Un studiu recent publicat de BBC relevă faptul că, la fiecare trei zile, o biserică este construită în România. Construirea de noi biserici în oraşele din judeţ naşte polemici. Există, însă, sate hunedorene în care bisericile vechi de secole stau să se dărâme, condamnate, parcă, de statutul de monument istoric pe care îl au, care face însă reabilitarea mai dificilă şi mai costisitoare decât ar fi în mod normal. În această situaţie se află şi biserica “Sfântul Nicolae” din satul Bîrsău.
Lăcaşul a cărui istorie începe în secolul al XV-lea domină imaginea satului de pe un deal mai înalt din Bîrsău. Forma semicirculară la interior şi poligonală la exterior a altarului, bolţile de deasupra sa, picturile bisericeşti tradiţionale, vechi şi prăfuite, pe care abia le descifrezi pe pereţi, i-au adus rangul de monument istoric şi religios de interes local. Titlul nu s-a dovedit benefic pentru bisericuţa din Bîrsău, ci, mai degrabă, o piedică în calea reabilitării sale şi aşa anevoioasă, din cauza lipsei de fonduri.
Slujbă în jurul grămezii de moloz
Într-o duminică, pe la finalul lunii mai, preotul de la Bîrsău a rămas încremenit când a deschis biserica, pentru a pregăti slujba de vecernie. O bucată zdravănă din plafon s-a prăbuşit în mijlocul casei Domnului, formând un maldăr de moloz în faţa altarului, pe locul în care cu câteva ore mai devreme se aflaseră câteva zeci de credincioşi. “Vedeam cu toţii că tencuiala e degradată, dar nu ne gândeam că o să cadă. Oricum nu ne puteam atinge de nimic, să reparăm, că biserica noastră-i monument şi orice lucrare trebuie să treacă pe la Ministerul Culturii. A fost o minune că nu a căzut când se aflau oameni în biserică. Parcă în duminica aia au fost mai mulţi ca de obicei”, povesteşte preotul Adrian Talpaş, parohul de la Bîrsău. Părintele, cantorul şi crâsnicul au hotărât să nu anuleze, totuşi, slujba de seară. “Am mers cu Dumnezeu înainte. La vecernie vin puţini oameni. I-am rugat să stea în spate, în partea mai nouă a bisericii, unde nu-s probleme, şi noi cu părintele am ocolit molozul şi ne-am făcut treaba în jurul lui. Nu l-am mişcat de acolo fără voia celor de la Culte (Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu – n.r)”, adaugă Laurean Străjeu, cantorul de la Bîrsău. Câteva săptămâni, bârsăienii au ascultat slujba cu grămada de tencuială în mijlocul bisericii şi şi-au făcut cruci suplimentare, pentru ca alte bucăţi din tavanul bătrân să nu se mai desprindă, punându-l în pericol pe părintele lor.
Refuzul de a părăsi biserica
În pofida telefoanelor parohului, responsabilii din partea Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu nu s-au grăbit să ajungă la lăcaşul creştin din Bîrsău, pentru a găsi soluţii. “Au venit după vreo tri săptămâni şi atunci i-am adus noi cu maşina”, declară cantorul, dezamăgit. Dezamăgitoare pentru preot şi pentru enoriaşi a fost şi soluţia oferită de oficiali: să ţină slujbele în şcoală, sau în căminul cultural. “Noi nu am fost de acord cu ideea asta. Şcoala sau căminul nu-s locuri de făcut Liturghia. Cum făceam? Trăgeam clopotele aici şi mânam oamenii acolo?”, explică Laurean Străjeu motivul pentru care rezolvarea propusă de autorităţi a fost respinsă de Consiliul Parohial de la Bîrsău. Conştienţi că, pentru ca bisericuţa lor să redevină un “cuib” de rugăciune sigur, vor fi necesare demersuri complicate şi aprobări ce se vor lăsa îndelung aşteptate, consilierii preotului au decis să meargă ei înşişi la pădure, să aducă lemn de brad, din care să construiască un pod de protecţie. Construcţia de lemn a înlăturat pentru moment “drobul de sare” de deasupra capului credincioşilor bîrsăieni, dar biserica suferă, “mâncată” încet, dar sigur, de “boala timpului”.
În aşteptarea unei semnături
Între timp, planul de reabilitare a lăcaşului de cult de sorginte medievală aşteaptă aprobarea Ministerului Culturii. “Am fost la faţa locului, la biserica din Bîrsău, am discutat cu părintele de acolo. Împreună am întocmit un plan de reabilitare care este acum trimis la Bucureşti. Fiind vorba despre un monument, lucrările trebuie să fie făcute sub supravegherea unor specialişti”, spune Dorin Kladni, reprezentantul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu.
După aprobarea planului, va rămâne problema finanţării, deocamdată incertă. Parohia nu dispune de banii necesari reparaţiilor, iar, potrivit lui Dorin Kladni, dacă autorităţile locale şi judeţene nu au posibilitatea să acopere cheltuielile, Ministerul Culturii va fi cel care va finanţa lucrarea de renovare a bisericii din Bîrsău.
Preot tănăr la biserică veche
Bârsăienii au pierdut şirul anilor de când aşteaptă o lucrare serioasă pentru biserica lor. O monografie a comunei Hărău, de care aparţine şi Bîrsăul, pomeneşte de reparaţii complexe, care ar fi avut loc pe la finalul anilor 1800. Prin anii ‘70, piatra din care este construit lăcaşul a fost îmbrăcată în tencuială albă. “Dacă te uiţi bine, vezi că tencuiala nu-i dreaptă. Aşa o trebuit să se facă «tencuială pele», i-or zâs, să se vadă forma petrilor de dedesubt”, descrie un bătrân din sat lucrarea care s-a făcut cu aproximativ 40 de ani în urmă. În 2005, parohia de la Bîrsău a fost preluată de părintele Adrian Talpaş, un preot tânăr, cu aspiraţii înalte, trimis să “păstorească” o biserică hodorogită, frecventată, în special, de enoriaşi în etate, care i-ar fi putut fi bunici. Lipsa banilor şi formalităţile impuse pentru reabilitarea monumentelor au făcut ca preotul să nu poată opri degradarea bisericii sale. Faptul că a reuşit, în urmă cu câţiva ani, să schimbe ţigla învinsă de ploaie, care acoperea biserica, a trecut drept o veritabilă victorie a părintelui în ochii enoriaşilor săi.
Şi ei vor o biserică nouă
Acesta nu se lasă, însă, descurajat de realitate şi are un proiect de viitor, în care piedica titulaturii de monument nu apare, ci doar problema banilor. Părintele Talpaş a început toamna trecută construcţia unei biserici noi în Bîrsău. “Sper ca biserica Sfântul Nicolae să ajungă în stare bună într-o zi, dar ea tot veche va rămâne. Cred că la Bîrsău e nevoie de o biserică nouă şi sper că, în cinci ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor, o vom avea”, afirmă preotul. Cu toate că până acum s-a construit doar fundaţia, iar rezerva de bani s-a cam terminat, perspectiva unei biserici noi pare mai apropiată decât refacerea celei vechi şi pentru cantor. “Eu nu mai sper ca biserica asta să fie pusă la punct. Panoul de lemn, pe care l-am pus provizoriu, cred că aşa are să rămână. Ne-om muta noi în biserica nouă şi la asta nici atât nu s-o mai face ceva”, îşi dezvăluie Laurean Străjeu îndoiala, privind cu tristeţe “plaga” imensă, de pe tavanul bisericii, provocată de căderea tencuielii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.