Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 694 ori

Restanţe la credite

Nivelul restanţelor la credite în judeţul Hunedoara a crescut în perioada aprilie 2013-aprilie 2012 cu circa 4 procente. Astfel, la finele lunii aprilie 2013, din totalul creditelor acordate în judeţ, un procent de 14 la sută au reprezentat restanţele la plată.

Despăgubiri către Bechtel

Contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania a fost reziliat pe 29 mai, iar statul va plăti companiei americane penalităţi în valoare de 37,2 milioane de euro, sumă care include şi TVA, a anunţat Dan Şova, Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură. Totodată, statul trebuie să plătească alte 50 de milioane de euro reprezentând contravaloarea datoriilor. Odată reziliat contractul, şantierul autostrăzii Transilvania va fi preluat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), pentru ca apoi să fie concesionat pentru construirea tronsoanelor rămase.

Absorbţie de fonduri

Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la sfârşitul lunii mai la 15,18%, înregistrând o creştere de 32% faţă de începutul acestui an şi de 103% faţă de luna aprilie a anului trecut, a informat, luni, Ministerul Fondurilor Europene. Practic, pe 30 aprilie 2012, rata de absorbţie era de 7,46%, iar în decembrie 2012, de 11,47%. În acelaşi timp, suma totală atrasă de România din fondurile structurale şi de coeziune a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii mai, după ce, în decembrie anul trecut, era de 2,2 miliarde euro, iar în aprilie 2012, de 1,43 miliarde de euro.

Bronz la creŞtere economică

În primul trimestru din 2013, economia autohtonă s-a situat pe locul trei în Uniunea Europeană, după Letonia şi Lituania, în ceea ce priveşte evoluţia faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Plusul de pe primul trimestru s-a datorat în mare măsură industriei, producţia crescând cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012. Au fost pe plus industria prelucrătoare şi cea extractivă, dar pe minus cea energetică. Avansul luat de industrie s-a simţit şi la nivelul exporturilor. În primele trei luni, acestea au crescut cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, până la 11,5 miliarde de euro.

Tags:

About Adrian Sălăgean