După sute de ani, săgeţile au şuierat din nou lângă zidurile Castelului Corvinilor din Hunedoara. Grădina monumentului medieval a fost gazda unui eveniment inedit – prima ediţie a cupei “Ioan Corvin” la tir cu arcul tradiţional. Îmbrăcaţi în veşminte moderne sau în unele de inspiraţie medievală, special create pentru astfel de evenimente, competitorii au încordat arcurile şi au atacat ţintele amenajate de organizatori. Unele s-au lăsat cu greu lovite.
Concursul găzduit de Castelul Corvinilor a fost o surpriză plăcută atât pentru participanţi, cât şi pentru public
“Mai e Bogdan Tătar”, anunţă un arcaş deghizat în boier valah cu creştetul acoperit de o căciulă înaltă, îmbodobită cu două pene albe, care trece punctajul participanţilor într-o fişă. Aliniaţi la start – de fapt, o funie groasă întinsă între stâlpişori de lemn, zeci de arcaşi îşi încoardă arcurile. Ai impresia că ai aterizat în studiourile Buftea unde se pregăteşte filmarea unor scene medievale: bărbaţii la tricou se amestecă de-a valma cu alţii costumaţi în tot soiul de personaje de Ev Mediu sau mai de… poveste. Tolbele de piele sunt pline de săgeţi nerăbdătoare să-şi atingă ţinta.
Între arcaşi, doamnele au venit îmbrăcate “folk”, sau “military”. La un semn, săgeţiile încep să vâjâie către ţinte, aerul şuieră… De undeva, se aude un clichet şi organizatorul strigă: “ţeava”, semn că arcaşul a nimerit ce nu trebuia! Sunt ţinte fixe, dar preferata – cel puţin a “băgătorilor de seamă” – este o ţintă mobilă: două globuri uriaşe atârnate la capetele unei pârghii prinse pe o ţeavă care se învârte constant şi face dificilă ochirea şi, prin urmare, tragerea. Aşa că majoritatea săgeţilor se opresc în plasa verde de protecţie. La un semn, toată această hoardă viu colorată rupe rândul şi se îndreaptă buluc către ţinte – fiecare îşi calculează punctajul după culorile cercurilor concentrice nimerite. Mai încolo, o vulpe şi un curcan zac ciuruiţi de săgeţi. Sunt de fapt, desene ale vieţuitoarelor prinse pe nişte imenşi colaci de paie. Ordinul Arcaşilor Hunedoarei a organizat prima ediţie a Cupei “Ioan Corvin” la tir cu arcul tradiţional, ediţie la care arcaşi din toată România au venit să-şi arate măiestria şi abilitatea de a trimite săgeata cât mai pe mijlocul ţintei.
Cu mic, cu mare, la arcuri!
Peste o sută de competitori, amatori sau membri ai unor cluburi de profil, s-au înscris în concurs. Cu toţii au dorit să-şi testeze abilităţile şi să obţină cât mai multe puncte, chiar dacă au concurat sub ameninţarea ploii. Nici ţintele-surpriză pregătite de organizatori nu le-au fost la îndemână arcaşilor: “Cea mai dificilă ţintă mi s-a părut cea mişcătoare, rotativă, nu am nimerit nimic la ea, dar la celelalte a fost OK. E o competiţie de amatori, dar e foarte frumoasă, văd aici mulţi oameni, din tot felul de cluburi, arcaşi care trag foarte frumos. Eu sunt costumat aşa pentru că merg la competiţii internaţionale şi portul ar trebui să fie moldo-valah ca să reprezentăm România afară”, spune Cristian Iepure, arcaşul cu căciuloi boieresc.
În total, concurenţii au avut de trecut 11 probe. În a doua parte a zilei de concurs, s-au folosit ţinte 3D care imită animalele, probă la care s-a tras cu o singură săgeată, după principiul: “Punct ochit, punct lovit” sau, medieval vorbind, “ce vânezi, aia mănânci”. Veniţi din toate colţurile ţării, arcaşii s-au bucurat de ospitalitatea gazdelor şi au apreciat nivelul bun al întrecerii: “Competiţia este foarte frumoasă, locul este minunat, un pic cam mult de condus până aici, dar e bine, chiar dacă am ajuns numai azi dimineaţă, iar ţintele lor sunt interesante”, spune Tudor Anghelescu, un arcaş îmbrăcat, după spusele proprii, în “ţinută semi-orientală” cu explicaţia că: “Noi, acolo în sud, am stat mai mult sub influenţa turcilor, acesta e costumul de vară, e mai uşor de purtat”. Doamnele au întins coarda cum au ştiut mai bine: “Nu e deloc greu şi nu e deloc un sport bărbătesc. Niciodată arcul nu a fost unul exclusiv bărbătesc. Toată lumea îl practică începând cu copiii de acolo şi până la părinţii lor de aici”, râde Lăcrămioara Matei, care mărturiseşte că şi-a descoperit pasiunea pentru tras cu arcul acum vreo doi ani, dar practică de vreo şase luni efectiv acest sport. “Tragem în fiecare săptămână cu arcul la antrenamente. Competiţia de la Hunedoara este foarte frumoasă, gazdele sunt minunate şi mă bucur mult că am ajuns aici”, adaugă ea. Vlad are 16 ani şi este din Sebeş, s-a apucat de tir cu arcul tradiţional în toamna anului trecut şi se antrenează intens: “Prima dată acest sport m-a atras prin ceea ce am văzut în filme, de exemplu în Robin Hood. Nu e un sport foarte practicat. E unul istoric şi cum îmi place istoria, mi-am zis: «de ce, nu?». Practic acest sport din toamna anului trecut şi trag vreo două ore tot la două zile. Concursul de la Hunedoara este demenţial. E primul meu concurs şi sunt uimit de câte persoane sunt aici”, spune tânărul.
Mai “pişcă o idee”
Evenimentul nu i-a surprins plăcut doar pe participanţi, ci şi pe organizatori, care s-au trezit cu de trei ori mai mulţi arcaşi tradiţionali decât anticipau: “Am fost un pic surprinşi, pentru că nu ne-am aşteptat să vină atâta lume, mai ales că timpul a fost scurt: în mai puţin de o lună de zile de organizare, avem o participare record. După această competiţie, sunt sigur că prindem aripi şi ne gândim deja la un eveniment şi mai mare – avem semne bune din partea autorităţilor, Primăria Hunedoara a anunţat că vrea să ne ajute cu fonduri – aşa că ne gândim la o competiţie internaţională. Vom invita echipe din Polonia, Ungaria, Germania şi sunt sigur că va fi mult mai spectaculos. Cert este că am pornit cu dreptul. Avem peste 100 de arcaşi care trag efectiv în competiţie, sunt de la cluburi din aproape toată ţara – Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Arad, Cluj, Alba, Sighişoara, Galaţi. Se adună crema tradiţionaliştilor, unii dintre ei merg regulat la concursuri internaţionale şi au rezultate foarte bune”, spune Balogh Bela, preşedintele Asociaţiei Ordinului Arcaşilor Hunedoarei.
Cei 14 membri s-au pregătit bine şi cu surprize: “Am pregătit cu totul altfel de probe decât se aşteptau ei – sunt ţinte mobile, ţinte din hârtie care au imagini cu animale, ţinte 3D, replici de animale şi două surprize cu care s-au întâlnit în teren”, spune Mircea Domşa, arcaş hunedorean şi iniţiatorul competiţiei: “La un moment dat, le-am zis prietenilor: «Hai să facem o cupă naţională!» şi ei au zis «OK!» şi iată-ne! A fost o dorinţă de-a mea de doi ani de zile, de când mi-am dat seama că arcaşii sunt împărţiţi cumva pe regiuni şi mă gândeam că nu e bine să ne întâlnim doar noi, cei din Transilvania. Aşa am pregătit un concurs în care să ne vedem cu arcaşii din cât mai multe zone ale ţării. Şi atunci, la început, ne gândeam că, dacă vom fi patruzeci cu tot cu noi care suntem 14 în Ordinul Arcaşilor Hunedoarei, suntem mulţumiţi. Spre surprinderea mea, când am tras linie la înscriere, am socotit vreo 130 de arcaşi, în condiţiile în care asemenea întâlniri adună de obicei vreo 60-70 de arcaşi”.
La ţintă, cu entuziasm
Duminică, a doua zi a Cupei Ioan Corvin, a fost ziua când publicul a simţit – unii pe propria piele – cum se trage şi cât de bine pişcă coarda unui arc întins bine. “Vizitatorii castelului au interacţionat cu noi, le-am pus arcul în mână şi i-am învăţat cum se trage. Cred că ne-am câştigat ceva adepţi”, se gândeşte Călin Dosa, poreclit “Greuceanu”, arcaşul care îţi predă tehnica arcaşilor ca nimeni altul şi vorbeşte despre acest sport cu o pasiune molipsitoare: “Deocamdată sunt 14 oameni în Ordinul Arcaşilor Hunedoarei, suntem înfiinţaţi de doar un an şi noi credem că am făcut multe în această perioadă. Ne-am cunoscut pe un forum de specialitate al arcaşilor. Pe altul, «Arcaşii Români», sunt vreo 600 de membrii activi care schimbă păreri, unde pui întrebări, ţi se răspunde. Este un sport unde ai nevoie de lămuriri – gândiţi-vă că, într-o săgeată, este de zece ori mai multă tehnologie decât într-un cartuş. Săgeata primeşte impulsul în capăt, o parte care se numeşte nock, avem pene, tija, vârful. Pe de altă parte, dacă nu vrei să te complici, îţi poţi cumpăra săgeţile, şi aşa şi merg”.
Şi arcaşii hunedoreni au planuri mari şi detailate: “Am zis mai demult «Hai să avem o uniformă a noastră!». Uniforma de acum nu este tocmai… medievală, dar atunci când o să avem şi fonduri vom face şi cópii bine documentate ale costumelor vechi, haine pe care să le croim manual. Ne-ar mai trebui apărători de piele sau din zale”, socoteşte Balogh Bela, cu ochii în viitor.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.