Credite pentru fermele de familie

Articolul a fost vizualizat de 1,913 ori

Ministerul Agriculturii va înfiinţa un fond pentru acordarea de microcredite în agricultură, din care fermierii vor putea primi până la 75.000 euro pentru cofinanţarea fermelor de familie.

fermaPentru acordarea de microcredite de investiţii în domeniul agricol, neeligibile pentru finanţarea din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (P.N.D.R.) sau obiective de investiţii situate sub nivelul minim de finanţare din P.N.D.R., suma maximă este de până la 15.000 de euro pentru un beneficiar.
Vor primi până la 75.000 de euro credite pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte de investiţii în domeniul agricol cu o valoare eligibilă de până la 125.000 euro şi fermele de familie care beneficiază de sprijin prin P.N.D.R.

Totodată, fermierii vor primi microcredite de maxim 25.000 de euro pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea producţiei agricole.
Fondul va fi “accesat şi derulat” de către instituţii financiare bancare şi nebancare. Termenul maxim de restituire a creditelor este de 10 ani, iar perioada de graţie acordată de instituţiile pentru beneficiarii de microcredite şi credite este cuprinsă între unu şi trei ani, în funcţie de specificul proiectului de investiţii.

Microcreditele acordate pot fi garantate de fondurile de garantare şi/ sau de către împrumutat, prin garanţii reale pe animale, maşini şi utilaje agricole, ipotecă asupra clădirilor şi terenurilor agricole, plantaţiilor sau orice alte garanţii agreate de instituţiile de credit. Statul garantează până la jumătate din valoarea creditelor pentru achiziţia de terenuri agricole şi 80% din valoarea împrumuturilor contractate de fermieri pentru finanţarea investiţiilor în domeniul agricol, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvern.

Tags: ,

About Adrian Sălăgean