Asociaţia “Drumeţii Montane” lansează oficial proiectul Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare”, ediţia a II-a, festival ce va avea loc în perioada 2 – 4 august 2013, la Cabana Groapa Seacă din judeţul Hunedoara. Evenimentul cuprinde activităţi de drumeţie, escaladă, orientare turistică, maraton de folk, culturale, probe surpriză şi multe alte activităţi secţionate pe categorii de vârstă, astfel încât oricine poate participa. În cadrul evenimentului nu se percepe taxă de participare.
Acest eveniment este un concurs outdoor, între echipe, formate din trei persoane şi reprezintă etapa a IV-a a Campionatului Naţional Ştafeta Munţilor. În cadrul festivalului sunt organizate patru categorii de concurs: copii, juniori, seniori şi open. La fiecare dintre acestea se oferă premii consistente. Puteţi forma echipe cu prietenii sau cu familia. Probele de concurs vor fi următoarele:
- raid montan – 2.000 de puncte
- orientare pe viză – 2.000 de puncte
- escaladă – 400 puncte
- teste teoretice – 300 de puncte
- test cultural – 300 puncte.
Părinţii îşi pot educa micuţii dezvoltându-le grija pentru natură şi insuflându-le plăcerea şi beneficiile petrecerii timpului liber în mijlocul naturii, înscriindu-i la categoria copii, proba raid montan (drumeţie), ce se va desfăşura pe ruta Cabana Groapa Seacă – Refugiul Agăţat şi înapoi la Cabana Groapa Seacă. Pe parcursul drumeţiei, ei pot vizita un refugiu “agăţat” pe o stâncă, vechi de 28 de ani.
Categoriile Juniori şi Open vor parcurge în cadrul probei raid montan următoarea rută: Cabana Groapa Seacă – Refugiul Agăţat – Stâna Roşiile – Punctul Roşu – Lacul Verde şi înapoi la Cabana Groapa Seacă.
Categoria Elite va avea de parcurs traseul Cabana Groapa Seacă (Start) – Refugiul Agăţat – Stâna Roşiile – Punctul Roşu – Lacul Roşiile – Lacul Mândra – Şaua Gruiului – Vf. Parângul Mare – Vf. Silvei – Lacul Verde – Cabana Groapa Seacă (sfârşit), într-un timp foarte scurt.
În cadrul evenimentului, participanţii vor vizita Refugiul Agăţat, cele şapte lacuri şi vor urca pe vârful Parângul Mare (2.518 m), cât şi vârful Silvei (2.420 m).
Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesaţi www.festival.drumetiimontane.ro, de unde puteţi descărca ghidul de participare şi afla mai multe despre acest eveniment.
Înscrierile se fac online. După ce veţi completa formularul de înregistrare, se va genera automat o declaraţie pe propria răspundere care conţine un cod de identificare cu care vă veţi prezenta la eveniment. În cazul în care nu deţineţi o imprimantă, trebuie doar să vă notaţi codul de identificare, iar declaraţia pe propria răspundere va fi printată la validarea echipei.
Începând din luna mai, până când se va desfăşura evenimentul, membrii asociaţiei, împreună cu voluntarii acesteia, vor face campanii de promovare a evenimentul, împărţind fluturaşi şi afişe prin oraşele din România şi amenajând puncte de informare. Dacă doriţi să sprijiniţi acest festival, vă invităm să accesaţi pagina evenimentului, unde puteţi afla mai multe despre modalitatea în care puteţi deveni parteneri.
Atât câştigătorii, cât şi participanţii la acest eveniment vor fi recompensaţi cu premii consistente, oferite de către sponsorii evenimentului: CH-Center Hosting, Biroul de Avocatură Cuculis şi Asociaţii, Green Smoke, Belkin International, OSF Global Services, Craimont, Doppelherz, IBU Publishing, Just t, O&R Bacău, MinorSwing, Mozartinno, Euro Park, Casa Bobo Baia de Fier, Vector Di Sign SRL, Editura Libris.
Parteneri: Fundaţia Guard Forest, Cabana Groapa Seacă, Cocor Store, 2rism – Reţea de Promovare Turistică, Cazare-Hotel – Promovare Hotelieră Eficientă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.