Editorial: “Viaţa nu e singuri!”

A spus Oana Pellea într-o conferinţă a cărei înregistrare o puteţi găsi pe Internet. A spus-o atât de frumos, cu atâta convingere şi emoţie, încât ideea mi s-a întipărit în minte, iar zilele trecute m-am surprins gândindu-mă la ea.

E adevărat, “viaţa nu e singuri”, e un lanţ de situaţii în care mereu suntem întovărăşiţi de cineva. Vrem sau nu vrem, faptele noastre interferează cu ale celorlalţi, depind de ele, le influenţează.

Prea mult ne “antrenăm” individualismul. Vrem să fim (doar) noi cei mai buni, ne pasă de fericirea noastră şi numai a noastră, noi trebuie să avem ultimul cuvânt. Ne “antrenăm”, însă,“muşchiul” greşit. Lumea în care trăim nu este lumea individualiştilor.

Cheia succesului e ascunsă în relaţiile pe care reuşim să le înnodăm cu ceilalţi. Proiectele care schimbă lumea au în spate o echipă, nu un supererou. Abilitatea pe care se pune, poate, cel mai mare preţ la un interviu de angajare este aceea de a lucra în echipă, de a fi capabil să oferi ce ai tu cel mai bun într-un efort comun, de a avea încredere în ceilalţi şi de a inspira la rândul tău încredere. O petrecere reuşită nu este, în niciun caz, o petrecere la care te trezeşti singur. În toate domeniile vieţii noastre avem nevoie de ceilalţi şi ceilalţi au nevoie de noi.

Cui nu i s-a întâmplat măcar o dată să aibă o problemă, să i se strice ceva, să-i trebuiască un lucru şi să-i vină în minte imaginea salvatoare a cuiva: “Am eu un prieten care ştie, poate, are…”? Şi problema dispare rapid, datorită cuiva care a fost acolo, mai bun, mai înţelept, mai în putere, şi întinde mâna de ajutor care i se cere.

Dacă am accepta că “viaţa nu e singuri”, nu ne-am mai pierde timpul criticându-i pe cei din jur, arătând cu degetul spre ceea ce fac rău. Am căuta binele şi frumosul din oameni, ca să ne bucurăm şi noi de ele.

Dacă nu ne-am încăpăţâna să “mergem” singuri, doar ca să arătăm că noi ajungem cel mai departe, am putea ajunge acolo unde ne dorim cu adevărat să fim. Legăturile cu cei din jur sunt ca un combustibil pentru viaţa noastră. Când se formează una, se degajă energie, iar, când se rupe o legătură dintre oameni, se întâmplă cu consum energie. Ţine de noi cât combustibil vrem să agonisim şi cât ne permitem să consumăm. Nu se plăteşte în bani, ci cu orgoliu.