Lacul “de fildeş” al artiştilor: Cinciş

Zece artişti plastici din judeţele Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş se află în această săptămână la Cinciş, într-o tabără de creaţie. Evenimentul destinat artiştilor a început să fie organizat încă din 1987, de două sau chiar de trei ori în fiecare an. Pentru această tabără, administraţia locală a fost cea care a alocat suma necesară (8.000 de lei), prin intermediul Fundaţiei “Iancu de Hunedoara”. Lucrările pe care le creează artiştii în aceste zile vor fi expuse la Galeria de Arte din Hunedoara, în luna decembrie.

Unii pictează pe şevalete masive, fie în cameră, fie sub umbra nucilor din spatele complexului Casa Albă. Restul şi-au întins pânzele în încăperi direct pe mochetă, într-un spaţiu restrâns, între peretele încăperii şi marginea patului. Iar cei mai singuratici s-au afundat mult în adâncul verde al dealurilor Cincişului şi şi-au întins arsenalul de pensule şi vopsele acrilice pe terasa de protocol de altădată a vilei lui Nicolae Ceauşescu. Unii s-au apucat să reconstituie, după imagini vechi, istoria Combinatului Siderurgic, în timp ce alţii pictează abstract, alungind pe pânză dungi şi însăilând, pentru contrast, pete de culoare. Constantin Găină, unul dintre hunedorenii îndrăgostiţi de oraşul natal, s-a cuibărit în cameră şi, cu câteva fotografii sepia la îndemână, “sapă” în griuri şi cafeniu poveştile furnalelor de altădată. O mică lampă de birou, cinci cutii cu cărbune şi una cu tot felul de culori întregesc “peisajul”. Tocmai a terminat un alt tablou. Unul plin de culoare, abstract, închipuind fragmente de metal, aparate de măsurat, furnale, dar şi simboluri de pe blazonul familiei Corvinilor. Un aparat de fotografiat, alte câteva seturi de culori şi nişte cioburi vechi, groase, rămăşiţe ale unor vestigii antice, sunt aşezate provizoriu pe un colţ de masă.

“Concert pe lac”

În spatele clădirii îşi are “atelierul”, la umbra unui nuc, cunoscutul artist Torino Bocăniciu. “Frumosul nebun” al trupei, fără îndoială cel mai dezinvolt şi cel mai plin de haz dintre artişti. Şi cel mai prolific. În numai trei zile, de când sunt pictorii aici, a încheiat unsprezece lucrări din ciclul “Concert pe lac”. Pe pânze ard culori tari: roşu, înterupt de câteva linii negre, pete întunecate, sumbre, temperate mai încolo de nori de un alb dulce şi tandru, care estompează rigiditatea întunericului. Ceva mai departe, pe o altă pânză, culori amestecate laolaltă, nuanţe stranii, nemaivăzute, al căror nume poate că nici pictorii nu-l cunosc: tonuri când calde, când dure, pe fundaluri contrastând puternic. Roşu şi albastru, violet închis, pete, curbe razante, stopi prelingându-se ca nişte umbre, o mulţime de culori puternice, roz şi roşu aprins, umbre prefigurând fiinţe fantastice, linii ostentative şi multe tăieturi. Tăieturi agresive, ori tuşe tandre, direct pe pânză, ca şi cum mâna artistului ar fi jucat de una singură un joc al echilibrului vizual, oscilând nu doar între culori, ci şi între formele cele mai neaşteptate. Pentru că tocmai în asta, până la urmă, constă originalitatea. De ani buni, când vine să picteze la Cinciş, mai adaugă câteva pânze colecţiei care poartă acest nume. Şi nu se va opri aici. Zice că nu şi-a făcut un plan în ceea ce priveşte numărul de tablouri. Artiştii nu cunosc conceptul ăsta. “Gestualismul este o zonă a expresionismului abstract, în care emoţia imediată e cea mai importantă. Dacă stăpâneşti mijloacele de expresie plastică, trebuie să te desfăşori rapid şi instinctual. E o pictură a instinctului, dar pentru asta trebuie să iubeşti foarte mult, prima dată femeia, după aia culoarea. Să te bucuri de geneza asta a vieţii, a naturii. Eu, de pildă, sunt bucuros că pot să lucrez aici, pentru că oglinda apei mă inspiră întotdeauna”, mărturiseşte Torino Bocăniciu.

“Revin rar la o pictură. Risc să o omor!”

E convins că tehnica omoară sentimentele, care sunt atât de importante în artă! Esenţiale, chiar, pentru că tocmai erupţia aceea de inspiraţie îi oferă unui pictor gestualist energia necesară pentru a închega lucrări aproape “la minut”, întocmai precum trăirile pe care le experimentează şi le “re-creează” pe pânză. “În pictura gestualistă sunt stări. Sunt emoţii. Aşa că trebuie să pui totul pe pânză imediat. De exemplu, eu îmi permit foarte rar să revin a doua sau a treia oară într-o lucrare. Pentru că risc să o omor”. Torino Bocăniciu spune că un tablou nu este pânza, lemnul şi vopselele care-l alcătuiesc. E un fragment de viaţă adevărată. “Când iei un tablou din ăsta şi-l pui pe un perete, în casă – de exemplu –, duci acolo o bucată din artist, o bucată de viaţă. Atmosfera este importantă în artă. Atmosfera! Eu, când analizez o lucrare de-a mea sau de-a unui coleg, prima dată mă duc la atmosferă. Pentru că pictura gestualistă nu este o pictură pentru retină, ci una pentru minte, dar mai ales pentru suflet”.

Ca să “vezi” pictura, ai nevoie de imaginaţie

Pictorul Cristea Mircioane a venit în tabăra de pictură de la Cinciş din judeţul Caraş-Severin şi şi-a amenajat “atelierul” pe terasa fostei vile de protocol de la Casa Albă. Dalele neregulate de marmură au început să fie scoase din căuşul lor din ciment de îngheţ, de vânturi şi de ploi, dar pentru artişti terasa răcoroasă, ascunsă printre pâlcuri de pruni şi meri este locul ideal. Cristea Mircioane ne spune că lacul nostru seamănă destul de mult cu cel al cărăşenilor, lacul de la Văliug. Un loc predilect al artiştilor din sudul Banatului, dar nu numai. Şi acolo se organizează o tabără pentru artiştii plastici, iar câteva ediţii au fost susţinute de firma hunedoreană ProServ, explică Dan Vifor Pichiu, unul dintre organizatorii taberei de pictură. Artista Adriana Ilin Tomici, care a participat până acum la zeci de tabere, dar şi expoziţii, a ocupat aripa dreaptă a terasei şi foloseşte nuanţe de albastru, alb, bej şi violet, lucrând la patru pânze deodată. “Cum s-ar putea numi ceea ce fac eu acum? Ceva între abstract şi figurativ. Aici, de exemplu, v-aş sugera să vedeţi un pian cu coadă lungă”, râde artista. Au împrăştiat pe jos o mulţime de găletuşe şi pahare, în care şi-au adus apă, ca să dilueze culorile. “Prima oară nici n-am ştiut că se poate picta aici, pe terasă. Nu mi-am găsit un loc al meu nicăieri, în jurul clădirii unde am fost cazaţi, am pornit pe alee, iar când am aflat că poarta poate fi deschisă şi putem lucra aici mi-am zis: “Este perfect! Exact de căutam!”, adaugă cu entuziam Adriana Ilin. Duminică va fi din nou acasă şi, “dacă primeşte bilet de voie”, luni va pleca într-o altă tabără de creaţie pentru artişti. Sursa lor de vigoare.

Scutece, pentru colaje cu relief

Ceva mai încolo, în stânga vilei de protocol, Cristea Mircioane şi-a întins zece pânze deodată şi lucrează la ele în paralel. Aşa simte şi aşa face. Pe pictori n-o să-i poţi prinde niciodată în tipare, ne avertizează ei! Şi râd încurcaţi, pentru că… ei bine, picturile trebuie să vorbească şi nu artiştii.

“Aici, de exemplu, unde sunt acrilice, este o tehnică destul de simplă, cu foarte multe «zemuri», după care am venit cu ceva gesturi şi am încercat ca, spre final, să las gesturile prime să se vadă în aşa fel încât să păstrez prospeţimea lucrării”, explică artistul. Dana Csiri Florescu, artista hunedoreancă, preferă – pentru a lucra – intimitatea camerei.

“O să râdeţi, dar eu pictez pe jos”, recunoaşte încurcată. Tocmai a terminat un arbore fabulos, cu rădăcini ovoidale şi fructe sferice, concentrice: albastre, roşii, verzi, ba chiar albe sau roz. Pe pat o aşteaptă cartea de anatomie artistică, iar unul dintre volume descrie proporţiile perfecte ale feţei la renascentişti. De altfel, Dana Csiri se autodefineşte ca un autodidact. La parter, Dan Vifor Pichiu a pregătit câteva pânze cu imagini vechi ale Hunedoarei, printre care şi una cu funicularul de odinioară, care tocmai ce a apărut pe coperta National Geographic. Artistul Dan Cârjoi este fascinat de ideea de a picta în relief. Ştie că unele culori au darul de a pune conturul în evidenţă. Şi, tocmai de aceea a folosit o tehnică mixtă: colaje cu relief. Culori puternice, cu dramatism şi tensiune: roşu, galben, verde, albastru.

Spre “necazul” artistului, unul dintre pictori deconspiră “secretul” artei sale, în culori tari: materialele folosite de binecunoscutul pictor sunt bucăţi de textile, obţinute prin decuparea scutecelor pentru copii. Este dovada palpabilă că, dacă eşti dăruit cu imaginaţie şi har, poţi face artă adevărată din orice. Chiar şi din resturi, chiar şi din rebuturi. Iar orice obiect, în mâna unui artist, poate deveni nepreţuit.