“Cine are carte, are parte!”

Articolul a fost vizualizat de 2,628 ori

Campanie pentru colectarea de cărţi destinate bibliotecilor din judeţul Hunedoara

Campania derulată de Organizaţia Femeilor Liberale la nivelul întregului judeţ a reuşit să se transforme într-un mic fenomen social pozitiv. Acest lucru s-a văzut mai ales marţi, 23 aprilie, de “Ziua Mondială a Cărţii”, când filialele OFL din Uricani, Vulcan şi Petroşani au ieşit în stradă pentru a colecta şi mai multe cărţi, ce vor lua apoi drumul bibliotecilor publice din judeţ, care au nevoie de ele. Filialele OFL au amplasat mici corturi în localităţile amintite, locuri în care cei care nu auziseră până acum de campanie, dar nu numai ei, au putut face donaţii de carte. Reacţiile au fost mai mult decât îmbucurătoare.

Punctele de colectare de carte din Uricani, Vulcan şi Petroşani au fost o surpriză plăcută pentru localnicii din Valea Jiului

Punctele de colectare de carte din Uricani, Vulcan şi Petroşani au fost o surpriză plăcută pentru localnicii din Valea Jiului

Femeile liberale au reuşit până acum să adune un volum impresionant de cărţi, însă scopul campaniei nu este centrat doar pe colecta de carte. Campania îşi doreşte să readucă în atenţia publică importanţa lecturii. Iniţiativa a debutat pe 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii şi Tineret, continuă până la finele acestei luni, şi a cuprins, până acum, pe lângă acţiunile de colectare de volume, discuţii cu elevii de toate vârstele pe tema importanţei pe care lectura o are în dezvoltarea personală a unui tânăr.

În ultimele zile ale campaniei, filialele locale ale OFL Hunedoara încearcă să ajungă şi mai aproape de hunedoreni, prin acţiuni derulate în stradă, în centrele oraşelor în care activează. Pe 23 aprilie, cu ocazia “Zilei Internaţionale a Cărţii”, Valea Jiului a reuşit să iasă în evidenţă, derulând acţiuni de colectă de carte la chioşcuri special amenajate în acest scop.

Alina Cîrstoiu – OFL Vulcan: “Lumea parcă abia a aşteptat să poată face o faptă bună”

“Oamenii din Vulcan au reacţionat neaşteptat de bine la iniţiativa noastră, atât pe parcursul ultimelor săptămâni, cât şi marţi, 23 aprilie. Am avut, la chioşcul din Vulcan, localnici de toate vârstele, care ne-au adus de la cărţi de poveşti, până la culegeri de probleme şi cărţi tehnice. M-am bucurat enorm când am văzut, de exemplu, romane din acea colecţie de volume Jules Verne cu coperţi groase, cartonate. O familie a unei doamne profesoare din localitate ne-a donat nu mai puţin de 150 de cărţi. Am primit şi Biblii noi, iar pe această linie vom continua să strângem şi carte religioasă, mai ales că, la ţară, acest gen de carte lipseşte, cu toate că ar fi extrem de solicitat. După părerea mea, într-o bibliotecă trebuie să existe orice fel de carte, mai ales într-una publică. Am primit inclusiv cărţi în limba maghiară, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Pentru mine, întreaga campanie, dar mai ales ziua de marţi, petrecută la standul amenajat în centrul oraşului, a fost o relaxare şi mai mult decât atât. M-am bucurat să constat că lumea parcă a aşteptat să aibă această ocazie de a face o faptă bună”.

Elena Maxer – OFL Uricani: “Gestul unui copil m-a mişcat enorm”

“Noi am putut să ne mobilizăm efectiv în cadrul acestei campanii un pic mai târziu, dar cred că am reuşit să recuperăm ecartul faţă de celelalte oraşe din Valea Jiului menţinând un punct stradal de colectare de carte pe perioada a două zile, lângă parcul central din Uricani. Localnicii de aici au fost surprinşi că în oraşul lor se desfăşoară o asemenea acţiune. La început, au crezut că este vorba despre cărţi oferite gratis, pentru că, asta este, în Uricani lumea este obişnuită să primească. Pe parcursul a două zile însă, în cazul câtorva sute de oameni de aici, am reuşit mica minune de a le reaminti ce senzaţie plăcută îţi oferă un mic gest de generozitate pe care îl faci. În prima zi, lumea a părut nepregătită, însă lucrurile s-au schimbat radical în bine. Gestul unui copil de clasa l m-a mişcat enorm. Din ce-am înţeles de la el, avea doar două cărţi, ambele primite ca premiu, iar pe una dintre ele a donat-o, spunându-mi: «Nu-i nimic, eu o să mai iau premii şi o să mai primesc cărţi, dar cartea asta am citit-o, mi-a plăcut mult şi aş vrea să se bucure şi alţi copii de ea»”.

Dorina Niţă – OFL Petroşani: “Am avut parte de un dublu efect pozitiv”

“Punctul de colectare amenajat marţi în centrul municipiului Petroşani a fost extrem de frecventat. O parte dintre cetăţeni ştiau deja despre ce este vorba şi au venit pregătiţi cu cărţile pe care voiau să le doneze, alţii au aflat aici despre scopul acţiunii noastre, au mers acasă şi s-au întors cu volume pe care au dorit să le dăruiască. Mă bucur să pot spune că acţiunea noastră nu a fost interpretată ca una politică. În realitate aşa şi este! Campania se doreşte a fi una social-educativă. În plus, am avut parte de un dublu efect pozitiv: localnicii din Petroşani au simţit că fac un gest care ajută la o schimbare în bine, iar voluntarii prezenţi pe parcursul zilei la punctul de colectare sunt convinsă că ar fi făcut aceleaşi eforturi şi dacă nu ar fi fost membri ai organizaţiei noastre politice. Din partea lor am simţit o dorinţă de implicare şi mai mare decât în alte ocazii. Reacţiile trecătorilor au fost şi ele mai mult decât îmbucurătoare, ceea ce îmi întăreşte convingerea că mai avem destule şanse de a face împreună mai multe schimbări benefice pentru comunităţile din care facem parte, câtă vreme suntem motivaţi doar de gânduri bune. Până la urmă, a fost vorba de plăcerea de a dărui, sub o formă sau alta, plăcere care, cu bucurie constat, nu s-a diminuat, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversează majoritatea hunedorenilor”.

Doiniţa Maria Bălănesc – OFL Petrila: “Nu derulăm doar o colectă de carte”

“Campania OFL Hunedoara nu este doar o colectă de carte. La Petrila, am adunat volume la punctul fix de colectare, însă acţiunea noastră se va îmbina, sperăm noi, cât se poate de frumos, cu socializarea în cadrul unei întâlniri cu copiii de toate vârstele, ce va avea loc joi, 25 aprilie, în parcul din Petrila, cu începere de la ora 17.00. Factorul uman este cel mai important în cadrul acestei campanii. Vrem ca joi (astăzi – n.red.) să ne bucurăm împreună de frumosul gest de a dărui o carte, de primăvară, de faptul că reuşim să fim împreună într-o zi frumoasă. Copiii sunt mai mult decât entuziasmaţi de ideea de a dărui. Pe câţiva dintre ei, care s-au prezentat deja la punctul în care facem colecta de carte în oraşul Petrila, i-am rugat să scrie câte un mesaj pe prima pagină a volumului donat. Aşa au apărut mesaje care mai de care mai emoţionante. De exemplu, în interiorul unei inimioare, un băieţel a scris simplu: «Eu, Rareş, donez această carte să o poată citi şi un alt copil». Prin copii mesajul nostru ajunge la părinţi, după care se răspândeşte şi capătă ecouri ce se întind în timp. Joi seara (astă seară – n.r.) toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi în parcul din Petrila, unde vom fi spontani, vom dărui cărţi şi vom încerca să savurăm o frumoasă seară de primăvară”.

Punctele de colectare a cărţilor

Pe parcursul lunii aprilie, OFL din judeţul Hunedoara desfăşoară o colectă de carte pentru completarea fondului de carte al unor biblioteci. Punctele de colectare sunt următoarele:

  • Hunedoara: B-dul Dacia, nr. 20A, parter.
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Elena Durleşteanu, tel. 0728.107.094
  • Deva: Str. 1 Decembrie, nr. 5, bl. B, sc. A, parter.
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Sorina Grama, tel. 0762.894.899
  • Petroşani: Str. 1 Decembrie 1918, nr. 90, et. I (sediul fostei Administraţii Financiare).
    Program: luni-vineri 14:00-18:00.
    Persoana de contact: d-na Dorina Niţă, tel. 0722.325.686
  • Vulcan: B-dul Mihai Viteazu, bl. 44, parter (lângă notariat).
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Alina Cîrstoiu, tel. 0724.333.779
  • Petrila: Str. Tudor Vladimirescu, bl. 368, parter.
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Doiniţa Maria Bălănesc, tel. 0728.171.887
  • Haţeg: B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 6 (Casa de Cultură).
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Dana Micloşoni, tel. 0744.794.071
  • Simeria: Str. Avram Iancu, bl. 8, parter (sediu Comsim).
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Daniela Ban Fântână, tel. 0722.257.715
  • Brad: Str. Independenţei, nr. 1, parter (lângă Primărie).
    Program: luni-vineri 14:00-18:00
    Persoana de contact: d-na Ioana Camelia Mirică, tel. 0735.649.119

Preşedinte OFL, deputat de Hunedoara
Carmen Hărău

About Redacţia REPLICA