“Muscoiul” de cafea

M-am gândit într-o doară că n-am scris niciodată despre confecţionatul muştelor prinzătoare de pistruiaţi şi, cum iarna este cel mai bun moment pentru a-ţi transforma camera într-un veritabil atelier experimental, am decis să mă informez pe larg despre meşteşugul făuririi de bondăroi şi muscoi minunaţi. Despre aceştia se pot scrie sute de romane, care mai de care mai fercheşi şi mai pestriţi, gata să le ia ochii dacă nu peştilor, atunci măcar pescarilor.

În tentativele mele de pescuit la muscă am folosit doar din cele care se găsesc în comerţ, fără să posed ştiinţa necesară pentru a le deosebi de cele meşteşugite în casă. Umblă vorbă prin târg că un şir veritabil de muşte cu adevărat prinzătoare s-ar vinde la 80, ba chiar la 100 de lei. Încă n-am reuşit să ajung la acei meşteri faimoşi de la Clopotiva, care dau iama-n păstrăvi la Râu de Mori, dar cu proximă ocazie am să vă aduc informaţii preţioase de la ei, de îndată ce îi voi găsi pe cei mai iscusiţi. Mi-a atras atenţia o reţetă de muscă, dacă pot spune aşa, descrisă într-o revistă de pescuit veche de către Sorin Drăgoi, cunoscut spinner cu rezultate remarcabile, actualmente redactor al revistei Superpescar.

Pe lângă viciul pescuitului, îl mai am şi pe cel al ţigărilor fără număr, iar unii le combină de succes cu cafelele bune. Dar ce legătură este între toate acestea şi lecţia de muscărit ce urmează să o învăţăm împreună? Simplu!

Pentru abdomenul artificialei vom putea folosi o parte din filtrul unei ţigarete, pe care o vom colora cu un strop de cafea. Dacă n-ai ultimele două vicii este grav – legatul muştelor se spune că produce infinit mai multă dependenţă. Dintr-un filtru de ţigară se taie un segment longitudinal, se ascute la capăt şi se arde uşor la flacăra unei brichete. Se cufundă acest corp în cafea atât cât să capete o culoare ternă cafenie, se lasă la uscat puţin, apoi se poate lăcui uşor cu puţin lac incolor. Vom fi uimiţi, spune Sorin, de cât de mult va semăna filtrul de ţigară cu un ţânţăroi şi nu mai trebuie decât să-l prindem cu aţa de montaj de tija cârligului.

Pentru picioruşele insectei, dintr-o pană mare de fazan vom alege şase remige, îi facem fiecăreia noduri câte două, iar patru dintre ele le legăm evazat la baza abdomenului, câte două de o parte şi de alta a tijei. Pentru că atunci când este vorba despre o muscă uscată artificială, “paraşuta” este sfântă, la jumătatea distanţei dintre abdomen şi ochet se leagă un segment de polistiren expandat elastic, care va forma baza gulerului. Tot acolo legăm fulgul de cocoş şi picioarele anterioare ale insectei. Construim toracele din dubbing de ureche de iepure şi legăm două vârfuri de fulg de cocoş care vor simboliza aripile. În final, construim gulerul artificialei, rotind fulgul de cocoş în jurul segmentului de polistiren, legăm capătul penei cu aţă de montaj şi adăugăm puţin dubbing sub guler, până la ochet. Nod final şi musca este gata. Rezultatul final arată fascinant – o muscă pe care dacă aş fi păstrăv, lipan sau clean, cu siguranţă că m-aş repezi asupra ei.

De-abia acum ne dăm seama de fineţea acestor lucrături şi cu siguranţă vom putea face o diferenţă considerabilă între acestea lucrate manual şi cele lucrate grosier găsite în comerţ. Secretul muştelor prinzătoare depinde însă şi de un truc vechi de când lumea. Atunci când prinde un păstrăv, pescarul îl taie pe burtă pentru a vedea ce fel de musculiţe se ascund acolo şi în funcţie de rezultatul găsit va folosi musca potrivită.