Un elev de 16 ani fost declarat cel mai bun inventator

Abia a terminat clasa a zecea şi, pentru că a inventat un robot capabil să sorteze culori, a fost declarat cel mai bun inventator la secţiunea Licee / Colegii, în Concursul Naţional de Fizică “Universul Einstein”. Vorbeşte rar, puţin şi destul de încet, aşa că e greu să “îl ghiceşti” pe adolescentul din spatele cupei şi al medaliei. Totuşi, un lucru ştim sigur: acolo unde se pricepe el cel mai bine, la fizică şi informatică, e un as adevărat şi nu-l bate nimeni. Şi nici măcar nu e nevoie să vorbească. Invenţiile sale o fac pentru el.

Slăbuţ, puţin încercănat şi timid, Claudiu întruchipează întocmai stereotipiile care ne vin în minte când ne gândim la “inventatorul de laborator”. Înainte să se apuce de construit roboţelul, capabil să selecteze cuburile care-i sunt livrate alandala şi să le sorteze pe culori, a mai construit unul asemănător. A lucrat vreo două luni, ajutat de profesorul de fizică Mircea Nistor şi de profesoara de informatică Diana Muscalagiu, de la Colegiul Naţional de Informatică “Traian Lalescu”, din Hunedoara, însă a meritat. Juriul concursului naţional de la Bistriţa a acordat pentru prima oară în cei nouă ani de existenţă, la categoria “Licee şi colegii”, “Marele premiu”! Iar acesta a fost obţinut de “Robocol”, cum şi-a denumit Claudiu braţul robotic sortator de culori. De ce a avut nevoie pentru a construi robotul? În primul rând de plexiglas (plăci acrilice, rezistente la spargere, un fel de plastic transparent), pentru structura robotului.

Servomotoare de aeromodelism

S-a gândit cum anume vrea să arate braţul robotic, a realizat proiectul pe hârtie, iar apoi a apelat la o firmă care i-a tăiat materialul exact după forma dorită. “Robotul mai are nişte servo-motoare cumpărate de pe internet, că de altundeva nu le puteam lua. De obicei, servomotoarele sunt folosite în aeromodelism, dar eu m-am adaptat şi le-am folosit pentru braţul meu robotic. Nu pot ele ridica prea mult. Poate doar 100 de grame. Mai are nişte şurubele, nişte piese pentru articulaţii, un Arduino (creierul invenţiei) şi cuburile colorate pe care le-am luat de la un joc pentru copii”, explică Claudiu, (doar) dacă-l tragi de limbă. “Când iluminezi un cub roşu cu roşu, se-ntoarce foarte multă lumină înapoi. De asta îl vedem roşu: el reflectă preponderent această culoare şi foarte puţin se va reflecta albastru, foarte puţin verde. Iar atunci, Arduino îşi dă seama că i-a venit mai mult roşu, decât verde sau albastru şi trece obiectul la capitolul «roşu»”, sare profesorul de fizică să-l susţină cu câteva explicaţii, mai pe-nţelesul publicului puţin cunoscător de fizică.

Un roboţel în două săptămâni

Ideea i-a venit de la un fost coleg, care a terminat liceul tot la Colegiul Naţional de Informatică “Traian Lalescu”. Şi, dacă la primul robot, mai slăbuţ şi mai puţin performant, a lucrat vreo două luni încheiate, la al doilea n-a mai fost nevoie decât de două săptămâni. Cam trei-patru ore pe zi. Atât a alocat Claudiu din timpul lui, ca să construiască robotul. “Şi, la sfârşit, cam 5 ore cu programarea, care a fost mai complicată, explică băiatul. Totul este legat de placa de dezvoltare Arduino care, practic, este creierul robotului, adaugă adolescentul inventator. Construirea roboţelului l-a costat vreo 600 de lei. A avut noroc cu bursa de merit pe care a obţinut-o după ce anul trecut a luat locul întâi pe judeţ la olimpiada de informatică. Banii pe care i-a câştigat i-a reinvestit în propria carieră şi dorinţă de cunoaştere: şi-a cumpărat piese pentru roboţel. Pe primul braţ robotic deja nu îl mai are. Zice că l-a dat Facultăţii de Inginerie din oraş, unde urmează să se înfiinţeze o secţie de robotică, iar studenţii aveau nevoie de material didactic. Deocamdată şi cel de-al doilea braţ robotic de plexiglas construit de Claudiu poate fi folosit tot în scop didactic, însă puţin îmbunătăţit ar reuşi să devină un ajutor de nădejde pentru persoanele cu handicap. O simplă telecomadă le-ar putea aduce la îndemână obiectele necesare, selectându-le în funcţie de culoarea acestora, fie dintr-un maldăr haotic, fie dintr-un dulăpior bine organizat.

Pe strada roboţilor e soare mereu

Cu Mircea Nistor studiază fizică numai de doi ani, însă “domn’ profesor” a ştiut să scoată la iveală din adolescentul firav şi emotiv, capacităţile lui uluitoare şi viziunea care l-a transformat dintr-un elev obişnuit, într-un adevărat creator. “Aaaa! Domn’ profesor are un alt stil!”, exclamă Claudiu. Şi, pentru prima oară el, cel mai molcom elev dintre elevii liniştiţi ai colegiului, rosteşte cuvintele tare şi apăsat, cu entuziasm şi admiraţie. “Ştie cum să facă elevii să iubească fizica!”. “Inventatorul” din Hunedoara încă n-a împlinit 17 ani, dar ştie sigur care-i va fi drumul în viaţă: va face o facultate la specializarea robotică, fie la Timişoara, fie la Bucureşti, iar apoi vrea să îşi înfiinţeze propria lui firmă şi să creeze tot felul de roboţi industriali. E un domeniu de viitor şi Claudiu e convins că pe strada asta, a roboţilor, va fi soare mereu de acum înainte. Iar ca să reuşeşti nici măcar nu e nevoie să pleci din ţară. Poate doar la o specializare şi să te întorci. Până la urmă aici ai crescut, e ţara ta… “Oricum, în România nici nu mai sunt aşa de mulţi tineri care să lucreze şi, atunci, trebuie să punem la treabă roboţii. Ei ar putea să muncească în locul nostru în orice domeniu: în producţia industrială, în agricultură, că şi aşa sunt terenurile nemuncite”, îţi explică serios Claudiu.

“Poţi face orice. Dacă vrei, faci!”

Inventatorul dintr-a zecea, profil matematică-informatică intensiv, nu prea are timp liber, nu stă “aiurea” pe net şi nici nu şi-a făcut cont pe Facebook. Nu ştie cum e în cazul celorlalţi colegi, dar lui, cel puţin, nu i-ar folosi la nimic: “Şi internetul ăsta ne cam răpeşte. Adică… ai totul la dispoziţie pe internet. Înainte, când nu era internetul, ce făceai? Te jucai. Afară. Acuma stai toată ziua pe calculator. Pe când în faţa blocului sau în curtea casei inventai tu jocuri, îţi puneai mintea la contribuţie şi era mai multă creativitate. Oricum, eu sunt de părere că şi în România şi în Hunedoara poţi face orice. Dacă vrei, faci!”. Când Claudiu n-are ce face… programează. Mai rar se întâmplă să iasă în oraş cu câţiva amici. Printre calculatoare şi cu zeci de piese şi motoraşe-n jur se simte el ca peştele-n apă. Tocmai de aceea are de gând să-şi deschidă propria lui firmă, cu vreo doi-trei angajaţi. Poate chiar dintre viitorii lui colegi de facultate, cine ştie?… Până atunci, ca planuri de vacanţă are “să mai stea un pic”, iar apoi să se apuce de al treilea robot. Mai întâi va lucra la picioare. “Nu pentru robotul ăsta. O să fac nişte picioare, ca să meargă. După aceea vreau să fac tot robotul: mâini, picioare…” De vacanţa în care va pleca împreună cu părinţii şi sora lui aproape că a şi uitat, luat de valul roboticii, şi nu spune nimic fără să-l descoşi. “Aaa… da. O să plec şi într-o vacanţă cu părinţii. O să facem Transfăgărăşanul şi o să vizităm România”.

Premii la fizică şi informatică

În afara Concursului Naţional de Fizică “Universul Einstein”, de la Bistriţa, Claudiu a mai ocupat locul al treilea la sesiunea de comunicări ştiinţifice la fizică şi locul întâi la sesiunea de comunicări ştiinţifice la informatică. “Anul ăsta. Că anul trecut încă nu începusem cu roboţii. Începusem să-i creez, dar a fost aşa… doar o perioadă de teste şi de acomodare cu info-fizica. Arduino, creierul roboţelului are propriul lui soft şi eu doar scriu codul pentru el, codul care să controleze mişcările. Am avut noroc că anul trecut am luat locul întâi la faza judeţeană de informatică, la olimpiadă, şi m-am mai ajutat de ceea ce ştiam deja”, adaugă Claudiu. După aceea îşi “împachetează” roboţelul cu grijă şi mai rămâne – de plăcere – la câteva ore de meditaţii gratuite, în laboratorul de fizică al colegiului de informatică din Hunedoara.