Depozitele în valută ale persoanelor fizice au crescut cu echivalentul a 1,2 miliarde de euro în ultimul an, preferinţa pentru euro a clienţilor menţinându-se, deşi leul a intrat pe o tendinţă de apreciere în ultimele luni.
Populaţia avea economii în euro şi alte valute de echivalentul a 8,8 mld. euro la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor BNR. De cealaltă parte, economiile în lei au stagnat la echivalentul a 62 miliarde de lei în ultimul an, practic aproape toţi banii noi aduşi de clienţi în bănci fiind depozitaţi în conturi în valută. Evoluţia din ultimul an a economisirii reprezintă o schimbare la 180 de grade faţă de anii anteriori, când preferinţa pentru lei a fost evidentă. Explicaţia? Interesul mai slab pentru economisirea în lei a fost determinat şi de graba unor bănci de a reduce dobânzile la depozite, astfel că s-a ajuns ca remuneraţiile să nu mai acopere rata inflaţiei.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.