Editorial: Cea mai gravă epidemie – indiferenţa

Stăm şi vedem la televizor indivizi care în 10 – 20 de ani au strâns averi incredibile, făcute în 5, 10, 15 ani. Iar acei indivizi nici nu au câştigat la Loto, nici nu au inventat leacul pentru cancer şi nici nu au găsit vreo soluţie foarte ieftină pentru a ajunge pe Lună. Nici măcar nu au pus la punct vreo linie de producţie pe banda căreia să iasă vreo marfă de largă căutare. Nu! Au furat statul. Altfel spus, au furat din buzunarul fiecăruia dintre noi, pentru că noi toţi susţinem statul cu taxe şi impozite, în ultima vreme din ce în ce mai mari, ascunse în preţul la ţigări, ori benzină, sau pur şi simplu majorate pe motiv de criză economică. Şi ca ridicolul să fie complet, pe unii dintre ei îi mai şi plângem după ce ajung la închisoare. Asta pentru că pe respectivii mulţi dintre noi ajungem să-i admirăm, datorită unor trucuri de imagine şi, mai ales, faptului că ştim că noi, cei mulţi, n-o să putem vreodată să avem talentul lor la făcut “şmenuri”.

Vedem, tot la televizor, cum un ministru calcă tricolorul sub roţile maşinii. Scena trece aproape neobservată pentru că se petrece la inaugurarea unei porţiuni de autostradă. Românii sunt obsedaţi de autostrăzi, pentru că, ghinionul guvernanţilor, au ieşit şi ei “dincolo” şi au văzut că, totuşi, se poate ca o distanţă între Timişoara şi Sibiu să fie parcursă într-o oră, nu în trei. Dacă ministrul respectiv ar fi fost udemerist, am fi avut un scandal care-ar fi durat până la Crăciun. E drept că organizatorii festivităţilor de inaugurare a lotului de autostradă Orăştie – Simeria au fost prinşi pe picior greşit, că oamenii care au fost puşi în situaţia de a desface rapid panglica tricoloră pregătită pentru tăiere s-au mulţumit să o coboare pe asfalt (sunt şi ei români comozi, care-şi spun “las’ că merge şi-aşa”), dar nimeni şi nimic nu i-a apăsat ministrului Şova piciorul pe acceleraţia maşinii cu care a trecut, ca “şofer de testări autostrăzi”, peste banda tricoloră. Ar fi putut să dea geamul jos şi să spună simplu: “Strângeţi panglica până mă întorc din inspecţie” şi gata. Ar fi durat 5 secunde în plus, doar atât!

Câteva zile mai târziu, la Castelul de la Hunedoara e mare sărbătoare. Lume multă şi, implicit, oameni ai instituţiilor publice care asigură ordinea şi liniştea publică. Nimeni nu observă însă cum, la 100 de metri mai în sus de pod, nişte indivizi sapă de zor galerii care intră destul de adânc sub drumul recent asfaltat cu bani publici. Abia a doua zi unii localnici sesizează poliţia, dar nu fac decât să-şi aprindă paie-n cap: hoţii sunt lăsaţi liberi şi se întorc în zonă cu ameninţări. Ştiu şi ei că nimeni nu-i poate proteja, iar Poliţia este indiferentă, mai ales că nu are nicio plângere scrisă pentru infracţiunea de ameninţare. La două zile după aceea, alţi localnici aproape că le plâng de milă hoţilor: “Săracii de ei, să intre ei aşa sub pământ ca să scoată o bucată de ţeavă?!”, spune o hunedoreancă din zonă, fără să-şi dea seama că, cel mai probabil, după ce hoţii vor cheltui banii de pe conducta respectivă, vor privi cu jind la poarta de fier forjat a gospodăriei sale.

Simultan, pe TV apare o nouă veste: preţul la gaz metan va fi de trei ori mai mare pentru industriaşi şi cu vreo 20 la sută pentru consumatorii casnici. Asta în timp ce “mama Rusie”, aproape simultan, anunţă că este dispusă să scadă preţul gazului cu vreo 10 la sută. La noi nu contează însă asta: “Aşa am negociat cu FMI, aşa facem”. Trebuie să fim credibili pe plan internaţional, nu contează că firava industrie privată românească va trebui să concedieze mii şi mii de angajaţi din cauza asta. Şi săptămâna nu e gata. Mai rău, vine o alta, iar anul 2013 e departe de a se apropia de final. Dar nu ne mai impresionează mai nimic. Suntem indiferenţi.