Sănătate: Alergia şi copiii

Alergia nu este o dificultate pentru mulţi copii, deşi ei pot avea perioade mai grele. Pentru alţi copii reprezintă o boală serioasă, care umbreşte viaţa pacientului şi a întregii lui familii. Lipsa de cunoşţinţe privind substanţele la care este alergic copilul, cât şi boala în sine, determină apariţia de sentimente de nesiguranţă la părinţi.

De reţinut este că alergia la copil depinde şi de persoane din afara familiei: rude, colegi, vecini, personal didactic etc., care necunoscând modul de producere sau de manifestare a bolii alergice, pot face suficient rău copilului bolnav.

Simptomele unei boli nu sunt identice la toţi bolnavii, fiecare om având particularităţile lui, care îl fac să reacţioneze, atât la boală, cât şi la tratament, într-un mod individualizat. La aceste aspecte individuale se adaugă şi faptul că la copil există şi particularităţi care îl deosebesc de adult, iar aceste particularităţi se modifică odată cu înaintarea în vârstă.

Ce este imunitatea?

La pătrunderea unei substanţe străine în organism, acesta reacţionează în mod normal prin apărare, care se realizează în două moduri:

• nespecific, limitată, relativ eficientă;
• specific, denumită şi imună, care are ca produs anticorpii ce recunosc specific acel microb.

Structurile organismului care participă la apărarea specifică poartă denumirea de sistem imun, care are rolul de a apăra structurile proprii ale unui organism prin încercarea de a distruge tot ceea ce nu este recunoscut ca aparţinând organismului, adică nonself. Pentru a putea fi atacate de sistemul imun, substanţele pătrunse în organism trebuie să aibă o anumită compoziţie chimică. În mod normal, sistemul imun nu atacă substanţe care fac parte din self, întrucât el a fost instruit să recunoască aceste substanţe self şi astfel le tolerează.
Sistemul imun este compus din mai multe tipuri de celule cu funcţii distincte, care colaborează între ele pentru eficacitatea apărării organismului. Aceste celule se găsesc în ganglionii limfatici, splină, apendice, amigadale, în torentul sangvin, precum şi în mediile şi teritoriile prin care vine organismul în contact direct cu mediul extern, cum sunt pielea, mucoasele respiratorii, digestive.

La pătrunderea unei substanţe străine în organism, după ce a străbătut barierele naturale ale organismului şi a scăpat, intră în funcţie a anumită clasă de celule, denumite macrofage, şi care reprezintă prima linie de apărarea celulară a organismului.

Macrofagele atacă şi distrug aproape complet elementele străine, după care le prezintă sub formă de informaţie genetică limfocitelor, celule din ganglionii limfatici. La un nou contact cu aceeaşi substanţă străină, aceste limfocite au capacitatea de a-şi aduce aminte de primul contact, şi astfel începe procesul de distrugere a substanţelor nonself, prin formarea de anticorpi.

Adesea părinţii întreabă medicul dacă nu cumva copilul lor a făcut alergie la microbii din căile respiratorii, fiindcă prea des este răcit. Problema alergiei la microbi nu este încă elucidată. Imensa varietate a îmbolnăvirilor la copil se datorează viruşilor. Pentru medicul de familie este obişnuită scena în care părinţii aduc la consultaţie un copil de 3-5 ani disperaţi că, de la un timp, copilul este mereu răcit, adică îi curge nasul, tuşeşte mult, face sau nu febra şi are gâtul roşu. Examinările medicale repetate nu evidenţiază nimic obiectiv, ceea ce nu reprezintă altceva decât o formă de manifestare a alergiei.

Tratamentul vizează antialergicele utilizate în cure lungi, precum şi evitarea pe cât posibil a factorilor declanşatori. Prevenţia trebuie începută încă din viaţa intrauterină, prin evitarea consumului, pe cât posibil în ultimele 2-3 luni de sarcină, de lapte de vacă, de peşte şi albuş de ou. După naştere, cea mai bună alimentaţie pentru sugar este laptele matern, şi trebuie evitat consumul de lapte de vacă de la vârste mici. De asemenea, este de recomandat ca introducerea alimentelor în primul an de viaţă să se facă treptat, să se evite consumul de albuş de ou şi miere până la vârsta de 1 an.

Este demonstrat ştiinţific că probabilitatea unui copil de a fi alergic este dată de existenţa unui părinte alergic, probabilitatea fiind cu atât mai mare, cu cât sunt ambii părinţi alergici.
Mediul în care se dezvoltă micuţul ar trebui să fie cu cât mai puţin alergeni. Astfel, intră în discuţie neutilizarea pernelor cu fulgi, lucernă sau lână, curăţenia şi mai ales ştersul prafului se va face în absenţa copilului. Se evită utilizarea de insecticide. Dacă este vorba de un copil alergic, se evită prezenţa de păsări sau animale, gen pisică sau câine.

Ceea ce trebuie să scriu în încheiere este faptul că de alergie nu se scapă, ci numai de simptomele ei.