuri, ateliere de prim ajutor, concerte cu trupe locale şi regionale, biblioteca vie, jonglerii cu foc, mima inversă, desene pe asfalt, vânători de comori, city quest-uri… şi câte altele…

În urmă cu aproximativ un an, într-un grup restrâns de prieteni a apărut ideea ca aceştia să plece cu toţii, ca voluntari, în Argentina. “Să dansăm tango, să mergem în Brazilia… să simţim spiritul latin! Şi atunci… a fost aşa o energie: pfff! America de Sud! A fost aşa o energie…! Energia asta pozitivă de a scrie proiectul şi de a pleca s-a concretizat cu ajutorul Serviciului European de Voluntariat. Fiecare a scris în proiect ce avea de gând să facă în America de Sud: bibliotecă vie, teatru forum, teatru labirint, film documentar… Am depus proiectul, eram la Deva, la «Căprioara», făceam cursul de formare pentru 20 de voluntari, ca să putem să organizăm ZEN-ul, Ziua Educaţiei Nonformale… şi numai ce-o văd pe Aniela (una dintre fetele din grupul de voluntari români care aveau să plece în Argentina – n.r.) că iese afară şi sare-n sus, aleargă prin pădure, zbiară… Ies repede după ea şi o-ntreb: “Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?” “A FOST APROBAT PROIECTUL PENTRU ARGENTINA!!” DA? Atunci am început să sărim şi să strigăm de bucurie amândoi!”. Au urmat alte câteva întâlniri, pentru ca românii să poată pune la punct detaliile plecării şi ale şederii lor în Argentina. Bugetul – asigurat de Comisia Europeană – le-a fost redus, iar Radu spune că voluntarii trăiesc modest (având asigurată cazarea, masa, transportul în comun şi telefonul), dar tocmai ăsta este motivul pentru care au reuşit să pătrundă esenţa Americii de Sud.

“Periniţa” pentru argentinieni

“Am plecat pe 3 ianuarie, imediat după Revelion. Am făcut Revelionul împreună, la Sibiu şi apoi am decolat către Agentina. Nu am simţit un şoc cultural atât de puternic, tocmai din cauză că am fost cu prietenii mei, dar fiecare dintre noi s-a schimbat foarte mult! Când am ajuns în Argentina, noi plecasem de la frig, din plină iarnă, iar aici erau 40 de grade cu mare umiditate, aşa că eram permanent adormiţi”, povesteşte Radu. În Rosario, al treilea oraş ca mărime al Argentinei, cu o populaţie de un milion de locuitori, Radu şi prietenii care-l însoţesc ca voluntari au făcut tot ce obişnuiau să facă şi pe acasă. Găzduiţi de organizaţia argentiniană “Asociación Civil Agenda Global Siglo 21”, au organizat evenimente pentru tineret, ateliere, work-shop-uri, proiectele “Cartea vie” şi “Voluntarul român în lume”, au pus la cale o seară românească, unde i-au învăţat pe argentinieni “Periniţa”, au supervizat practicarea de sporturi precum caiac şi înot pentru copii, iar pentru luna mai au programat un nou eveniment de tipul “Street Delivery”, cu ocazia Zilei Educaţiei Nonformale, proiect la care vor lua parte cel puţin şase organizaţii neguvernamentale partenere din Argentina. “La seara românească au participat aproape 100 de persoane. Eu bucătar fiind, că am terminat liceul de alimentaţie publică, am făcut sarmale şi pâine de casă, am avut nişte ţuică crămpălită, am făcut ateliere de mărţişoare, am proiectat un film de prezentare a României de patru ore… Ce mai: a fost SUPER!”.

3.800 de kilometri spre Cataratas del Iguazú

Apus de soare în Pasadas – Paraguay

Despre Argentina… Radu spune că este o ţară fascinantă: “Activitatea noastră ca voluntari s-a lovit de multă birocraţie şi de întârzierile neaşteptat de lungi ale argentinienilor. La ei, dacă stabileşti să te întâlneşti pentru un proiect la ora opt, probabil că vor veni la opt şi jumătate sau poate chiar pe la nouă. În schimb, în ce priveşte relieful şi natura, sunt aici câmpuri uriaşe care se întind până departe, atâta cât vezi cu ochii… Câmp şi iar câmp… Iar un lucru ciudat aici, cu care eu nu am fost obişnuit şi la care nu mă aşteptam… drumurile sunt drepte. Nicio curbă, niciun ocoliş… doar drum care taie decorul tot înainte. De o parte şi de alta, sute şi mii de vite, pentru că argentinienii cresc foarte multe vite, sunt printre primii exportatori şi consumatori de carne de vită la nivel mondial: în jur de 80 de kilograme de carne consumată de fiecare persoană, anual”, povesteşte hunedoreanul. Ca să facă “o excursie” prin Argentina (o ţară de zece ori mai mare decât România)  spre Cataratas del Iguazú, Radu a parcurs în două zile 3.800 de kilometri. În Rosario a vizitat cele mai frumoase clădiri, dar şi mahalalele sărace, cu aborigeni, apoi a plecat prin ţară şi a văzut tucani, maimuţe, aligatori, broaşte ţestoase, oposumi şi pume, mii de fluturi i s-au aşezat pe mâini, pe braţe, pe faţă… a privit în curgerea lor norii şi a admirat, cu respiraţia tăiată, soarele roşu argentinian şi luna, ca o planetă stranie, uriaşă, atârnată lângă Pământ, ca un imens talisman aztec.

În Patagonia, la balenele uriaşe

“În Parcul Naţional Iguazú erau trenuri care te transportau prin tot parcul şi am trecut pe deasupra cascadelor… am coborât pe Râul Paraná, am văzut Misiones, cu pământul lui roşu ca focul… În Puerto Iguazú am văzut Obeliscul, un loc în care, dacă urci, vezi părţi mici din trei ţări: Argentina, Brazilia şi Uruguay. Aici se întâlnesc Râul Paraná cu Râul Uruguay. Mai vreau să vă povestesc şi că, între orele 14 şi 19, aici este siesta, toată lumea se odihneşte, nimeni nu lucrează, iar seara toată lumea bea mate (băutură care mai este numită “mate amargo” – n.r.), cu un fel de pai cu strecurătoare, care trece de la o persoană la alta. Un fel de pipă a păcii”, râde Radu, promiţând că va aduce acasă o ceşcuţă (şi “paiul” ei special) pentru băutura tradiţională a Americii de Sud, energizantă şi foarte bună pentru sănătate, din moment ce conţine o serie întreagă de vitamine şi minerale, antioxidanţi şi substanţe anticancerigene. Până atunci, însă, hunedoreanul mai are de organizat o serie întreagă de proiecte, de vizitat o mulţime de locuri, apelând la cea mai ieftină varintă: “couch surfing” (a sta gratuit câteva zile la cineva disponibil să primească turişti – n.r.) şi neapărat, dar neapărat, de coborât până în Patagonia, pentru a vedea balenele uriaşe. Dar asta, fără îndoială, este o altă poveste…