Alexandra Marcu ţinteşte Giluwe, vulcanul papuaşilor

A urcat pe mai toţi munţii din România, iar apoi a luat la picior cărările montane cele mai înalte şi mai abrupte din întreaga lume. Jurnaliştii au numit-o, cu drag, „cea mai înaltă fetiţă din lume”, iar Alexandra a ţinut să-şi respecte „blazonul”. După ce s-a cocoţat pe patru dintre cei mai înalţi vulcani din lume, hunedoreanca are în plan să-i cucerească şi pe ceilalţi trei: vârful Giluwe, din Papua Noua Guinee, Ojos de Salado, din Chile, şi muntele Sidley, din Antarctica.

O găseşti bronzată, veselă şi zâmbitoare, în curtea familiei, la căsuţa pitită printre dealurile din Almaşu Sec, în faţa unei pergole “îmbrăcată” în violet, de-o spuză de flori căţărătoare. Alexandra tocmai ce s-a întors de pe Damavand, cel mai înalt vulcan al Asiei. Un vârf mitic, azvârlit din adâncurile fierbinţi ale pământului tocmai în Iran. Şi, cum nu există un munte fără o poveste, despre Damavand localnicii spun că de el ar fi fost legat un dragon cu trei capete, împietrite aici până la venirea sfârşitului lumii. Ca să ajungă acolo, Alexandra şi Dan Marcu, tatăl ei, au muncit câteva săptămâni la rând. Nu că demersurile ar fi fost prea dificile, pentru că iranienii par a fi cei mai cumsecade oameni din lume, după cum îi descrie Dan Marcu, ci pentru că hunedorenilor le place să fie bine documentaţi. Are haz de povestitor tatăl Alexandrei şi apelează la întreg arsenalul oratoriei ca să te facă să retrăieşti călătoria făcută de ei în Orientul Mijlociu.

În Mexic: “Ce cauţi, copilă, aici?”

„Nouă aşa ne place. Să ne interesăm dinainte despre toate posibilele detalii. În felul ăsta facem economii, că nu ne permitem să aruncăm cu banii. Când am fost în Mexic, de exemplu, să-i vedeţi pe turişti cu maşinile 4×4, cărând apă cu bidoanele de câteva zeci de litri!”, povesteşte cu patos Dan Marcu. „Aaaa! Da! – râde şi Alexandra. – Noi eram cu nişte sticle de plastic de o jumătate de litru şi când ne-au văzut nu le venea să creadă. «Cum aţi urcat aici cu aşa puţină apă? Este vreun izvor şi noi nu ştim?», ne-au întrebat americanii. «Da.»
«Unde?» «Uite aici, le-am arătat noi, care veniserăm tocmai de pe celălalt continent. După aceea, cum eram eu mai mică, m-au întrebat: «Păi, şi tu ce cauţi aici?» «Urc pe munte», le-am răspuns. «Cu cine?» «Cu tata». Au rămas praf, că nu le venea să creadă. Ei erau blindaţi cu rezerve de apă, de mâncare şi ajutaţi de o mulţime de ghizi”. Nu le-a prea convenit ghizilor apariţia celor doi români pe Pico de Orizaba, cel mai înalt vulcan din America de Nord. Le-au demonstrat, astfel, zecilor de turişti „occidentali”, că masivul poate fi urcat fără probleme de orice persoană care are un pic de voinţă, ceva abilităţi de orientare în spaţiu şi cunoştinţe minimale pentru drumeţii.

Cu mama, în expediţie pe Damavand

„În Iran, de unde venim acum, în prima zi, când am urcat până la refugiu, la Bargah Sevom, ne-a prins o ploaie cu grindină şi vreme urâtă, iar mama nu mai putea de frig. Când am ajuns sus, la refugiu, tremura din toate încheieturile. Am pus pe ea pături, trei saci de dormit şi i-am făcut ceaiuri fierbinţi, ca să-şi revină, iar noi am continuat urcuşul spre vârf”. Ca să ajungă de la 4.200 de metri, unde fusese amenajat refugiul, până pe vârf, la 5.671 de metri altitudine, acolo unde aerul rarefiat le tăia, la propriu, respiraţia, au avut de mers aproape opt ore. „Până am coborât noi de pe vârf, mama, care a rămas în adăpost, şi-a făcut o mie de griji. Însă, cum sunt iranienii foarte deschişi, s-a împrietenit cu ei, ca să aibă cu cine să-şi împartă îngrijorarea. Ziua urcuşului a coincis cu ziua de naştere a tatălui meu. Şi, când ne întoarcem, numai ce auzim cum încep iranienii să cânte: «Happy birthday to you, Dan!». Tata nu înţelegea ce se întâmplă. Până la urmă n-am putut scăpa şi a trebuit să le dăm steagul României, pe care-l aveam la noi. Şi l-au dorit mult, aşa că am hotărât pe loc să le facem steagul cadou”, chicoteşte Alexandra. Au avut noroc cei doi hunedoreni cu personalul de la Ambasada Iranului la Bucureşti, unde au găsit oameni foarte amabili, care au înţeles că familia din Almaşu Sec nu se duce în Orientul Mijlociu doar ca să se afle în treabă, ci e în plină desfăşurare a unui proiect de mediatizare a judeţului Hunedoara şi a României pe toate continentele lumii, prin ascensiunea pe cei mai înalţi şapte vulcani de pe glob.

“HellohowareyouI’mfinethankyou!”

Vârful Damavand, din Iran, le-a dat ceva bătăi de cap hunedorenilor, mai ales că aceştia nu se aşteptaseră să găsească aici zăpadă. Cu toate acestea, emoţionaţi cu adevărat au fost mai ales în preajma oamenilor pe care i-au întâlnit în fiecare dintre oraşele în care au poposit: Teheran, Ispahan, Siraz şi Iazd. „Am întâlnit oameni minunaţi. Chiar şi pe stradă, copiii erau, pur şi simplu, fericiţi să ne vadă şi ne făceau cu mâna, încântaţi, de la ferestre. Strigau după noi: «HellohowareyouI’mfinethankyou!». Toate expresiile din limba engleză pe care le cunoşteau, strigate repede, una după alta. Au fost oameni care ne-au chemat în casa lor numai ca să ne-o arate şi am avut o gazdă extraordinată, pe Ali, un tânăr de 30 de ani, care este profesor de engleză. La el acasă am mâncat pui cu orez, preparat potrivit obiceiurilor locului, cu zeci de mirodenii. Cred că a fost cel mai bun pui pe care l-am mâncat vreodată”, spune Alexandra. Nu o dată, hunedoreanca cu pielea aurie şi ochi de catifea a trecut drept iraniancă. „Gazda noastră mi-a spus că pot fi confundată foarte uşor cu vreo localnică din Iran şi, peste tot pe unde ne-a însoţit în oraş, mi-a cumpărat bilete ca pentru localnici, care sunt mai ieftine decât cele pentru turişti”.

Pantaloni lungi şi nelipsitul şal

Ca să poată face expediţia asta în Iran, hunedoreanca a decis să se conformeze obiceiurilor locului. A purtat numai pantaloni lungi şi bluză cu mânecă lungă, iar un şal i-a acoperit capul permanent. N-a deranjat-o, însă, prea mult şi spune că, dacă ăsta e obiceiul locului, ea e bucuroasă să-l respecte, arătându-le astfel consideraţia cuvenită locuitorilor din ţara pe care au vizitat-o. „Noi avem un stil al nostru în călătorii. Mergem mai întâi pe munte, că ăsta este obiectivul numărul unu de atins. După aceea coborâm în oraşe şi luăm la colindat muzeele. În Iran, de exemplu, am văzut multe moschei, palate ale unor şahi, dar am străbătut şi bazarele. După aia, o luăm la hoinăreală pe străzi. Ca să cunoaşte spiritul, sufletul locului”, povesteşte Dan Marcu. Aşa li s-a întâmplat că în Iazd, unde, când aproape „se scurgeau” pe străduţele înguste, sub soarele dogoritor care urcase temperatura aerului la 45 de grade Celsius, un localnic i-a invitat într-o moschee. „Noi căutam cu disperare un loc unde să ne putem odihni puţin, pentru că luam foc de atâta căldură şi numai ce-l vedem pe acest localnic, cum ne face semn să intrăm şi să dormim în moschee. Vreau să le spun tuturor că imaginea Orientului Mijlociu, de zonă a conflictelor, periculoasă şi nesigură pentru turişti, este un clişeu eronat. Noi am primit, aici, foarte multă ospitalitate, nu am văzut trupe sau echipaje de poliţie nicăieri şi, cu toate astea, ne-am simţit cum nu se poate mai în siguranţă. Recomand oricui o călătorie în Iran, fie şi numai pentru a se convinge de o altă realitate, numai pentru a vedea adevărata faţă a Orientului Mijlociu”, adaugă Dan Marcu.

Recorduri marca “Alexandra Marcu”

Hunedoreanca din Almaşu Sec a cucerit până acum patru din cei mai înalţi şapte vulcani ai lumii: Mont Blanc, din Franţa, Uhuru – Kilimanjaro, Kazbek, din Georgia, şi Damavand, din Iran. Şi, probabil, sprijinită de Consiliul Judeţean Hunedoara, în septembrie va pleca din nou, ca să urce, de această dată, pe muntele Giluwe, cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania. Ulterior, îi mai rămân Ojos de Salado din Chile (cel mai înalt vulcan activ din lume – 6.893 de metri) şi Mount Sidley (4.181de metri), cel mai înalt vulcan stins, din Antarctica. Hunedoreanca de 15 ani este cel mai tânăr alpinist de pe continent care a urcat pe Pico de Orizaba, din Mexic, şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia. Circuitul „Şapte Vulcani” („Seven Volcanoes”) a mai fost parcurs şi de Crina Coco Popescu, care a intrat în Cartea Recordurilor la 16 ani, fiind prima femeie care a escaladat muntele Sidley, din Antarctica.

Ca să fie în stare să urce până la asemenea altitudini, Alexandra şi Dan Marcu parcurg zilnic mai mulţi kilometri cu câte 20-35 de litri de apă în rucsaci. În plus, un hunedorean generos îi permite accesul gratuit pe pârtiile de la Straja, pentru ca Alexandra să fie în cea mai bună formă pentru vârfurile pe care le mai are de cucerit. În paralel, hunedoreanca s-a apucat deja să scrie o carte despre aventurile prin care a trecut, iar o tânără timişoreancă lucrează la un documentar despre minunatele călătorii are Alexandrei, pe acoperişul de nori al planetei. „Iranianca” din Almaşu Sec, olimpică la franceză, a câştigat anul acesta locul întâi la sesiunea de comunicări ştiinţifice la geografie. Chiar în aceste zile ea participă la faza naţională a concursului, care se desfăşoară la Galaţi, cu lucrarea „Similarităţi şi comparaţii între piramida Retezatului şi Piramida Soarelui din Teotihuacán”.