Fotbalul mic – Liga a lV-a: Şi-au retezat speranţele la titlu

Articolul a fost vizualizat de 969 ori

Echipa din Haţeg, liderul la zi după un retur de excepţie, a irosit o mare şansă de a-şi consolida poziţia, pierzând neverosimil la Călan în faţa celor de la Victoria, după un meci în care au ratat cât pentru un campionat întreg şi în care gazdele au înscris la singurul şut pe care l-au avut pe spaţiul porţii.  

Oaspeţii au început în forţă meciul şi au avut o primă oportunitate în minutul 9, când atacantul Ovidiu Popescu a şutat de la 18 metri, mingea a fost deviată de un fundaş, obligându-l pe Ursu să respingă cu greutate. În minutul 17, celălalt “vârf”, care va fi “omul negru” al haţeganilor, îşi va începe caruselul ratărilor, reluând din 3 metri în portar, pentru ca după alte nouă minute, Popesc să şuteze cu stângul din careu puţin peste.

Contrar cursului jocului, cei din Călan vor înscrie unicul gol al partidei, la prima şi unica lor ocazie. Muntean a primit o minge în poziţie centrală şi de la 16-17 metri a trimis cu latul piciorului stâng în vinclul porţii, lăsându-l pe Tonca fără replică. Elevii lui Flaviu Itul revin în atac, dar ratează la foc continuu.

În minutul 38, Popesc scapă singur şi, de la 7 metri, trage în portar. Două minute mai târziu, după o lovitură liberă de la 20 de metri, mingea ajunge la “ratangiul” Ursachi, care trimite de două ori din 10 metri în goalkeeper-ul de la Victoria. În minutul 43, o altă ocazie monumentală: Daj trimite în gura porţii, de unde cine altul decât Ursachi trimite în portar, mingea îi revine, şi mai şutează odată în “blocajul” lui Ursu. Ofensiva celor de la Retezatul va fi totală şi în partea secundă, dar golul nu va veni, cu toate că ocaziile au fost nenumărate, făcându-l eroul meciului pe portarul gazdelor. În minutul 52, Simoneac a tras tare de la 18 metri, Ursu a respins în lateral. După alte trei minute, lovitura liberă de la 20 de metri a lui Kalai a ocolit vinclul. Presiunea creşte, ofensiva oaspeţilor este una totală. În minutul 63, acelaşi Ursachi trimite cu capul, din 8 metri, în bara din dreapta, mingea revine la Tamasiloni, care îl remarcă – pentru a câta oară?! – pe Ursu. Minutele se scurg spre disperarea haţeganilor, care nu reuşesc egalarea. În minutul 86, Popesc şutează din unghi, dar Ursu este din nou la post. Gazdele vor evolua pe final în inferioritate numerică, după ce Corobea a văzut al doilea “galben” în minutul 88.

Înfrângere nedreaptă, care îi aduce în poziţie de favoriţi pe cei de la U. Petroşani, aflaţi la un punct în spate, dar având de disputat o “restanţă”.

About Ion Bădin