Editorial: Bechtel, numele românesc al prostiei şi corupţiei

Dacă vă suiţi înainte de Turda pe autostrada Bechtel, şi o luaţi spre Cluj, sau, dacă preferaţi, spre Târgu Mureş, veţi avea întotdeauna ocazia să gustaţi straniul sentiment al unei călătorii fără parteneri de trafic. 

Specialiştii americani numesc asta “low traffic roads” şi se referă de obicei la drumurile de hotar de prin preeriile lor. La noi, “drumul cu trafic redus” este un ciot de autostradă, 52 de kilometri, care duce de nicăieri spre nicăieri, la un preţ “de jaf” de 30 de milioane de euro pe kilometru construit, în condiţiile în care standardul de cost pentru un kilometru de autostradă, stabilit oficial, variază între 3,8 şi 6 milioane de euro, în funcţie de relief. Nu poţi să nu te întrebi iritat: suntem proşti? Suntem doar mega-corupţi? Sau suntem şi proşti şi corupţi?

Istoria autostrăzii Bechtel e grotescă. Contractul a fost încheiat în timpul guvernării Năstase, dar hotărârea care îl aprobă nu este semnată de miniştrii de atunci ai Justiţiei şi Finanţelor, girul fiind dat de Parlamentul României. Era nevoie de această răspundere a tuturor şi a nimănui pentru că acest contract a fost aşa de prost negociat de partea română, încât a lăsat finanţarea cu totul pe umerii Guvernului, în locul variantei iniţiale care punea în sarcina Bechtel să găsească banii pentru autostradă în SUA.

Ce oameni de stat normali la cap şi-ar fi asumat integral finanţarea unui astfel de proiect, ştiind că nu au un leu în cont, în condiţiile în care curgeau penalităţi colosale dacă banii nu erau asiguraţi ritmic?

Pomană clară pentru Bechtel, care a încasat din stat mai mult decât a primit pentru munca prestată. De aici s-a ajuns la preţul nebunesc pe kilometru. Putoarea contractului Bechtel s-a moştenit de la o guvernare la alta. Şi ce este de un comic trist e imposibilitatea tuturor de a stopa derularea acestuia. Americanii au ştiut carte. Contractul semnat de Adrian Năstase şi compania americană a fost păgubos de la bun început.

Alianţa DA a fost prima care s-a lăudat ca va încerca să-l rezilieze. Nici vorbă. În 2005, Guvernul Tăriceanu a negociat cu americanii, iar concluzia a fost previzibilă: era mai ieftin să continue autostrada decât să se oprească realizarea ei. Şi a venit rândul actualei puteri să se fandosească cu rezilierea ruşinosului contract. Şi n-a reuşit. Lăudăroşenia lui Dan Şova seamănă astăzi cu cea a şoricelului beat care promitea o corecţie pisicii. Atât a ţinut şi curajul lui Şova, până a văzut pisica Bechtel.

Finalul acestei poveşti porcoase se amână sine die. Chiar dacă unii încearcă să mă lămurească că story-ul Bechtel e despre un peşcheş plătit de noi Înaltei Porţi de la Washington ca să ne vâre în NATO, adevărul este mult mai simplu: afacerea Bechtel este povestea corupţiei şi prostiei fără frontiere a unui lanţ de guvernări nereuşite.

Şi poate de aia, ea nu se va termina niciodată.