Salariaţii românii au avantaje surprinzătoare faţă de mulţi salariaţi din ţările dezvoltate

Articolul a fost vizualizat de 943 ori

Chinezii, japonezii şi americanii îşi iau cele mai puţine zile de concediu, în timp ce italienii, francezii şi nemţii se află la celălalt pol, având cele mai multe zile de vacanţă, arată datele site-ului infoplease.com. Românii au, conform Codului Muncii, 21 de zile de concediu de odihnă pe an, în unele cazuri putând ajunge la 30 sau chiar 40 de zile, pentru joburile de top management. Americanii îşi iau în medie 13 zile de concediu de odihnă pe an, depăşindu-i numai pe chinezi şi pe japonezi, cu 8, şi respectiv 3 zile.

muncitor copyLa capitolul ore muncite, românii muncesc mai mult decât japonezii, austriecii, polonezii sau americanii, în jur de 2.000 de ore pe an. Americanii muncesc 1836 de ore pe an, germanii 1419 de ore, englezii 1647 de ore, iar polonezii lucrează 1939 de ore pe an, potrivit datelor de pe site-ul OECD. Acelaşi raport arată că, dintre ţările OECD, în Chile, Grecia şi Coreea angajaţii muncesc peste 2.000 de ore pe an.

În privinţa concediilor de maternitate, americanii şi australienii pleacă neplătiţi câte 24, respectiv 52 de săptămâni pe an, potrivit unui studiu din 2008 al Centrului de Cercetare Economică şi Politică din Washington DC. Elveţia înregistrează cele mai scurte perioade de concedii pentru părinţii care îngrijesc copiii, iar francezii şi spaniolii se află la cealaltă extremă – peste 300 de săptămâni de concediu de maternitate combinat, pentru ambii părinţi.

În ce priveşte impozitele pe salariu, în Suedia sunt cele mai mari taxe pe venit, de 56,6%, arată datele KPMG. Australia, China, Marea Britanie şi Franţa practică un nivel de impozitare salarial de 45%. Americanii sunt impozitaţi cu 39,6% din venituri, iar turcii cu 35%. În România se aplică cota unică de impozit pe venit de 16%.

About Adrian Sălăgean