Doar 11 la sută din garanţiile asiguratorilor sunt lichidităţi

Orice firmă de asigurare trebuie să aibă, potrivit legii, garanţii care să demonstreze că este în măsură să plătească la nevoie daune. Problema în România este că asiguratorii au în portofoliul de garanţii foarte puţini bani în cash.

Garanţii aproape virtuale

Astfel, doar puţin peste 11% din activele cu care societăţile de asigurare acoperă rezervele tehnice reprezintă cash efectiv, adică depozite, conturi şi disponibilităţi în casierie. Restul până la 89% din rezerve este reprezentat de obligaţiuni, creanţe ce urmează a fi încasate sau partea de rezerve aferentă contractelor cedate în reasigurare, adică active mult mai puţine lichide. Mai mult, o parte din rezerve sunt acoperite chiar cu clădiri. Adică, în ipoteza că firma trebuie să achite o daună şi nu mai are pe moment lichidităţi sau creanţe iminente, clientul ar trebui să aştepte despăgubirea până în momentul în care firma de asigurare îşi valorifică garanţia pe piaţa imobiliară. Poate dura luni, poate ani.

Ce spune legea?

Toate societăţile de asigurare din România sunt obligate de normele Autorităţii de Supraveghere Financiară (fosta CSA) să constituie rezerve tehnice care variază în funcţie de dimensiunea portofoliului. Cu cât este mai mare volumul de prime brute subscrise cu atât şi rezervele sunt mai mari. Aceste rezerve sunt menite să garanteze faptul că firmele de asigurare au capacitatea de a achita daunele către clienţi chiar şi în cele mai pesimiste scenarii.

Cu cât mai lichide sunt activele, cu atât poate fi considerată mai sigură societatea întrucât, în cazul petrecerii unui eveniment major, cum ar fi un cutremur mare sau un accident extrem de grav, rezervele devin foarte importante. Dacă societatea de asigurare nu poate valorifica activele cât mai rapid pentru a face plata daunelor, rezervele au doar un rol simbolic.