La firul ierbii: 4 x 4 pentru Europa

Articolul a fost vizualizat de 979 ori

Dacă cineva ar fi spus că cele patru echipe de club româneşti angajate în competiţiile europene inter-cluburi în sezonul 2013-2014 vor ajunge în play-off-ul din Champions League şi Europa League, aş fi răspuns că este o glumă proastă, că o spune din complezenţă, sau ca să se afle în treabă. Aşa cum o face acum Mitică Dragomir, care se laudă peste tot că acest lucru se datorează nivelului campionatului autohton, patronat de Liga Profesionistă de Fotbal, for condus, “în dorul lelii” şi după propriile reguli, de acest individ. Se ştie prea bine la ce nivel a ajuns fotbalul românesc în ultimii ani, cât de “alandala” este totul atât în prima ligă, cât mai ales în ligile inferioare, acolo unde este implicat celălalt mare “strateg” al FRF, pe numele lui Mircea Sandu.

steaua-petrolul copyMeritul că cele patru echipe, Steaua, Petrolul, Pandurii şi Astra, au ajuns în această fază a competiţiei se datorează exclusiv celor care conduc destinele acestor cluburi şi celor care investesc bani serioşi acolo. Este, în acelaşi timp, meritul jucătorilor şi al staff-urilor tehnice, care îşi doresc să facă performanţă la nivel european şi care vin dintr-un campionat bulversat de multe nereguli la nivelul organizatoric. Chiar dacă nu am ajuns încă la “masa bogaţilor”, fiind doar la doi paşi de grupele principale, modul în care s-au descurcat până în prezent cele patru merită tot respectul nostru, indiferent de afinităţile pe care le avem în materie de fotbal. Au fost nu mai puţin de 18 partide jucate, în care s-au obţinut 12 victorii şi şase egaluri, fără a se cunoaşte înfrângerea. S-au strâns 15 puncte, care ne dau cel mai bun coeficient de ţară, 3,750, România fiind singura ţară care nu a pierdut până acum nicio echipă care a luat startul în tururile preliminare. Asta chiar dacă unii dintre adversari au fost peste noi ca valoare şi putere financiară.

Relaxarea steliştilor

Ca să fiu sincer, după prima manşă din cel de-al treilea tur, dădeam ca sigură trecerea mai departe a campioanei noastre, Steaua, care se impusese cu 2-0 la Tbilisi în faţa celor de la Dinamo şi a giurgiuvenilor de la Astra, aflaţi la debut, care se întorseseră din Slovacia cu un 3-1 la fel de “consistent” în jocul cu Trencin. Era greu de crezut că georgienii şi slovacii vor reuşi să întoarcă aceste rezultate, cu toate că în fotbal s-au întâmplat multe de-a lungul timpului. Şi aşa avea să fie, chiar dacă în retur, atât elevii lui Reghecampf, cât şi ai lui Isăilă, nu au mai repetat rezultatele din tur. Dar nici nu s-au făcut de ruşine. Campionii au tranşat încă din start calificarea, când Latovlevici a înscris, şi era aproape imposibil ca băieţii lui Duşan Uhrin jr să marcheze de trei ori consecutiv. Aveau să o facă o singură dată, în cel de-al doilea mitan, pe fondul unei relaxări premature a “roş-albaştrilor”, atitudine “taxată” de tehnicianul român, care s-a arătat total nemulţumit de modul în care o parte dintre elevii lui au tratat meciul şi adversarul. Perfect adevărat, pentru că o echipă care se respectă joacă la acelaşi nivel, indiferent de rezultatul de pe tabelă. Iar acest lucru trebuie să dea de gândit fotbaliştilor stelişti. Vor urma jocuri foarte dificile care să îi ducă acolo unde îşi doresc cu atâta ardoare, în grupele din Champions League. Iar în cazul în care concentrarea nu va fi maximă, s-ar putea să nu îşi îndeplinească visul. Oricum, Steaua are asigurată deja prezenţa în grupele din “Europa League”, ceea ce înseamnă încă şase jocuri în Europa, însă obiectivul lor este cu totul altul.

Surprize nesperate

Astralii nu au mai dat nici ei totul în returul de la Bucureşti, dându-le ceva emoţii suporterilor. Mai ales că “nebunia” a venit în ultimele zece minute, când aveau să se înscrie toate cele patru goluri. Oaspeţii au condus cu 1-0 şi 2-1, iar la un eventual nou gol s-ar fi ajuns în prelungiri. A fost până la urmă 2-2, ceea ce a însemnat o calificare meritată.

În schimb, după 1-1 acasă, Petrolul şi Pandurii îşi diminuaseră serios şansele de a merge mai departe, mai ales că aveau în faţă adversari valoroşi, mult mai bine cotaţi. Spre lauda lor, şi spre bucuria noastră, a iubitorilor fotbalului românesc, cele două echipe s-au întrecut pe sine, obţinând două succese, poate nesperate, dar pe deplin meritate, prin evoluţiile pe care le-au etalat la Arnhem şi Tel-Aviv. “Găzarii” nu au dezarmat după jocul de la Ploieşti, unde au avut şi un arbitraj potrivnic, prin acel penalty acordat olandezilor extrem de uşor şi au reuşit să aibă o evoluţie la fel de bună şi în Olanda. Au deschis scorul prin excelentul mijlocaş francez Boudjemaa, venit de undeva din liga a doua, un fotbalist foarte tehnic, căruia îi prevăd un viitor mare şi care nu ştiu cât va mai sta la Petrolul. Vitesse a egalat în minutul 73, iar “centralul”, de data aceasta, croatul Vucemilovici le-a mai dat o mână de ajutor, eliminându-l în minutul 80 pe haitianul Alcenat, la o fază în care i-a arătat fără acoperire al doilea “galben”. Elevii lui Cosmin Contra nu au cedat, iar în al cincilea minut al prelungirilor dictate de croat, au dat marea lovitură, prin talentatul – deşi capricios – Grozav, care a transformat senzaţional o lovitură liberă de la 17 metri, aducând o mare bucurie “lupilor galbeni”, dar şi fotbalului românesc. Nici băieţii “matematicianului” Pustai nu s-au lăsat mai prejos. Gorjenii au început curajos disputa din Israel, având patru ocazii clare de gol în primul sfert de oră, dar împotriva cursului jocului, cei de la Hapoel au deschis scorul după o lovitură de la 11 metri. Pandurii nu au acuzat şocul şi, după alte două oportunităţi, egalarea a venit firesc, la o fază la care Eric şi-a arătat clasa de brazilian – şut din voleu, cu exteriorul, la colţul lung. Pustai a “mutat” inspirat la pauză, trimiţându-l în teren pe Ciucur în locul lui Băcilă, iar nou-intratul a marcat golul victoriei la cinci minute de la reluare, iar mai apoi a mai trimis o dată în bară. Performanţă istorică pentru olteni, care amintesc de Universitatea Craiova de altădată.

Adversari grei în play-off

Dacă până acum putem spune că cele patru echipe şi-au făcut cu prisosinţă “temele”, piatra de încercare este fără doar şi poate play-off-ul, care le poate duce în lumea bună a fotbalului european. Balul va fi deschis de Steaua, care va avea de înfruntat şcoala poloneză de fotbal, una bazată mai mult pe forţă decât pe tehnică. Adversar îi va fi Legia Varşovia, club de tradiţie, dar care nu se poate lăuda cu performanţele steliştilor. Polonezii au avut o calificare dificilă în turul anterior, după două egaluri cu norvegienii de la Molde, 1-1 în deplasare şi 0-0 în propriul fief, decisiv fiind golul înscris afară. Se anunţă o “dublă” de foc, în care va conta foarte mult jocul tur de pe Naţional Arena, acolo unde se aşteaptă peste 50.000 de spectatori. Aceştia trebuie să-i poarte pe Chiricheş şi colegii lui spre o victorie cât mai concludentă, care să-i facă să privească cât mai încrezători retrurul din capitala Poloniei, unde gazdele vor fi încurajate de “ultraşi” foarte arţăgoşi. Cred că Steaua are capacitatea de a gestiona aşa cum trebuie cele două jocuri, pentru că are un lot superior polonezilor din punct de vedere tehnic, iar la capitolul forţă şi pregătire fizcă nu sunt mai prejos. Sunt convins că Reghecampf îşi va stimula aşa cum trebuie elevii pentru a-i face să înţeleagă că orice moment de relaxare de-a lungul celor 180 de minute de joc sau 210, dacă va fi cazul, îi poate costa enorm, atât în ceea ce priveşte viitorul lor fotbalistic, cât şi în plan financiar.

Accederea în grupe înseamnă un profit de aproape 20 de milioane de euro, din care o mare parte vor intra în conturile jucătorilor, iar cota lor pe plan internaţional va creşte vizibil, având ocazia să fie curtaţi de cluburi de renume de pe bătrânul continent.

Foarte greu le va fi şi cluburilor noastre în Europa League, unde orice calificare în grupe ar fi peste orice aşteptare. Au adversari redutabili, cu rezultate în plan european, care pornesc cu prima şansă. Dar aşa cum s-a văzut, orice este posibil. Petrolul va da piept cu fotbalul anglo-saxon, mai precis cu galezii de la Swansea, care evoluează cu bune rezultate în Premier League. Au trecut 47 de ani de când “găzarii” obţineau la Ploieşti un succes de răsunet în C.C.E. în faţa campioanei Angliei de atunci, Liverpool cu 3-1, cu M. Ionescu, fraţii Dridea, Badea, Pahonţu sau Boc în componenţă. Şi, cum în tur fusese 2-0, s-a jucat cel de-al treilea meci în Belgia, englezii învingând cu 2-0. Aşa că după aproape o jumătate de secol, Grozav şi colegii săi pot produce un nou “şoc”. Prima partidă va avea loc în Ţara Galilor, iar dacă vor evolua fără complexe, cei de la Petrolul vor face ca tribunele stadionului “Ilie Oană” să devină neîncăpătoare la meciul retur.
Pentru că UEFA nu permite, Pandurii vor juca meciul considerat acasă, din nou la Cluj, oraş cu care portughezii de la Braga sunt familiarizaţi, ei neaducându-şi aminte cu plăcere de ceea ce le-a făcut în toamnă CFR în grupele din Champions League, când gruparea din Gruia i-a învins în ambele meciuri (2-0 la Braga şi 3-1 la Cluj).

Sigur că la acea oră, CFR-ul era pe val, dar nici gorjenii nu vor sta cu mâinile în sân, ci, din contră, neavând ce pierde, vor încerca să producă o nouă surpriză. În fine, giurgiuvenii, care vor juca şi ei din aceleaşi considerente meciul de acasă la Piatra Neamţ, vor avea în faţă campioana Israelului, Maccabi Haifa, grupare mult mai titrată decât Hapoel. Israelienii vin din preliminariile Champions League, unde au înclinat greu “steagul” în faţa campioanei Elveţiei, Basel. Au cedat cu 0-1 în deplasare şi au făcut un halucinant 3-3 în propriul fief. Sigur că la prima vedere cei de la Maccabi nu ne trezesc cele mai plăcute amintiri, dacă e să rememorăm acel 0-5 încasat de Steaua în 2011, în grupele din Europa League. Dar asta a fost în urmă cu doi ani, iar acum, Budescu, cel mai în vogă jucător al celor de la Astra, este decis ca alături de echipierii lui să demonstreze că au valoare şi că merită toată atenţia Europei fotbalistice.

Să avem încredere în cele patru echipe care nu ne-au dezamăgit în cele 18 meciuri de până acum. Orice calificare va fi în beneficiul fotbalului autohton.

About Ion Bădin