Reducerea TVA şi a contribuţiilor sociale, de la 1 ianuarie 2014

Articolul a fost vizualizat de 1,778 ori

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, la finalul şedinţei BPN al PNL, că, începând de la 1 ianuarie 2014, are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL. 

tvaMinistrul Finanţelor a declarat că, de la 1 iulie 2013, va fi redusă la 9% TVA pentru pâine, de la nivelul actual de 24%.

“În funcţie de evoluţia reducerii evaziunii fiscale în acest domeniu, unde este estimată la peste 60%, o să putem să extindem această cotă redusă şi la alte produse alimentare, începând cu 1 ianuarie 2014″, a declarat Chiţoiu.

De asemenea, el a precizat că alte măsuri, în ceea ce priveşte “impozitele mari”, precum şi reducerea TVA de la 24% la 19% sau reducerea cotelor de contribuţii sociale cu 5%, vor fi luate în calcul de la 1 ianuarie 2014, în funcţie de analiza datelor din semestrul al doilea pe măsurile de îmbunătăţire a colectării şi controlului fiscal. Totodată, Chiţoiu a precizat că un alt criteriu care va fi luat în calcul pentru aplicarea reducerii TVA sau a contribuţiilor sociale ţine de impactul asupra economiei.

“Care este soluţia mai bună începând cu 2014, reducerea TVA sau reducerea costului forţei de muncă? Ce ne aduce mai mult în economie, crearea de locuri de muncă… cine contribuie? Reducerea TVA sau reducerea costului forţei de muncă? Asta este o decizie pe care o vom lua la nivelul USL în partea a doua a acestui an”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

About Adrian Sălăgean