Gata cu şmecheria maşinilor dobândite prin partaj

Articolul a fost vizualizat de 1,996 ori

Autorităţile au descoperit că sunt maşini second-hand cumpărate din statele Uniunii Europene în coproprietate, dar cumpărătorii fac partajul la notariat asupra maşinii înainte de înmatriculare. partaj autoAutovehiculele dobândite prin partaj sunt exceptate în prezent de la plata timbrului de mediu, dar Guvernul a anunţat că va elimina această excepţie din legislaţie prin ordonanţă în perioada imediat următoare.

Potrivit lui Nicolae Marin, şeful Serviciului Înmatriculări Auto din judeţul Hunedoara, partajul voluntar nu a luat o amploare prea mare la noi în judeţ, dar s-a înregistrat, la începutul lunii, un număr crescut de solicitări de scutire de taxa de mediu a maşinii aflate în partaj voluntar.

La această situaţie au contribuit şi notarii care, la înţelegere, au decis să refuze efectuarea acestui tip de servicii în cazurile în care este evident că cei care la solicită au în plan evitarea achitării taxei. “După ce am aflat depre ce este vorba şi la ce folosesc actele de partaj, am pus punct acestei chestiuni”, spune Ioan Hotoiu, preşedintele Camerei Notarilor Publici Alba, la care este arondat şi judeţul Hunedoara.

Potrivit Ordonanţei 9/2013, există două modalităţi prin care se poate scuti de la plata timbrului de mediu: partajarea bunurilor între soţi sau a bunurilor dobândite prin moştenire. Găselniţa cea nouă este că partajul se poate face în mod voluntar între două persoane care deţin un bun, fără ca acestea să fie căsătorite.

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean