FC Hunedoara, punct şi de la capăt

De trei sezoane, de când a promovat în liga a treia (prin metode care sunt acceptate probabil numai la noi în ţară, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte cluburi), FC Hunedoara şi-a propus ca obiectiv promovarea pe scena secundă a fotbalului autohton, nivel pe care îl părăsise pe uşa din dos în 2008, când se numea Corvinul 2005. În ediţia 2010-2011, cu un investitor venit tocmai de pe litoralul românesc, adus cu surle şi trâmbiţe (dar care se va dovedi a fi un mare fiasco), gruparea de pe Cerna s-a aflat la un moment dat în plasa celor de la Luceafărul Oradea, fiind la doar trei puncte de primul loc după prima etapă a returului. A venit însă înfrângerea de pe propriul teren, cu cei de la Unirea Sânnicolau Mare (scor 2-3), după ce, la un moment dat, elevii lui Nelu Petcu au condus cu 2-0, şi totul s-a prăbuşit, hunedorenii având un parcurs lamentabil, presărat cu doar 4 victorii, 2 egaluri şi nu mai puţin de 8 eşecuri (faţă de doar unul în tot turul), ceea ce a adus FC Hunedoara, la final, doar pe locul cinci. Aşa-zisul “investitor”, care îşi “rezolvase” în plan economic şi financiar problemele firmelor pe care le păstorea, şi-a luat tălpăşiţa.

Se apropia startul într-o nouă ediţie de campionat şi situaţia clubului era incertă. Până la urmă a fost găsit un nou “finanţator”, de data aceasta în persoana unui potent om de afaceri de la acea vreme, care era şi localnic. S-a pornit la un nou drum, cu aceleaşi ambiţii de promovare, dar şi cu un alt antrenor, în persoana fostului stelist Erik Lincar. Startul a fost unul şovăitor, doar 1-1 pe arena “Michael Klein” contra celor de la ACS Recaş, echipă care va şi promova la final de campionat în liga secundă. A venit şi primul eşec în runda a patra, 0-1 la Millenium Giarmata, pentru ca, în runda cu numărul şase, gruparea de pe Cerna să piardă chiar în propriul fief, în faţa conjudeţenei CFR Simeria, echipă finanţată la acea vreme de domnişoara Alina State.

Această înfrângere a dus la demiterea lui Lincar, FC Hunedoara ocupând în acel moment locul 6, la şase puncte de lider (Bihorul Beiuş) şi patru de Recaş. S-a găsit repede înlocuitor pe banca tehnică, în persoana lui Aurel Şunda, antrenor cu “ştaif”, care avea la activ nu mai puţin de trei promovări în “liga lui Mitică”. În următoarele nouă etape care s-au scurs până la finele turului, lucrurile nu au mers aşa cum s-ar fi dorit, survenind alte două înfrângeri, prima la o altă conjudeţeană, Jiul Petroşani (0-2), iar următoarea, într-un meci cu cântec, la Caransebeş, cu Autocatania (0-1). Un joc decisiv pentru ceea ce avea să urmeze s-a disputat în ultima etapă a turului la Beiuş, cu liderul de la acea vreme, Bihorul, care avea 30 de puncte, faţă de cele 22 ale celor de la FC Hunedoara. Un eventual succes al bihorenilor ar fi însemnat creşterea “ecartului” la 11 puncte, ceea ce ar fi însemnat practic ieşirea din cursa pentru promovare.

Elevii lui Şunda s-au mobilizat şi au obţinut cele trei puncte, prin “eurogolul” mijlocaşului Lucian Todea, pe primul loc trecând ACS Recaş cu 31 de puncte, cu şase mai mult decât “alb-albaştrii” de atunci, care au iernat pe locul 4. Cu câteva “întăriri” în lot şi cu o pregătire fizică exemplară, “girată” de antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy în cantonamentul de la Băile Herculane, FC Hunedoara a început în trombă returul, învingând într-o partidă de şase puncte în deplasare liderul, printr-un gol al aceluiaşi Todea, micşorând astfel diferenţa la doar trei puncte. S-a mers “cap la cap” până în etapa a XXI-a, când la Simeria s-a disputat returul orgoliilor. FC Hunedoara a condus cu 2-1 până în ultimul minut de joc, fiind egalată in extremis de Daniel Dăscălescu.

Două puncte pierdute, extrem de importante, care i-au ajutat pe bănăţeni să se desprindă la patru “lungimi”. A fost momentul în care Aurel Şunda, simţind probabil că Recaşul îşi face cum trebuie “temele” şi va fi aproape imposibil de depăşit, şi-a anunţat plecarea de la club, reîntorcându-se în liga secundă, la Săgeata Năvodari, unde mai antrenase. Banca tehnică a fost preluată de secundul Remus Steop, care, în runda următoare, a administrat un sec 8-0 celor de la Gloria Reşiţa. Etapa cu numărul 23 a reaprins speranţele, deoarece recăşenii au cedat cu 0-1 la Petroşani, în timp ce hunedorenii s-au impus cu 3-0 la Naţional Sebiş. A venit însă un nou pas greşit în runda cu numărul 25, 1-1 în deplasarea de la Făget cu Flacăra şi lucrurile deveniseră clare. Ce a urmat până la final nu a mai contat, ACS Recaş atingându-şi obiectivul, în timp ce FC Hunedoara termina pe poziţia secundă, care nu se premia însă.

Promovare ratată, demnă de cartea recordurilor

Şi cum finanţatorul Silvan Toma avusese necazuri cu legea în returul campionatului, el a anunţat la final că renunţă să mai sprijine echipa. Aşa că oficialităţile locale, proaspăt alese în urma scrutinului din 2012, au căutat un alt sprijin. Şi l-au găsit, culmea, în persoana Alinei State, care a lăsat Simeria, cea care “barase” drumul Hunedoarei spre “B”.

Un om de afaceri care se dovedise a fi corect şi care ţinuse echipa feroviară pe linia de plutire, Alina State a venit de la Simeria cu grosul lotului de jucători, dar şi cu staff-ul tehnic, în frunte cu Marius Opric, iar de la FC Hunedoara a păstrat 7-8 jucători. Personal, am criticat încă din start opţiunea pentru banca tehnică, spunând la acea vreme că pentru Opric Hunedoara este o pălărie prea mare, lucru care avea să se adeverească în special în returul campionatului încheiat nu demult. Chiar dacă nu a etalat un fotbal aşa cum ne-am fi dorit, rezultatele au fost de partea antrenorului în turul ediţiei 2012-2013, FC Hunedoara încheind neînvinsă, cu 10 succese şi doar două egaluri, instalându-se confortabil în fotoliul de lider, cu 32 de puncte, cu opt mai mult decât CS Oşorhei şi, atenţie, 10 faţă de Olimpia Satu Mare. Toată lumea se gândea deja la ce va fi în acest an în liga secundă, nimănui nu i-a trecut prin cap ce avea să urmeze în această primăvară. Şi a venit dezastrul, unul în care principalul rol l-a avut antrenorul Marius Opric, dar şi jucătorii şi, nu în ultimul rând, principalul finanţator, care s-a încăpăţânat să-l ţină pe bancă pe antrenor până la sfârşit, chiar dacă se vedea cu ochiul liber că este depăşit de evenimente. În general, în momente în care nu prea mai sunt rezultate, pentru a produce un “şoc” la echipă, este sacrificat tehnicianul. La Hunedoara, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce a dus la pierderea incredibilă a unei promovări pe care FC Hunedoara o avusese în mână. Am cercetat toate analele fotbalului românesc şi nu am găsit, de-a lungul istoriei, vreo echipă care la finalul turului să aibă 10 puncte avans faţă de principala contracandidată şi totuşi să piardă titlul sau să rateze o promovare. Neverosimil, dar real, acest lucru s-a întâmplat la clubul de pe Cerna, care le-a oferit practic liga secundă celor de la Olimpia Satu Mare. Sătmărenii au ştiut ce trebuie să facă atât pe teren, cât şi în afara lui. Tardive regretele la final ale finanţatorului, care a recunoscut într-o discuţie telefonică pe care am avut-o cu domnia sa că jucătorii şi antrenorii i-au înşelat aşteptările şi că, prin ceea ce am scris în REPLICA, am avut dreptate. Şi, astfel, Hunedoara este condamnată să se zbată în continuare în “mocirla” fotbalului mediocru, acolo unde nu te bagă nimeni în seamă.

Viitorul nu pare a fi roz

Supărată pe ceea ce se întâmplase, Alina State, care decisese să ducă la capăt cei doi ani de colaborare, a hotărât imediat după terminarea campionatului să demită întreg staff-ul tehnic, pentru modul în care au condus echipa în acel retur de coşmar. Prea târziu, însă. Aşteptam ca, trecând peste greşeala cu Opric, la Hunedoara să fie adus un tehnician priceput, cu personalitate, care să forţeze în campionatul viitor acea promovare pe care suporterii o tot aşteaptă. Dar surpriză. Vrând probabil să ne demonstreze în continuare cât de mult se pricepe la acest sport, finanţatorul l-a “uns” principal pe Constantin Olariu, cel care în ultimul an am înţeles că a “şomat”. Ni s-a explicat, sau cel puţin aşa s-a dat de înţeles, că Olariu este cel mai potrivit, iar rezultatele îl recomandă. Care rezultate? Că în urmă cu vreo trei campionate a câştigat doar două meciuri dintr-un retur la cârma celor de la Mureşul Deva, salvând echipa de la retrogradare? Să fim serioşi. Păi dacă îţi doreşti cu adevărat performanţa şi, în acelaşi timp, promovarea, aduci, aşa cum spuneam, un tehnician obişnuit cu aceste lucruri, nu cu lupta pentru evitarea retrogradării. Practic, din acest punct de vedere, nu s-a schimbat mai nimic, pentru că vom avea “o altă Mărie, dar cu aceeaşi pălărie”, parafrazând o zicală românească.

Ca să nu mai vorbim de lotul cu care se spune că se va ataca promovarea, unul cu mult sub cel care a încheiat recentul campionat, atâta timp cât, din motive financiare şi contractuale, s-a renunţat la 5-6 jucători de bază, şi îi amintesc aici pe Făgărăşanu, Cuciula, Robert Cristian, dar şi pe Trăşcan şi Ionuţ Radu. Au fost păstraţi destui “veterani”, unii dintre ei nemaiavând, practic, ce căuta la echipă, mai ales că s-au auzit voci din rândul celor care au plecat că unii dintre aceştia nu sunt străini de dezastrul din retur. Iar drept recompensă, au fost păstraţi în actualul lot, unul aşa cum spuneam, extrem de fragil la această oră, un lot cu care cu siguranţă nu se poate visa la promovare, ci mai degrabă la locurile 4-8, chiar dacă, după cantonamentul de la Băile Felix, Olariu se arăta încântat de modul în care s-au pregătit elevii lui. Rămân la părerea că s-a pornit din nou greşit, urmând ca timpul să confirme sau să infirme spusele mele. Dar de cele mai multe ori nu am greşit, iar Hunedoara pare condamnată să rămână în obscuritate. Până când?