Sport: Înfrângerea care complică lucrurile

Articolul a fost vizualizat de 2,126 ori

Scriam săptămâna trecută că pentru FC Hunedoara urmează două meciuri foarte importante în deplasare, care ar putea lămuri în mare măsură ecuaţia echipei promovate, sau, din contră, ar putea să o complice. Ideal pentru hunedoreni ar fi fost să-şi adjudece cele două jocuri, de la Oradea cu CS Oşorhei, şi cel de la Turda, cu Seso Câmpia Turzii, caz în care revenirea în eşalonul secund după ceva ani era ca şi realizată. Din păcate pentru iubitorii fotbalului de pe Cerna, gruparea antrenată de Marius Opric face un retur mai mult decât modest până în acest moment, dând posibilitatea principalei contracandidate, Olimpia Satu Mare, să se apropie la doar un punct de primul loc. Şi când te gândeşti că, la sfârşitul turului, “ecartul” era de 7 lungimi, iar “negru-albaştrii” nu ştiau ce înseamnă înfrângerea… Au simţit-o însă cu vârf şi îndesat în această parte a campionatului, când au suferit deja două eşecuri din cele patru meciuri disputate pe teren.

Hunedorenii şi-au făcut singuri sfârşitul de sezon şi mai dificil decât se anticipa

Hunedorenii şi-au făcut singuri sfârşitul de sezon şi mai dificil decât se anticipa

Au fost înregistate, în schimb, patru victorii, dar două dintre ele au fost obţinute la “masa verde”, fără adversar. Mai spuneam săptămâna trecută că, datorită faptului că trăim totuşi în România, promovările în fotbal nu se stabilesc strict doar pe gazon, ci şi prin “culise”. Iar metodele le cunosc cei care se pricep la fotbal şi ştiu la ce mă refer. Iar exemplul de anul trecut este destul de proaspăt în mintea fanilor hunedoreni. Finanţatorul de atunci credea că, dacă ai lot valoros şi bancă tehnică solidă, nu va fi nicio problemă. Şi, totuşi, la final a promovat ACS Recaş.

De data aceasta, poate s-a crezut că promovarea a fost deja “confiscată” la finalul turului, iar actul secund va fi o simplă promenadă. Cert este că în pauza de iarnă nu s-a făcut niciun transfer spectaculos, pe motiv că lotul avut la dispoziţie este unul compatibil pentru îndeplinirea obiectivului. Nu s-a luat însă în calcul şi faptul că pot interveni suspendări, accidentări, căderi de formă ale unor fotbalişti. Dacă în tur rezultatele au fost de partea băncii tehnice, chiar dacă jocul nu a satisfăcut în multe momente, iată că acum nici rezultatele şi nici evoluţia nu sunt cele la care ne aşteptam.

“Executaţi” de fostul coechipier

Revenind la jocul de la Oradea, să spunem că, per ansamblu, victoria gazdelor a fost una perfect meritată, în special datorită dominării accentuate din prima repriză, când puteau înscrie de mai multe ori. Bihorenii şi-au jucat cu ardoare şansa, chiar dacă nu aveau niciun obiectiv, poate doar acela de a învinge liderul, ştiind că pot avea parte de o “premiere” consistentă din partea vecinilor din Satu-Mare. Tot atât de adevărat este că replica oferită de oaspeţi a fost una inconsistentă. Nu poţi câştiga punct sau puncte doar cu o singură ocazie clară. Mai mult, se pare că Marius Opric nu cunoaşte decât un singur sistem de joc, 4-2-3-1, dovadă şi faptul că, deşi echipa era condusă cu 1-0, în loc să facă schimbările ofensive încă de la pauză, a preferat să-i introducă pe Vişan şi Nicula abia în minutul 69 (!?).

Pe un timp excelent pentru fotbal şi pe un gazon bun, acela al stadionului “Iuliu Bodola” din Oradea, cei din Oşorhei au pus presiune din start, “pistonul” fiind mijlocaşul Lucian Todea, cel care în campionatul trecut înscria goluri decisive pentru FC Hunedoara, dar care nu mai fusese păstrat în lotul actual. În minutul 15, el a şutat de la limita careului mare, dar Roiu a reuşit să scoată în corner. Hunedorenii puteau deschide scorul patru minute mai târziu, când au avut o mare oportunitate. Dintr-o deviere, balonul a ajuns la Făgărăşanu, aflat în lateral stânga, la colţul careului de şase metri. El a preferat un şut –centrare pe colţul lung, Suciu nu a mai ajuns nici el la minge, care s-a scurs pe lângă stâlpul din stânga porţii. Gazdele rămân în atac, dar lovitura liberă de la 20 de metri a lui Morar (min. 23) trece puţin peste transversală, pentru ca, în replică, Suciu să reia peste alte trei minute, din voleu, mult peste poarta apărată de Ghilea.

În minutul 27, Pepenar a trimis cu capul, peste poartă, o minge căzută în careul mic, pentru ca în minutul 34 să vină şi golul, care avea să se dovedească a fi decisiv în desemnarea învingătoarei. O fază plecată pe partea dreaptă, acolo unde Roiu a fost cam tot timpul “absent”, un balon întors înapoi spre Todea, care a trimis puternic din poziţie centrală de la 19 metri, balonul l-a atins pe Cuciula, derutându-l pe Dragota şi a poposit în plasa porţii. Hunedorenii acuză şocul, nu leagă nimic, axul central al apărării, dar şi flancul stâng joacă la “alibi”, iar bihorenii ratează câteva ocazii ca să se desprindă pe tabela de marcaj. În minutul 37, Andor îi depăşeşte ca în curtea şcolii pe Roiu şi Cuciula, dar trimite milimetric pe lângă stâlpul din stânga, pentru ca, în minutul 42, Lupaşcu să pătrundă şi el pe lângă un Roiu rămas fără replică, mingea fiind deviată peste transversală cu vârful degetelor de Dragotă.
Cel de-al doilea mitan a fost unul în care cei de la Oşorhei au încercat şi au reuşit să conserve rezultatul, aşa cum au ştiut mai bine, trăgând chiar şi de timp. De partea cealaltă, oaspeţii nu au reuşit nimic, dovedind că nu sunt pregătiţi să dea o replică viguroasă echipelor din prima parte a clasamentului, chiar dacă, printre ei, sunt fotbalişti care au evoluat în ligi superioare. Este nevoie rapidă de revigorare la toate nivelurile. Până nu este prea târziu.

O nouă ratare a obiectivului ar arunca în anonimat definitiv fotbalul, nu numai din Hunedoara, ci din tot judeţul. Este mai bine să mai tragem acum încă un semnal de alarmă, până nu va fi prea târziu.

Ce urmează?

Un program total diferit pentru cele două pretendente la promovare, unul facil pentru Olimpia şi unul greu pentru FC Hunedoara. Din ultimele şase etape, sătmărenii vor disputa pe teren doar trei. Vor câştiga la “masa verde”cu Jiul Petroşani şi Arieşul Turda (retrase) şi vor sta o etapă. Singura deplasare va fi vineri, la FC Zalău, acolo unde presimt că nu vor avea probleme, pentru că, nu-i aşa, ştiu să-şi facă aşa cum trebuie “temele”. În schimb, pentru băieţii lui Opric, care trebuie să-şi schimbe rapid optica, vine un program cu şase meciuri efective, din care trei în deplasare. Prima, chiar mâine, cu Seso Câmpia Turzii, care în runda precedentă făcea 1-1 în deplasare la Oşorhei, acolo unde noi am pierdut acum. Un eventual nou eşec (pe care nu ni-l dorim), coroborat cu un succes al Olimpiei la Zalău, ar însemna un dezastru. Aşa că singura variantă este victoria. Va mai fi o deplasare extrem de dificilă, la Pâncota, mulţi spunând că arădenii au o echipă mult mai valoroasă decât a celor de la Oşorhei, iar cea de-a treia va fi la Cluj, cu Sănătatea.

Acasă vom întâlni modesta Plimob Sighetu Marmaţiei, dar şi două grupări incomode, care par că vor să-i ajute pe sătmăreni, Unirea Dej şi FC Zalău. Totul este ca echipa să arate că are într-adevăr valoare, asta făcându-i pe adversari să se teamă. Iar “indirectele” pe care le folosesc cei de la Satu Mare pot fi folosite cu aceeaşi eficienţă şi de cei de la Hunedoara. Trăim în România, şi totul este posibil.

CS Oşorhei – FC Hunedoara: 1-0 (1-0)

A marcat: Todea (min. 34)
CS OŞORHEI: Ghilea – Fitero (min. 66, Arsene), Pintea, Lupuţ, Pop – Andor (min. 88, Nistor), Todea (min. 77, Dobrescu), Magda, Morar – Ember (min. 81, Blănaru), Lupaşcu.
Antrenor: Cosmin Bodea.
FC HUNEDOARA: Dragotă – Vârtan, Bier (min. 83, Ambruş), Cuciula, Roiu – J. Vajda, Găceanu (min. 69, Vişan) – R. Cristian (min. 69, Nicula), Făgărăşanu, Pepenar (min. 75, Drăgoescu) – Suciu.
Antrenor: Marius Opric.
Arbitru: Marian Bordean (Sibiu)
Asistenţi: Claudiu Lucaciu – Marius Balint (ambii din Cluj-Napoca)
Stadion: “Iuliu Bodola”, Oradea. Spectatori: 300

About Ion Bădin