Studiază de doi ani inteligenţa artificială la Sheffield, în Marea Britanie, şi a proiectat de curând un sistem de monitorizare pentru liniile subterane de transport marfă ale capitalei Marii Britanii. Pe când era o copiliţă de numai 5 ani, mama ei a părăsit-o fără voie, învinsă de cancer. Însă nu înainte de a-i cere fetiţei să îi promită că nu va renunţa NICIODATĂ la visele ei. O poveste de 24 de karate despre tenacitate şi speranţă, spusă cu emoţie chiar de Laura Crăciun.
Roboţelul Boxy, creat de Laura, joacă fotbal cu alţi roboţi, poate să scaneze o cameră, să detecteze obiecte şi să le ocolească, iar, în plus, simulează, prin mişcări şi sunete, “stări” umane: frică, agresivitate, bucurie şi dragoste
Fostă elevă a Colegiului Naţional “Iancu de Hunedoara”, unde a studiat ştiinţele naturii, Laura Crăciun a avut ambiţia ca, în ciuda greutăţilor, să facă tot posibilul pentru a-şi atinge steaua cu mâna. Pasionată de biochimie şi roboţi, încă înainte de absolvirea liceului fata şi-a dorit să studieze în Marea Britanie.
“Totul a început… de la tata, cred. Un om minunat, căruia îi datorez foarte mult din ceea ce sunt. El a fost inginer carbo-chimist la Cocserie, în Combinat, şi mergea de multe ori peste graniţe, pentru diferite proiecte sau la unele conferinţe. El a fost primul care mi-a povestit cum e sistemul de învăţământ în străinătate”, spune Laura. Ca să poată ajunge la Sheffield, unde era şi prietenul ei, Daniel McGrath, Laura cea delicată avea nevoie de un test de limbă engleză, care să ateste faptul că e în stare să facă o facultate în Marea Britanie. S-a interesat, a susţinut testul Cambridge şi l-a luat cu brio. Însă, când să se înscrie a aflat că, de fapt, facultatea de biochimie unde vroia ea să meargă nu accepta acest test. Cambridge era o universitate concurentă. Pe moment s-a prăbuşit. Era prea târziu să se mai poată face ceva, dar, încurajată de familie, a acceptat să se înscrie la Farmacie, la Arad. “Când eu aveam nouă ani, tatăl meu s-a recăsătorit şi mami, pentru că asta a fost ea pentru mine de-a lungul anilor, a sperat că într-un an… voi uita eu de Sheffiled şi de Marea Britanie. Ea ar fi vrut să rămân aici, să fiu acasă. E mai protectoare, aşa, nu vroia să mă ştie departe.
Însă eu nu am uitat de visul meu şi, după un an, am mers cu tata la Bucureşti, unde am susţinut testul de limbă engleză acceptat de universitatea mea”.
Vrem studenţi români! Sunteţi cei mai buni la matematică!
Când să se înscrie la facultate în Anglia, a apărut o altă problemă: deşi avea o medie de aproape 9.50 la Bacalaureat, la matematică nu reuşise să obţină decât 8,50. Iar Sheffield cerea minimum nota 9. De aceea, s-a dus special în Marea Britanie ca să se intereseze dacă mai are rost să aplice. Urma să susţină un interviu. Îi tremurau picioarele când a intrat în biroului profesorului universitar Yoshi Gotoh. Un japonez care îi studiase CV-ul şi care a fost încântat să o cunoască: “În primul rând, voi, studenţii, trebuie să ştiţi că ne sunteţi egali. Aşa că o să te rog să îmi spui pe nume. În ceea ce priveşte nota de la matematică, nu este o problemă. Am văzut ce rezultate bune ai avut în liceu şi la Bacalaureat, iar noi suntem încântaţi să primim studenţi români. Vrem să vină cât mai mulţi români! Sunteţi cei mai buni la matematică!”, i-a spus Laurei domnul Yoshi. Hunedorencei nu-i venea să creadă. Îşi vedea visul cu ochii!
Însă până să ajungă studentă la „Inteligenţă artificială”, Laura a mai făcut un ocol. „Iniţial m-am înscris la biochimie, aşa cum îmi dorisem, dar lunile treceau şi eu observam că în fiecare zi citeam tot despre roboţi şi despre informatică… aşa că mi-am dat seama că biochimia, totuşi, nu e de mine. De fapt, eu eram făcută pentru roboţi. Atunci m-am hotărât să întreb o profesoară dacă se poate să îmi schimb specializarea. Şi se putea. Însă numai dacă mă înscriam, din nou, la o altă facultate”. Când au auzit părinţii Laurei că fata lor s-a răzgândit din nou au început să se îngrijoreze. „«Of! Iar te răzgândeşti?!» Pierdusem deja doi ani şi se întrebau ce se va întâmpla cu mine, dacă voi continua tot aşa”, povesteşte Laura, privind în urmă, amuzată.
“Nu lăsa frica să îţi fie inamic!”
În cele din urmă n-au avut ce să-i facă. Pasiunea era prea mare şi, deşi se temea groaznic că nu o să se descurce, Laura a călcat pe temeri ca pe nişte trepte şi s-a înscris la specializarea „Inteligenţă artificială”.
Avea în spate orele de matematică făcute cu domn’ profesor Laţcu, spaima elevilor din oraş, iar asta a ajutat-o enorm. La fel ca şi un citat de Paulo Coelho: “Nu lăsa niciodată frica să îţi fie inamic. Transform-o într-un prieten!”. “Când am intrat la liceu şi am auzit că o să facem mate cu domnul Laţcu ne-am speriat foarte tare. Tot ce pot să spun despre dumnealui, însă, este că a fost un profesor extraordinar. A explicat foarte… pe înţelesul nostru şi… cu adevărat am învăţat matematică!”, râde Laura. Când a început ea cursurile “de mate” la Sheffield şi-a zis: “E tocmai bine! În primul an făceam logică matematică şi funcţii, chestii pe care noi le studiasem în clasa a noua!”. De aceea, Laurei nu i-a fost prea greu să fie printre cei mai buni.
Împreună cu câteva dintre prietene şi colege: Zahra din Iran, Tina din Malaesia şi Sifa din Cipru (de la stânga la dreapta).
O “bisericuţă” cu 98 de studenţi
“Aici toată lumea e foarte amabilă. Dacă ai o problemă, o nelămurire, dacă ai nevoie de ceva, toată lumea încearcă să te ajute. Suntem 98 de studenţi, dintre care 11 români dar, spre deosebire de liceu, unde eram grupaţi pe “bisericuţe” de câte trei-patru, aici suntem foarte, foarte uniţi, deşi suntem aşa de mulţi! Iar profesorii… Poţi să te duci la ei la orice oră, poţi să apelezi la ei oricând ai nevoie de explicaţii suplimentare, de ajutor… Sunt în stare să stea 3-4 ore peste program, numai să te ajute să înţelegi, să rezolvi problema şi să termini proiectul. Închipuiţi-vă: când am venit aici ştiam un singur limbaj de programare. Acum ştiu zece!”, mărturiseşte Laura. Şi cam de pe unde mai vin ceilalţi studenţi? Hunedoreanca are colegi din Statele Unite, China, Japonia, Cipru, Spania, Olanda, ba chiar şi din Azerbaidjan, Iran, Singapore, Sri Lanka şi Malaezia! De când e în Anglia, Laura şi-a luat şi ea picioarele la spinare: a umblat prin Manchester, Cardiff, Newcastle, Lincoln şi, desigur, Londra. Ba a mai vizitat şi muzeul cu cel mai vechi calculator din lume, iar doamna care-l avea în grijă l-a pornit preţ de câteva minute pentru hunedoreanca aflată la studii. Mai mult, Laura a şi lucrat ca operator de baze de date confidenţiale, astfel încât a reuşit să se întreţină singură o vreme.
Inginerie ultramodernă pentru transport subteran
Acum zice că-i va fi cam greu: are un examen la matematică, iar în Anglia notele nu se iau niciodată “pe ochi frumoşi”. Nici n-ai avea cum: 500 de studenţi care dau examen într-o sală, devin… 500 de coduri numerice notate în colţul foii, iar lucrările nu sunt corectate de profesor, ci de doctoranzi care nu te-au văzut în viaţa lor. Iar cine pierde un examen şi restanţa ajunge “fiul ploii” şi e declarat repetent fără drept de apel. “Totuşi, pentru mine cel mai greu a fost că profesori de 40-50 de ani ne-au cerut să le spunem pe nume. Şi cum eram noi obişnuiţi tot cu «domn’ profesor», «doamna profesoară», a fost foarte dificil”, adaugă Laura. Desigur, cea mai mare realizare a hunedorencei e softul de monitorizare a tunelului National Grid, care va fi gata în 2018 şi va străbate subteranele Londrei de la est la vest şi de la centru la sud, pe o distanţă de 80 de kilometri. Până acum, săpăturile şi amenajarea au ajuns la kilometrul 30, iar Laura şi alţi trei sudenţi au avut de conceput un soft informatic care să funcţioneze pe post de GPS ultramodern pentru trenurile de marfă care vor circula peste câţiva ani prin tunel. Un proiect real, care este deja în teste şi care va fi aplicat de firma Costain Group. Sistemul va urmări permanent unde se află marfarele, cine le conduce, cu ce viteză se deplasează ele şi ce transportă acestea. Până la urmă, după ce şi-a bătut capul o săptămână încheiată cu “o problemuţă” apărută în proiectul de supraveghere a tunelului londonez şi i-au dat lacrimile de neputinţă, şi-a călcat pe inimă şi s-a dus la Kirill Bogdanov. Profesor universitar, specialist în ingineria softului.
La intrarea in Departamentul de Informatică al Universităţii din Sheffield.
Brand de ţară: sarmale cu varză dulce
“Era acolo o chichiţă şi eu nu i-am putut da de capăt, pentru că m-am complicat”, recunoaşte Laura. Iar Kirill, rusul, i-a rezolvat dilema în numai 5 minute! Altădată, când a avut probleme cu serverele, Kirill a stat ore în şir peste program numai ca s-o ajute să-şi termine proiectul la timp. Lui, dar şi profesorului Marian Gheorghe de la Sheffield, Cristinei Părău, profesoara de română din liceu, Emanuelei Mafteiu-Scai, profesoara de informatică, dar şi Ruxandrei Roşu, profesoara de engleză, Laura le este recunoscătoare. Şi asta nu e tot: Universitatea din Sheffield organizează zile deschise unde studenţii îşi prezintă ţările de origine, dar şi bucătăria tradiţională, ba organizează şi concursuri de dans. A gătit şi Laura cu ceilalţi români: “Sarmale, chifteluţe, salată boeuf, vinete, cârnăciori… Ce am putut şi noi… ce ne-am priceput. Varza pentru sarmale am luat-o din piaţă, că este o piaţă de legume aici, şi am fiert-o. N-am avut de unde să luăm varză murată. Cei care au gustat au zis că le-a plăcut, deşi noi ştiam că sarmalele noastre nu aveau gustul celor de acasă”, râde Laura.
Translator împotriva traficului de persoane
În “timpul liber”, oricare ar mai fi şi acesta, fata a făcut şi voluntariat, vânzând gogoşi ca să strângă bani pentru copiii bolnavi sau făcând pe translatorul pentru victimele traficului de carne vie din România şi Spania. În plus, împreună cu colegii ei, au gândit proiecte de alimentare cu apă a satelor din India sau de intervenţie computerizată în caz de incendiu pentru zgârie-nori. Proiecte care au fost puse în practică şi care uşurează şi protejează viaţa a sute şi sute de oameni.
Peste câteva zile Laura va veni acasă, la Hunedoara. Împreună cu profesoara Sonia Herbei a organizat o întâlnire cu elevii din clasele de liceu şi vrea să le povestească acestora cam cum e facultatea în Marea Britanie. “E trist că trebuie să plecăm de aici, dar ce să facem?… În Hunedoara ne-am pierde… Profesional, nu avem nicio şansă”, recunoaşte cu tristeţe tânăra. Şi apoi se întoarce, serioasă, la proiectele ei. Până la miezul nopţii are un alt termen limită. Pe care, nemţeşte, are de gând să-l respecte.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.