Parvovirusul panleucopeniei feline (VPF) infectează toate felinele, precum şi ratonii, nurcile şi vulpile. Virusul (VPF) poate distruge populaţii întregi de pisici susceptibile la îmbolnăvire. Acesta poate supravieţui în mediul înconjurător timp de mai multe luni şi este foarte rezistent la cei mai mulţi dintre dezinfectanţi.
Pisicile bolnave găzduiesc VPF cu titru înalt în materile fecale, iar transmiterea se produce pe ruta fecal-orală. Contactul indirect este calea cea mai comună de infectare şi VPF poate fi purtat pe obiecte (pantofi, îmbrăcăminte), ceea ce înseamnă că şi pisicile de interior prezintă riscul de îmbolnăvire.
Mai poate exista şi transmiterea pe cale intrauterină a virusului şi infectarea nou-născuţilor. Virusul afectează pisicile de toate vârstele, puii fiind cei mai susceptibili la îmbolnăvire. Rata mortalităţii este de aproximativ 90% la puii de pisică.
În funcţie de tipul de celule infectate, simptomele bolii pot fi: diaree, limfopenie, neutropenie, imunosupresie (trecătoare la pisicile adulte) şi ataxie cerebelară (numai la puii de pisică). Antigenul VPF este detectat în materiile fecale folosind testele de aglutinare existente în comerţ, precum şi testele imuno-cromatografice.
Tratamentul acestei boli este laborios, costisitor şi de durată. Trebuie instaurat un tratament cu antibiotice pentru tratarea infecţiilor bacteriene secundare şi tratament simptomatic de rehidratare, antidiareice şi antihemoragice.
Toate pisicile, inclusiv pisicile de interior, trebuie vaccinate împotriva VPF, conform sfatului medicului veterinar. Costurile vaccinărilor sunt mult mai mici decât cele ale diagnosticării şi ale tratării aceste boli.
Peritonita infecţioasă. Printre viruşii care ameninţă sănătatea prietenelor noastre feline unul e deosebit de periculos, mortal în cele mai multe cazuri, coronavirusul felin. Situaţia se complică atunci când se transformă într-un virus mutant, capabil să se disemineze în tot organismul şi să provoace disfuncţii grave. El provoacă o maladie adesea întâlnită sub numele de peritonită infecţiosă felină (PIF).
Toate pisicile pot fi atinse de PIF, dar se pare că boala e mai frecventă la animalele cu vârsta curpinsă între 6 luni şi 5 ani şi la cele de peste 14 ani. Contactul indirect este calea cea mai comună de infectare şi PIF poate fi purtat pe obiecte (pantofi, îmbrăcăminte), ceea ce înseamnă că şi pisicile de interior prezintă riscul de îmbolnăvire. Virusul poate rămâne prezent timp de trei săptămâni în mediul extern.
Curăţarea cu antiseptice este necesară pentru a distruge virusul. Este posibilă, dar mai rar, transmiterea prin salivă între pisici. Există o formă “uscată” a bolii, care provoacă simptome nervoase (slăbirea piciorelor, paralizie, necoordonare), granuloame în cavitatea abdominală, mărirea în volum a ganglionilor şi modificări oculare. A doua formă este cea “umedă”. Aceasta induce o acumulare de lichid în abdomen sau în torace şi dificultăţi respiratorii. În cazul celor două forme de boli, pisica suferă de febră, este tristă şi anorexică. De la primele semne, boala evoluează de-a lungul mai multor săptămâni sau chiar luni. Anticorpii pentru PIF sunt detectaţi din sânge prin testele imuno-cromatografice.
Pronosticul în această boală este grav. Rata mortalităţii la pisicile care prezintă semne clinice, atât de formă “uscată”, cât şi de formă “umedă” este de 99%. Tratamentul acestei boli este laborios, costisitor şi de durată, el fiind doar paliativ (ameliorează temporar semnele bolii). Se instaurează un tratament cu antibiotice, antiinflamatoare, antiproliferative, imunomodulatoare, etc. Dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare, tratamentul se întrerupe după două săptămâni. Dacă există ameliorare, tratamentul trebuie continuat minimum 3 luni. Se recomandă vaccinarea pisicilor împotriva virusului care provoacă peritonită infecţiosă felină.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.