Nopţile de toamnă ale strigoilor

Babe facatoare de vraji, povesti cu draci sau aparitii de strigoi apartin unei lumi care a supravietuit revolutiei industriale si pasilor stiintei în satele de munte ale Hunedoarei, acolo unde misterele vechi se împletesc înca cu secolul 21. Tarancile cunosc vechi mestesuguri magice, dezleaga boli cu descantece si chiar barbati în toata firea poarta spaima strigoilor, o spaima care s-a transmis orasenilor care pasesc cu inima stransa noaptea în cimitire. Vorba taranului – cat de mort e un mort?

“Demult, cand noi eram niste copile, casele erau risipite, nu adunate pe vale ca acu si, din toamna pana în primavara, oamenii umblau noaptea în sezatori din sate în sate. Cand se întorceau în puterea noptii umblau tati la un loc sa nu le iasa dracu sau te miri ce jigaranii în fata. Io stiu ce ne-o povestit mosu – tovaras cu fratele fetii. Intr-o noapte cand veneau de la Joaj (Geoagiu – n.r.), doi tinerei de sa iubeau or ramas mai în urma de ailalti si baiatul i-o zis fetii sa-l astepte ca el întra o tara pana-n padure. Fata, no, ce sa faca… o stat. Si nu s-o dus ala bine, ca iaca vine din padure tat fugind un lup pogan si da sa s-arunce la ea. Fata acuma ce sa faca: de frica s-o pus pe zbierat si s-o apucat sa zvarle dupa el cu laibarul si, cum îl nimerea, lupul tot musca din lana. Norocu iei o fost c-or auzat-o hailalti feciori si-or vinit tat într-o fuga de-or dat dupa lup. Asta cand o vazut atatia s-o-ntors napoi. Dupa o vreme iaca iese si baiatul din padure: fata da sa-i povesteasca ce-o patit da asta sa rade, o prinde dupa umeri si o îndeamna catre casa. Si cum povesteau iei asa mergand pa drum, iaca iasa si luna si sa lumineaza locu. La o vreme, fata sa întoarce si sa uita catre ficior. Cum asta povestea si sa radea, vede saraca prin dintii lui lana din svetar. Bag de sama ca asta era strigoi si s-o facut noaptea aia lup de-o sarit la fata. Dup-aia nu io mai trabuit fetii sa auda de el”.

Este doar una dintre povestile pe care batranele le povestesc nepotilor îngramaditi pe lavitele din jurul sobei. Fiecare om care intra pe usa mai aduce o poveste, mai înspaimantatoare, si uite asa, cuvant dupa cuvant, o noapte din anul 2011 seamana la tara cu una de secol medieval.

Strigoii, stramosii lui Dracula

Povestile cu strigoi fascineaza lumea secolului 21, care se da în vant dupa fiorii de spaima obtinuti din melanjul de mister si cruzime. Pentru cei care cunosc Transilvania si istoria ei este simplu de înteles de ce Bram Stoker a plasat aici actiunea cartii despre contele vampir Dracula. De la mijlocul secolului al XVII-lea, trimisii speciali ai Coroanei Habsburgice au încercat sa dezlege misterul unor ritualuri ciudate practicate de localnici, care îi rapuneau astfel pe cei întorsi din morti: strigoii. Cate un grup de sateni mai curajosi dezgropau strigoii, le înfigeau tepuse în inima si le dadeau foc, într-un ritual practicat si astazi, însa pe ascuns, de teama autoritatilor. Legea nu ia în seama marturii despre demonii trecutului si cei care îi bantuie pe vii. Strigoii sunt de doua feluri: morti si vii. Strigoii vii sunt oameni care se nasc cu coada, medicii spun ca au o vertebra în plus, sau cei care la nastere au un soi de pielita pe fata. Copiii strigoi se nasc din femei care beau apa necurata sau care ies afara noaptea cu capul gol, moment în care diavolii îi aseaza repede pe cap un fel de scufie. Babele din sat le sfatuiesc pe tinerele mame sa ia pielita jos cat mai iute, altfel copilul o trage si o înghite, transformandu-se în strigoi. Altora mai îndaratnici pielita nu li se desprinde decat dupa ce mama sau moasa ghicesc pe ce este copilul strigoi. “Daca e pe lapte, viitorul adult va fura laptele vacilor din tot satul doar privind animalele, ori daca este pe grau, va lua mana holdelor si numai pamantul lui va rodi”, explica baba Mia. Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung dincolo si ies din morminte în timpul noptii. Etnologii sustin ca acest cuvant se trage din romanescul “striga”, care este la randul sau legat de italienescul “strega”, adica vrajitoare. Strigoii iau laptele de la vaci, iau mana graului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindina si aduc moartea printre oameni si printre vite. Apar din copii nebotezati, din oameni care au savarsit rele, ori cei care “mor de moarte grabnica”, adica persoanele care “nu mor bine”: spanzurati, înecati, ori cei care “cad din picioare, din senin”.

Cum sa scapi de strigoi

La tara exista traditia ca, de ziua Santului Gheorghe, flacaii sa ude fetele pentru ca acestea sa nu aiba de suferit de pe urma strigoaicelor, dar si pentru a nu se transforma în asemenea fapturi. Ca sa omori însa unul, este mai complicat: se cauta mormantul celui presupus a fi strigoi si i se citeste randuiala de catre preoti, randuiala care de multe ori nu are nicio putere. Daca predica nu se prinde, i se bate strigoiului în inima un par de stejar, de tisa sau de frasin, ca sa ramana legat de sicriu si sa nu mai poata iesi sa faca nemernicii. Unii recomanda chiar arderea trupului de strigoi si împrastierea cenusii pentru ca sa fii sigur ca duhul s-a dus la ceruri. Practica era într-o vreme atat de folosita, încat biserica se vede nevoita sa ia atitudine. Astfel, în 1762, Mitropolitul Grigorie al Tarii Romanesti poruncea protopopilor “sa cerceteze si de ceia ce zic unii cum ca mortii se fac strigoi, si de se va afla aceasta undeva, sa le dea învatatura ce sa faca, precum scrie la pravila, capitolul 378, iar nu sa-i arza”, scrie Nicolae Iorga în “Studii si documente”. La 1801, Episcopul Argesului, Iosif, intervine chiar la domnitorul tarii ca sa porunceasca ispravnicilor sa nu mai îngaduie locuitorilor din Stroesti sa mai dezgroape pe cei banuiti a fi varcolaci. Intr-un raport întocmit în 1837 de un protopop din judetul Valcea catre un vladica se scrie: “Fac aratare preasfintiei Voastre, pentru ca unii din enoriasii acestei plasii, fiind rau naraviti, daca are numai unul dor la cap sau la inima, merg de se îmbata si iau unii sape, altii tarnocoape si merg la biserici si dezgroapa toti mortii cu cuvant ca sunt moroi si omoara mortii pe cei vii. Pe unii i-au tinut cate doua saptamani dezgropati, lucru împotriva pravilelor crestinesti”, raport la care episcopul îi raspunde dupa cateva zile ca, potrivit unor texte biblice, “cand se afla trup ca acela, care este lucrarea diavolului, sa cheme preotii sa ceteasca paraclisul Precestii si sa faca si o sfestanie mica” si alte randuieli în urma carora: “Va fugi dracul de acolo”. Un alt raport trimis Episcopiei din Ramnic în 1843 arata: “Un Patru Rus (…) prin viu grai a facut aratare ca însus avand un cumnat si o cumnata (…) înca din anul trecut au încetat din viata si pe la 17 ale trecutului aprilie, dezgropandu-se de locuitorii acelui sat si gasindu-le trupurile neputrezite, i-au luat de unde au fost îngropati de preot dupa oranduiala, unde despicandu-i cu o coasa, le-au luat inimile si, turnand vin fiert pe dansii, i-au îngropat acolo sub cuvant ca ar fi moroi”. In februarie 2004, întreaga Europa asculta uimita cum, în satul Marotinu, dintr-o comuna doljeana, strigoiul Petrica Celaru a fost dezgrobat, i s-a scos inima cu un varf de coasa si i s-a ars, iar cenusa a fost bauta de vanatori împreuna cu rudele bantuite.