La patru ani de la prima ediţie a DacFest, aflată “Sub semnul lupului” şi la a 46-a ediţie a tradiţionalului “Costeşti – Istorie, natura, cultură”, autorităţile au decis să unească cele două evenimente. Astfel că, în acest an, DACFEST, devenit festivalul munţilor Orăştiei, aduce şi o mulţime de noutăţi. Manifestările se vor prelungi până la sfârşitul săptămânii pe platoul din satul Costeşti şi este de urmărit dacă sărbătoarea dacilor şi a romanilor va reuşi să civilizeze vechea sărbătoare populară a românilor.
În acest an, festivalul a debutat marţi cu Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia, vechea capitală dacică. “Cei care au mai fost anii trecuţi au fost uimiţi să vadă transformarea pe care Sarmizegetusa a suferit-o în ultimele patru luni.
O Sarmizegetusa schimbată în bine
De fapt, nici măcar arheologii care au lucrat aici ani la rând nu îşi puteau imagina că situl va arăta aşa vreodată. Este linişte, ordine, este curăţenie, în primul rând, au dispărut cu desăvârşire acele obiceiuri păgâno-religioase-mistice care se săvârşeau în incinta sacră, au dispărut căutătorii de comori şi acum putem spune că ne putem compara cu orice alt muzeu mare al lumii în aer liber”, spune administratorul vechii cetăţi, Vladimir Brilinsky.
Arheologii lucrează acum în zona “matriţei”, adică într-o parcelă în care, în urma unei furtuni, terenul a scos la iveală o veche matriţă pentru turnat bijuterii, o descoperire extrem de importantă. Toate piesele care vor fi găsite pe şantierul din acest an vor putea fi văzute în 31 august, când profesorii universitari, cercetătorii, arheologii şi studenţi vor deschide la rândul lor “porţile” publicului către noutăţi. În rest, administraţia sitului aflată în subordinea Consiliului Judeţean face planuri “pe termen scurt, mediu şi lung. Pe termen mediu, este vorba de înlocuirea gardului care delimitează drumul pavat, de schimbarea stâlpilor de la mare sanctuar circular, şi amplasarea de mobilier urban, respectiv băncuţe şi coşuri de gunoi”, adaugă Brilinsky. Un proiect important este şi cel care vizează drumul de acces către sit, care urmează să fie finanţat cu fonduri europene.
Nu rataţi “bătăliile”
Miercuri, în zonă au ajuns dacii şi romanii de la Terra Dacica Aeterna şi soldaţii din Apulum Reenactment. S-a început cu parada costumelor antice prin centrul Orăştiei, iar joi şi vineri, la Costeşti vin zilele dedicate istoriei în care se înfruntă membrii celor două asociaţii: “O noutate în acest an este participarea celor la Alba Iulia, «Garda romană» – după cum sunt cunoscuţi – astfel, spectacolul oferit de cele două trupe ai căror membri sunt costumaţi în daci şi romani va fi mai frumos, spectaculos şi mai … festiv pentru cei care vor veni să urmărească manifestările din tabără. Este a patra ediţie a DacFest, unde ne implicăm în organizare împreună cu L&C Consulting şi cei de la Terra Dacica Aeterna, care susţin efectiv spectacolul şi tabăra militară. Anul acesta, am decis să unim acest festival cu manifestarea tradiţională de la Costeşti, ca să susţinem financiar festivalul din două părţi, cu sprijinul Consiliul Judeţean. Încercăm să îndreptăm atenţia lumii către origini, către istoria veche, să promovăm manifestarea şi să atragem cât mai multă lume”, spune Szell Lorincz, director executiv la Direcţia de Tineret. Joi, între orele 11 şi 18, vor avea loc lupte, demonstraţii, ateliere civile şi militare şi jocuri pentru copii, iar seara va concerta “Pragu’ de Sus”. Vineri este ziua dedicată competiţiei între comunităţile din zonă pentru “Sica de aur”, urmată, la ora 18:00, de “Marea confruntare între daci şi romani”. Învingătorii şi privitorii vor petrece apoi la focurile aprinse de organizatori cu bucate preparate după reţete antice şi în acorduri folk – vedetele serii vor fi “Focul viu” şi Mircea Vintilă.
Made in HD
De sâmbătă, dacii şi romanii ridică tabăra şi le vor lua locul tarabele artizanilor participanţi la “Produs în Hunedoara”, târgul de produse tradiţionale ajuns la a doua ediţie: “Ne bazăm pe 16 fabricanţi autohtoni de produse tradiţionale care şi-au confirmat prezenţa – vor fi piese de artizanat, ceramică, produse din carne, lactate sau de panificaţie. Târgul este la a doua ediţie şi am reuşit să dublăm faţă de anul trecut numărul lor. Eu cred că ne îndreptăm în direcţia bună, ţinând cont de faptul că în acest moment sunt 28 de produse tradiţionale înregistrate la Ministerul Agriculturii din judeţul nostru. Asta înseamnă că am reuşit să tragem o mare parte dintre producători către noi”, spune Cosmin Joiţoiu, director Agenţia de Dezvoltare a judeţului Hunedoara. Există temerea că unirea celor două manifestări – DacFest şi Costeşti – poate duce la “manelizarea” festivalului.
“Noi ne-am dat toată silinţa ca aşa ceva să nu se întâmple. Este o decizie pe care am luat-o împreună, noi, cei de la Consiliul Judeţean, împreună cu Direcţia de Tineret, pentru a avea într-o singură săptămână DacFest-ul şi festivalul tradiţional de la Costeşti. Am decis să începem cu Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa, când oricine a vrut să vadă situl a putut să intre gratuit şi să aibă la dispoziţie ghizi profesionişti care să le poată oferi toate explicaţiile de care au avut nevoie în turul cetăţii. De acum înainte, vrem ca festivalul să ia din ce în ce mai mult amploare, întrucât este primul an în care am luat cetăţile şi vrem să promovăm turismul în zonă. Vrem ca acest festival, în această formulă, să fie tot mai grandios şi să aibă o arie de adresabilitate cât mai largă. Dacă vor fi tarabe cu manele şi mici, vina va aparţine primăriei din zonă, care închiriază spaţiul; noi vom urca pe scenă doar interpreţi de folclor”, spune Tiberiu Balint, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Sâmbătă seara concertează Bere Gratis şi Puya, iar duminică urcă pe scenă solişti de muzică populară. Şi tot duminică îşi va face debutul pentru public Orchestra Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean”.
O REŢETĂ GREŞITĂ !
Intradevăr, temerile referitoare la manelizarea festivalului au fost întemeiate şi s-au adeverit pe deplin ! Atmosfera de bâlci ieftin a peste o sută de tarabe-corturi amplasate pe platoul strategic-central cu miciberegrătare şi chinezării aglutinată cu timidele şi marginalizatele mostre de cultură şi istorie antică alungate acum după noua reţetă mai sus pe deal, nu a făcut decât să le pervertească grav pe cele din urmă !
Odată cu dublarea multlăudată a profitului organizatorilor şi participanţilor, s-a dublat doar/şi numărul surselor de poluare sonoră din care duduiau manele şi muzica(?)de calitate culturală îndoielnică şi nepotrivită DACFEST-ului, dar “în vogă”, însoţite de prezenţa şi manifestările aferente ale “fanilor” genului! Puţinele lucruri autentic tradiţionale au fost înghiţite/acoperite de foamea financiară a organizatorilor dispuşi la compromisuri culturale jenante!
La începerea mult aşteptatei Mari confruntări între daci şi romani, organizatorii acesteia vizibil deranjaţi de muzica ce duduia dinspre comercianţi, au făcut apeluri repetate la microfon: OPRIŢI MANELELE !
DECI, VECHEA REŢETĂ, ERA MAI SĂRACĂ DAR MULT MAI POTRIVITĂ COMEMORĂRII DACILOR !