Investiţiile derulate în ultima perioadă de timp în oraşul Geoagiu şi în satele aparţinătoare acestuia au avut rolul de a produce schimbări majore în această comunitate locală. Primarul oraşului Geoagiu, Ioan Vălean, a promis cetăţenilor la preluarea mandatului că va transforma această localitate într-un oraş adevărat.
Clădirile istorice aflate în patrimoniul administraţiei locale au fost reabilitate, în oraşul Geoagiu şi satele aparţinătoare au fost terminate o serie de lucrări de investiţii care au vizat căminele culturale, şcolile, străzile sau reţelele de canalizare.
Anul 2013 reprezintă un an important, deoarece vom comemora 100 de ani de la moartea tragică a aviatorului şi inventatorului Aurel Vlaicu.
Satul Aurel Vlaicu, aparţinător oraşului Geoagiu, este localitatea natală a aviatorului. În acest sat există casa memorială şi muzeul Aurel Vlaicu, obiective de interes turistic şi parte a istoriei noastre naţionale.
Anual, în această localitate se organizează un eveniment public de anvergură dedicat comemorării aviatorului Vlaicu, la care participă un număr mare de persoane, turişti şi localnici, se organizează un miting aviatic şi spectacole artistice, astfel încât s-a impus executarea unui minim de lucrări necesar pentru ca cele două obiective publice să corespundă destinaţiei lor. Pregătirile pentru viitoarele manifestări au început deja, încă din anul 2012, cu lucrări de reabilitare a muzeului. La Căminul Cultural din această localitate au fost demarate o serie de lucrări care nu mai sufereau amânare.
S-au refăcut acoperişul şi faţada şi s-a construit o terasă acoperită pentru a mări numărul de locuri. De asemenea, aici a fost amenajat un spaţiu pentru serbările câmpeneşti, cu zone verzi şi locuri de joacă pentru copii, plus un teren multifuncţional cu nocturnă. S-au reabilitat circa 1,5 kilometri de canalizare pluvială care trece prin mijlocul satului.
Tot în cinstea marelui aviator, în perioada imediat următoare, se are în vedere şi construirea unei lucrări de artă ambientală ce va fi amplasată la intrarea în satul natal al lui Aurel Vlaicu.
Toate aceste realizări s-au concretizat prin eforturi financiare proprii, fără a fi sprijiniţi cu fonduri nici de la nivel judeţean şi nici de la nivel central.
Întrucât Aurel Vlaicu este eroul naţiunii române, un simbol al judeţului Hunedoara, nu numai un cetăţean al oraşului Geoagiu, sperăm ca la nivelul Consiliului Judeţean Hunedoara să fie reconsiderată importanţa evenimentului dedicat marelui aviator şi să ne acorde sprijin pentru finalizarea lucrărilor în satul Aurel Vlaicu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.