Ambiţioasă, serioasă, cea mai bună de la ea din clasă, frumoasă, politicoasă, o prezenţă diafană şi o prietenă de nădejde… Cam astea ar fi cuvintele cu care o descriu pe Raluca prietenii, cunoştinţele şi profesorii. Încă de când era doar o adolescentă şi-a luat viaţa în mâini, iar acum, la numai 24 de ani, hunedoreanca are la activ sute de ore de zbor în cadrul liniei aeriene a Emiratelor Arabe Unite şi i-a însoţit în drumurile lor, ca stewardesă, pe preşedintele Ugandei şi pe celebrul actor din Baywatch, David Hasselhoff.
O întâlnire “peste mări şi ţări”, cu sora ei Oana, la Milano, a produs şi una dintre puţinele fotografii în care Raluca poartă uniforma de serviciu
Pe când era în liceu porecla ei era “Lippy”… de la lipitoare. Se lipea de profesori, mai ales, care vedeau în micuţa domnişoară un copil foarte dedicat şi suficient de curajos încât să treacă peste greutăţile pe care le avea în familie şi despre care nimeni, nici Raluca, nici ei, nu prea vrea să vorbească. Lippy în sus, Lippy în jos… însă nimic peiorativ în numele „de alint” pe care îl primise Raluca. Întotdeauna iubită, puţin îngândurată, uneori copleşită de griji, hunedoreanca a reuşit să-şi croiască un drum în viaţă, cu mult efort, cu muncă şi o voinţă de fier. Nu a fost un copil de bani gata. Aşa a vrut viaţa cu ea… s-o lipsească ani în şir de prezenţa mamei, plecată la muncă în Spania.
“Se temea că nu e suficient de frumoasă”
Diriginta ei de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara, profesoara Iuliana Bozeşan, îşi aminteşte şi azi de Raluca, la aproape şapte ani după ce tânăra a absolvit liceul. „Oooo! De Raluca îmi amintesc, cum să nu?! Chiar păstrăm legătura pe Internet. O urmăresc mereu, mă uit la fotografiile pe care le postează de prin locurile pe care le vizitează şi sunt tare fericită pentru ea. Sunt bucuroasă pentru că ştiu că face ceea ce îi place. Dacă ar fi s-o descriu, îmi amintesc de ea ca de un copil foarte bun, era serioasă, ambiţioasă, cea mai bună de la ea din clasă, un copil de nota 10, cum se zice… Eu am încercat mereu să fiu apropiată de elevele mele, pentru că mi-am dorit foarte mult să am chiar eu o fetiţă şi pentru că ştiam din propria experienţă cât de mult contează prezenţa mamei pentru o fată, la 16 ani. Îmi amintesc că, pe vremea aceea, Raluca îşi dorea foarte mult să fie slabă. Slabă, nu subţire! Aşa că eu trebuia mereu s-o verific şi să o încurajez să mănânce, pentru că ea se temea mereu să nu fie prea grasă, deşi nici vorbă de aşa ceva!”, mărturiseşte fosta ei dirigintă, Iuliana Bozeşan. De altfel, poate chiar doamna profesoară de marketing a fost cea care a pus-o pe Ralu pe drumurile lungi şi largi ale lumii. „Când era în clasa a XII-a, ea a plecat pentru o lună în Spania, la un curs de turism. Atunci am sprijinit-o să poată pleca, deşi specializarea ei nu era turismul. Dar eu ştiam că ea vrea să devină stewardesă şi sunt bucuroasă că a reuşit să îşi împlinească visul”, adaugă dăscăliţa Ralucăi. Şi tot ea mai spune că în vremea liceului Ralu îşi făcea timp nu doar pentru teme, cursuri şi alte activităţi extraşcolare, ci şi pentru a face voluntariat la un ONG din Hunedoara, Asociaţia „Sprijiniţi copiii”, unde ajuta la teme copiii nevoiaşi din oraş.
Orice, de la infirmieră, la inginer!
Imediat ce a terminat Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Raluca a plecat să muncească în Spania. A mers la mama ei şi a lucrat vreo doi ani ca ospătăriţă în restaurante din Alicante, dar nu a reuşit să pună prea mulţi bani deoparte. Ca să se descurce, în „timpul liber” preda copiilor spanioli, în limba lor, matematică şi filosofie, dar îi învăţa şi engleza. După mai bine de doi ani şi jumătate şi-a dat seama că se îndrepta spre o fundătură şi a decis să-şi ia cei 300 de euro economisiţi şi să plece la Madrid, ca să se facă stewardesă! A mers la selecţiile pentru angajare şi, timp de vreo săptămână, a stat cu sufletul la gură. Nu credea cu adevărat că va obţine un asemenea post, aşa cum visase toată viaţa, dar era şansa ei şi, „din disperare”, şi-a zis să încerce şi a jucat totul pe-o carte. A „tremurat” vreme de şapte zile, până a aflat rezultatul şi a ştiut că, de acum, poate „să-şi ia aripile la spinare” şi să zboare în Dubai. „La început, două luni, am făcut cursuri. Era foarte greu. Era obositor, pentru că era enorm de învăţat: elemente diferite, din cele mai variate domenii. Am învăţat mecanică şi inginerie, meteorologie, dar şi medicină, astfel încât acum am cunoştinţe de bază din toate aceste domenii şi aş putea oricând să devin… orice, de la infirmieră, la inginer! A fost bine, pentru că toate cursurile au fost structurate şi organizate perfect, astfel încât mi-a fost destul de uşor să învăţ! Compania pune accent puternic pe securitate. Asta e cea mai importantă”, precizează Raluca. E drept: ar putea să devină orice. Pentru că fata asta fragilă, eterică parcă… e construită pe o structură indestructibilă de oţel-inox, cu o minte brici şi o ambiţie cât zece! Altfel, nici n-ar fi putut să reziste. Zice că zburatul ăsta aduce un şoc fizic şi psihic, că organismul, dar şi mintea şi sufletul se uzează rapid din cauza stresului şi a condiţiilor de lucru.
Zbor cu preşedintele Ugandei şi David Hasselhoff
În “Orfelinatul elefanţilor” din Sri Lanka, Raluca l-a adoptat pe Raluk, între cei doi apărând instantaneu o relaţie afectuoasă cum rar au mai văzut angajaţii de acolo
“Noi zburăm la o altitudine de 40.000 de picioare, ceea ce ar însemna cam 15.000 de metri. Iar la înălţimea asta presiunea este foarte, foarte scăzută şi asta se resimte. Eu, de exemplu, după primul meu zbor operaţional dus-întors, care a durat 40 de ore, mă clătinam şi aveam senzaţia că încăperea în care revenisem cu picioarele pe pământ se legăna, întocmai ca o aeronavă. Apoi am început să mă obişnuiesc. Şi cu zborurile şi cu diferenţa de fus orar, şi cu alergatul prin oraşele în care aterizăm, în vizită… În orice caz, m-am schimbat mult şi mă resimt. Profesia asta de stewardesă se vede acum pe piele, în ochi, pe păr…
M-am deshidratat adeseori, trebuie să am grijă de ten şi să mă mai şi odihnesc…”, povesteşte Raluca. O adevărată globe-trotteriţă a aerului, Ralu a vizitat până acum zeci de oraşe din toată lumea. De când lucrează la Emirates Airlines a zburat în Australia – la Melbourne, în Noua Zeelandă – la Auckland, în Singapore, Bangkok, în Colombo – Sri Lanka, dar s-a apropiat şi de casă, aterizând pe aeroporturile din Munchen, Birmingham sau Amsterdam. Hunedoreanca are la activ sute de ore de zbor în cadrul liniei aeriene a Emiatelor Arabe şi i-a însoţit în drumurile lor, ca stewardesă, pe preşedintele Ugandei, pe celebrul actor din Baywatch, David Hasselhoff, dar şi oficialităţi politice de prim rang din Statele Unite ale Americii.
Profesoara stewardeselor din Dubai
Fericită că nu a fost nevoită să poarte vălul specific zonei islamice, Ralu precizează că uniforma stewardeselor din Dubai, în nuanţe de crem şi roşu închis, are, totuşi, ataşat şi un mic şal, care înlocuieşte vălul numit în Emiratele Arabe Unite „abaya”. „Aici femeile sunt tratate destul de urât: un fel de persoane de rangul doi şi bune… mai mult la curăţenie în casă. Dacă incidente meteorologice nu am avut pe timpul zborurilor, cu o situaţie de criză m-am confruntat chiar săptămâna trecută, când un localnic, un arab, nu a vrut să se întoarcă la locul lui şi să îşi pună centura de siguranţă. M-a insultat şi mi-a spus să chem un bărbat, pentru că el nu vorbeşte cu o femeie. E destul de greu, pentru că tu, ca steward, trebuie să îţi ţii cumpătul şi să fii în continuare politicos cu orice client al companiei”. Nimic imposibil pentru Ralu, care spune că, peste cinci ani, se vrea în topul ierarhiei stewardeselor din Dubai. „Aici sunt mai multe niveluri: stewardesă, stewardesă pentru clasa business, stewardesă pentru clasa de lux, însoţitor de zbor senior şi purser, cel mai înalt grad. Peste vreo câţiva ani aş vrea să ajung chiar eu să predau la şcoala pentru stewarzi şi să lucrez la sol”, spune hunedoreanca, încântată de perioada cât a fost profesoară de contabilitate, în practică, la Timişoara: „Am încercat să mă apropii de copii, pentru că diferenţa de vârstă dintre noi era foarte mică şi mi-a fost tare drag să lucrez cu ei. De asta aş vrea să predau şi aici, în Dubai”.
Domnişoara vântură-lume
Munca de stewardesă e solicitantă şi periculoasă, dar oferă şi recompense pe măsură, cum ar fi o plimbare cu iahtul în una dintre cele mai frumoase zone ale lumii: Insulele Mauritius
Unde i-a plăcut cel mai mult din toate locurile pe care le-a văzut? La Manila a fost impresionată de amestecul de civilizaţii: filipineză, spaniolă şi britanică, în Noua Zeelandă i-au tăiat respiraţia peisajele, munţii şi cerul, a încercat delicatelese culinare din Seul, a mâncat crabi în Bangkok, a văzut luxosul Sky Park Hotel din Singapore, desprins parcă din filmele SF şi a vizitat „Orfelinatul elefanţilor”, din Sri Lanka. „La orfelinatul elefanţilor am fost copleşită. Asta, poate, pentru că elefantul e animalul meu preferat. Unul… pfff!… era uriaş! L-am botezat Raluk, că a fost cum să zic… dragoste la prima vedere între noi. Chiar şi îngrijitorul a zis că nu a mai văzut aşa ceva… Parcă ne cunoşteam de undeva…”, povesteşte frumoasa Raluca, în timp ce răsfoieşte paginile electronice ale albumului cu poze, iar Raluk, tolănit, aşteaptă să fie spălat pe spate de mâinile delicate ale fetei. Numai din câte a văzut în ultimele luni Raluca, s-ar putea scrie o carte… însă adevăratul vis al hunedorencei de-abia acum aşteaptă să fie împlinit.
Peste câţiva ani, Raluca vrea să se “aşeze” în Spania, iar oraşul-staţiune Benidorm are partea lui de “vină” pentru această decizie
Castele şi restaurante în Spania
Ce îşi doreşte cel mai mult Ralu, frumoasa stewardesă absolventă de studii economice? „Sincer, cel mai ACASĂ m-am simţit în Spania. Acolo, după ce s-au convins de mine, oamenii m-au primit ca şi cum aş fi fost una de-a lor. De asta visez ca, în câţiva ani, să-mi cumpăr o casă în Spania, dacă voi reuşi să economisesc tot în ritmul de până acum. Şi mai vreau să îmi deschid un restaurant al meu. Să fie spaţios… aşa… un restaurant româno-spaniol. Că sunt o mulţime de români în Spania, în Alicante… şi nu au unde să se întâlnească. Va fi cu ferestre mari, luminos, alb cu albastru, îndreptat spre faleză, iar două zile pe săptămână personalul va purta costume populare şi vom avea permanent un meniu dublu: specialităţi iberice, dar şi româneşti. Vreau ca lumea să vină la mine, să se simtă bine împreună cu rudele şi prietenii, să îşi amintească de acasă…”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.