Coccidioza (Isosproza) la câini
Este o boală parazitară, dată de un protozoar (parazit unicelular) care afectează, de obicei, tineretul înainte şi după înţărcare, având o evoluţie acută sau cronică, manifestată prin tulburări digestive şi slăbire.
Contaminarea câinilor se realizează prin consumul de apă şi alimente infestate. Sunt mai sensibili căţeii până la vârsta de 6-8 luni, câinii adulţi putând fi purtători fără a manifesta clinic boala.
Boala se manifestă prin diaree cu fecale gălbui, mucoide, uneori cu sânge. Căţeii prezintă dureri abdominale, apetit diminuat, deshidratare, slăbire accentuată şi anemie. În cazurile severe, boala se poate sfârşi prin moartea pacientului.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice şi pe baza examenului coproparazitologic.
Există mai multe forme de tratament, în funcţie de gravitatea semnelor clinice şi a infestaţiei cu acest parazit. În cazurile severe, tratamentul specific se asociază şi cu cel simptomatic, de rehidratare, antihemoragic şi antidiareic. Este obligatorie instaurarea unui regim alimentar dietetic adecvat.
Jigodia (boala Carre)
Virusul care provoacă această boală afectează mai multe carnivore, printre care şi câinii. Boala se transmite prin toate secreţiile corpului, dar virusul nu este rezistent în mediul exterior, el propagându-se numai prin contact direct între animale. Boala lui Carre (jigodia) se poate dezvolta la orice vârstă, dar cei mai afectaţi sunt căţeii, câinii adulţi devenind în general imuni datorită vaccinurilor.
În prima fază a bolii, câinele are febră, apar scurgeri nazale şi oculare şi anorexia. Pot surveni apoi tulburări digestive (diaree), respiratorii (tuse, pmneumonie), cutanate (crăpături, pustule) şi nervoase (tremurături, contracţii musculare involuntare, paralizii şi convulsii). Dacă maladia ajunge la sistemul nervos al câinelui, acesta rămâne cu sechele.
Diagnosticul se pune în urma testelor imunocromatografice.
Tratamentul este costisitor, de lungă durată şi de multe ori ineficient. Vaccinarea rămâne soluţia cea mai bună de profilaxie.
Otitele externe la câini
Otita externă reprezintă inflamaţia canalului auditiv extern, fiind afectat epidermul, dermul şi chiar cartilajul auricular. Este des întâlnită în practica medicilor şi poate progresa spre otita medie sau internă.
Factorii cauzatori ai otitelor sunt foarte numeroşi şi variaţi, asa că au fost grupaţi în trei categorii:
- Factori predispozanţi : lungimea canalului auricular este mai lungă la unele rase, cu un traiect sinuos, favorizând stocarea şi multiplicarea bacteriilor la acest nivel, o îngustare naturală a canalului auditiv, fapt care îngreunează enorm aerisirea şi autocurăţarea canalului (Shar pei), pilozitatea excesivă a conductului auricular (Bichon, Caniche). În principal sunt afectate rasele cu urechile căzute precum Cocker, Basset-Hound, Labrador, Setter, etc.
- Factorii determinanţi : corpi străini (ariste, resturi de plante, polen), paraziţi (Otodectes cynotis, Demodecia), bolile alergice (alergia alimentară, dermatita atopică), complexul seboreic, endocrinopatii (sindrom Cushing, hipotiroidism, tulburări sexuale sau diabet)
- Factori secundari (bacterii şi ciuperci)
Diagnosticul se pune în urma examenului clinic, otoscopie, examenul microscipoc direct şi citologic.
Este întotdeauna recomandat ca un animal cu otită să fie examinat de un medic veterinar, pentru a stabili cu exactitate cauza otitei şi tratamentul cel mai eficient.
Giardioza
Giardia sunt protozoare (organisme unicelulare) care trăiesc în intestinul subţire al animalelor (câinilor, pisicilor, păsărilor, etc.) şi chiar la om.
Majoritatea infecţiilor cu giardia sunt asimptomatice. Animalele tinere sunt de obicei afectate, iar cel mai frecvent semn este diareea. Fecalele sunt anormale, sunt pale, având un miros urât şi pot fi puţin apoase.
Diagnosticul se pune prin examen coproparazitologic (o probă de scaun în fiecare zi timp de trei zile) şi teste rapide din fecale.
Există mai multe tipuri de tratament al acestei boli.
Această boală prezintă risc zoonotic (se poate transmite la om), cei mai sensibili la infecţie fiind copiii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.