Cel puţin până acum, derularea acţiunilor ce ţin de modificarea Constituţiei României seamănă suspect de bine cu o extragere extraordinară LOTO: dai peste cap de câteva ori bilele, tragi o dată şi ce iese, iese! La noroc!
Se profilează însă un filon cât de cât clar. Acesta vizează amputarea autorităţii preşedintelui. Practic, cel care va veni după Băsescu ar trebui să fie ca un fel de rege ales, însă din cinci în cinci ani. Şeful statului rămâne doar cu atribuţiile de reprezentare externă.
Nu va mai avea decât un rol formal în desemnarea premierului, nu va mai putea refuza un ministru în caz de remaniere guvernamentală, nu va mai putea organiza referendum decât cu acordul Parlamentului, nu va mai participa la şedintele de guvern.
În schimb, va fi ales în continuare prin votul direct şi universal al electoratului român. Dincolo de faptul că vom alege un om de paie, acest lucru, votul universal al preşedintelui, e o anomalie în contextul în care, evident, noua Constituţie împinge ţara spre un regim de republică parlamentară. Pentru că, în regimul politic parlamentar, preşedintele este ales de Parlament, iar puterea executivă este exercitată exclusiv de premier. Sunt republici parlamentare, spre exemplu, Germania şi Italia.
Un rost în alegerea preşedintelui direct de către popor apare în cazul republicilor prezidenţiale. Acolo, preşedintele are cele mai largi atribuţii. El este şeful Guvernului şi exercită, practic, puterea executivă. La fel este ales preşedintele şi în cazul republicilor semiprezidenţiale. Într-un asemenea regim politic, existent în Franţa şi Rusia, preşedintele şi premierul împart atribuţiile executive.
Diferenţa cea mai importantă între regimurile prezidenţiale şi cele semiprezidenţiale se evidenţiază pe relaţia dintre Guvern şi Parlament. În regimul semiprezidenţial, apare moţiunea de cenzură, apare posibilitatea dizolvării Parlamentului, instituţii care nu există în regimul politic prezidenţial. Preşedintele în ambele tipuri de republică poate fi trimis în judecată, dar nu poate fi destituit de Parlament. Suspendarea preşedintelui, aşa cum este reglementată în România, croită fiind sub impactul emoţional existent imediat după înlăturarea lui Ceauşescu, mai există, în forme mult atenuate, în Slovacia şi Austria. Dacă preşedintele, însă, este acuzat de fapte penale foarte grave (crimă, viol, furt, tâlhărie, corupţie), demiterea sa poate fi decisă de Curtea Constituţională.
Din dezbaterile de până acum, România tinde să intre prin noua Constituţie într-un tip de republică nici ştruţ, nici cămilă. Nici asta nu ar fi aşa de grav, dacă se va găsi o formulă, nu neapărat originală, dar cât de cât funcţională, care să ne scape de percepţia asta din ce în ce mai acută că orice am face nu scăpăm, la noi acasă, de tarele unei republici bananiere.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.