Avem şi noi autostradă. Aproximativ

Articolul a fost vizualizat de 1,537 ori

Hunedorenii au la dispoziţie, de la finele săptămânii trecute, 33 de kilometri de autostradă. E aproape în exclusivitate a lor, pentru că cele două tronsoane de autostradă inaugurate până acum la noi în judeţ “se rup” brusc la Şoimuş şi în dreptul localităţii Gelmar, DN 7 fiind în continuare drumul principal de legătură cu judeţele din jur şi cu lumea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADar, aşa cum se obişnuieşte, spunem şi noi, bine că e şi atât. Intrarea pe autostradă se face prin nodurile rutiere de la Gelmar (dinspre Sibiu) şi Şoimuş (dinspre Arad), iar la viteza legală de 130 de kilometri pe oră, distanţa între Şoimuş şi Gelmar poate fi parcursă în circa 20 de minute. Ceea ce e bine în comparaţie cu Drumul Naţional 7. Pentru acest spor de viteză s-au cheltuit şapte milioane de euro pentru fiecara kilometru de autostradă construit până acum în Hunedoara.

Când vom putea ieşi din ţară pe autostradă?

Toată această întâmplare cu autostrăzile de la noi din judeţ nu are niciun sens profund până ce tronsoanele construite nu vor fi legate la altele, astfel încât această cale rutieră magistrală să ducă într-adevăr undeva. Să vedem ce avem spre VEST. Deocamdată, nu prea multe. Cu o întârziere de nouă luni, au fost anunţaţi constructorii pentru cei 72 de kilometri de autostradă între Lugoj şi Deva. Potrivit Departamentului pentru Infrastructură (DPIIS), firmele câştigătoare vor construi în total 72 de kilometri de autostradă pe loturile 2, 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva. Contractele de autostradă sunt finanţate cu 85% fonduri nerambursabile de către Uniunea Europeană. Prin urmare, pentru lotul 2 din Lugoj – Deva, cu o lungime de 28,6 kilometri, a fost desemnat câştigător: Asocierea JV SALINI SPA – SECOL SpA. Pentru lotul 3 Lugoj – Deva, cu o lungime de 21,14 km, a fost desemnat câştigător: Asocierea TELOXIM CON SRL – COMSA SA – ALDESA CONSTRUCCIONES SA – ARCADIS EUROMETUDES SA.

Pentru lotul 4 Lugoj – Deva, cu o lungime de 22,14 km, a fost desemnat câştigător: Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL. Pentru loturile 2 şi 3, costurile estimative sunt de 2,088 miliarde de lei fără TVA – 9,3 milioane de euro în medie pe kilometru, iar pentru lotul 4 de 1,045 miliarde de lei, fără TVA, echivalentul a 10,5 milioane de euro pe kilometru.

Pentru toate cele trei loturi, durata contractelor va fi de 6 ani şi jumătate, din care 6 luni proiectarea, 2 ani execuţia şi 4 ani garanţia.

Şi spre est mai trebuie să aşteptăm

Înspre EST motive de optimism că vor fi respectate termenele de finalizare nu există. Potrivit ultimelor informaţii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R), în cazul celor 24 de kilometri de autostradă între Orăştie şi Sebeş, ce cuprinde patru poduri peste cursuri de apă, patru poduri peste căi de comunicaţie terestre, 7 subtraversări, 2 noduri rutiere (Orăştie şi Sebeş), un spaţiu de servicii, un centru de întreţinere şi o parcare inteligentă la Sebeş, ultimul termen de finalizare aprobat este luna august 2013. Slabe şanse însă ca acest termen să fie respectat, mai sunt trei luni doar, în condiţiile în care stadiul lucrărilor la începutul lunii mai era de doar 53 la sută.

Iar ştirea bombă, lansată de autorităţi, este că anul 2014 va fi un an fără nicio inaugurare de autostradă.

About Adrian Sălăgean