Rareori vizitată de turişti şi drumeţi, rezervaţia naturală Vârful Poieni este unul dintre cele mai atractive puncte de belvedere din judeţul Hunedoara. Cine se încumetă până sus, pe versantul însorit, poate admira faliile stâncoase şi vegetaţia xerică, dar şi panorama impresionantă a Ţării Haţegului. În plus, Vârful Poieni este un loc cu totul special: alături de Munţii Cozia, este singurul loc din ţară care adăposteşte pătlagina de stâncă.
De-a dreapta şi de-a stânga noastră şerpuieşte leneşă şi lată, sub soarele răscopt al lui august, Valea Streiului. Mai departe, linia orizontului se îngroaşă, albăstrie. Dealuri şi, mult înspre soare şi dincolo de el, munţii cei mari. Şoseaua şerpuieşte senină dinspre Călan peste lunca Streiului, apoi urcă înspre rezervaţia de zimbri de la Haţeg, străbate orăşelul şi face puţin spre dreapta, înspre Sântămăria Orlea. O aruncătură de băţ abia şi, în Ohaba de sub Piatră, se înalţă Vârful Poieni, pitit în spatele propriului său braţ, în dreapta viaductului.
Motive să urcaţi pe Vârful Poieni
Administratorul Geoparcului Dinozaurilor de la Haţeg, Cristian Ciobanu, ne dă câteva indicaţii. Doctor în geografie, Cristian a părăsit Capitala şi catedra universitară, ca să facă o nuntă de basm şi să se mute la Densuş, în Ţara Haţegului, împreună cu soţia lui, Alina. Îndrăgostit de această zonă, Cristian Ciobanu e convins că sunt cel puţin patru motive pentru care hunedorenii dornici de o drumeţie de sfârşit de săptămână, dar şi turiştii aflaţi în trecere prin judeţul Hunedoara, ar trebui să ajungă pe Vârful Poieni. “În primul rând, cine urcă până sus se va afla într-unul dintre cele mai impresionante puncte de belvedere din Ţara Haţegului. Asta pentru că Vârful Poieni oferă o panoramă completă asupra întregii zone. În al doilea rând, e partea de biologie. Vârful e declarat rezervaţie botanică, graţie pătlaginii de stâncă. În România, ea este o raritate care creşte doar pe acest vârf din judeţul Hunedoara şi în Munţii Cozia. În al treilea rând, geologic vorbind, ca istorie a Pământului, în zonă sunt nişte falii care fac vârful să fie deosebit de important.
Şi nu în ultimul rând, în zonă încă se mai găsesc urme de tranşee, amenajate de armata austro-ungară în Primul Război Mondial, dar şi ruinele podului roman”, explică administratorul Geoparcului.
Pieptiş, pe versantul Soarelui
Ghidaţi de spusele profesorului, facem dreapta lângă viaduct şi pornim pe un drum pietruit. Aproximativ un kilometru. Aici, drumeagul se opreşte în ierburi şi câţiva rugi de mure răzleţi. Luăm potecuţa subţiratică la picior, până la versantul stâncos, cu aspect pârjolit, printre ierburi înalte până la brâu. Lăcuste gălbui şi cosaşi verzi, speriaţi de foşnetul paşilor noştri, se aruncă haotic spre înălţimi. Urcăm din treaptă în treaptă. Nu e uşor. Soarele ne arde în spate. Câteva săpături înguste spun povestea unor vizuini subterane: poate şoareci de câmp, şerpi sau cine ştie ce alţi locuitori ai adâncurilor. Traseul urcă tot mai sus, spre un soare de platină topită, din ce în ce mai istovitor. Tocmai de aceea, cine alege varianta abruptă ca să vadă mica plantă de uscăciune, pătlagina de stâncă, ar fi bine să aibă în rucsac o sticlă cu apă. Încă vreo câteva zeci de metri şi am ajuns: într-adevăr, priveliştea aceasta merită tot efortul. Întreg lanţul muntos al Retezatului şi mult înapoi, înspre Haţeg, panorama se dezvăluie strălucitoare. Drumul înapoi e mult mai uşor de parcurs. Câteva minute doar şi suntem la baza Vârfului Poieni, printre ierburile mlădioase şi foşnitoare. Bălţi când limpezi, când verzui, copleşite de brotaci leneşi şi de mătasea broaştei, foşgăie de viaţă. Cântă. La câteva sute de metri mai departe se înalţă ruinele vechiului pod roman, dar şi tranşeele din cel de-al Doilea Război Mondial.
Munţii Retezat se vor transforma în… podiş!
Administraţia Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului va participa, peste câteva zile, în Italia, la Conferinţa Europeană a Geoparcurilor, unde va prezenta un proiect axat chiar pe promovarea turistică a Vârfului Poieni. Administratorii Geoparcului vor să pună aici în valoare conceptul de Trecut-Prezent-Viitor. Acest concept presupune interpretarea unui loc nu numai ca trecut (ce s-a întâmplat în Cretacic, care este istoria dinozaurilor) sau numai ca prezent (vizând pătlagina de stâncă), ci pornind de la trecut, trecând prin prezent şi ajungând în viitor. Reprezentanţii Geoparcului au scris deja un articol ştiinţific care include o simulare evolutivă. Ea permite o descriere a zonei acum 70 de milioane de ani, acum 40 de milioane de ani, acum 10.000 de ani (perioada glaciaţiunii), ce se întâmplă în prezent şi cum va arăta ea peste 10.000 de ani, peste 40 de milioane, dar şi peste 70 de milioane de ani. “În primul rând, noi am simulat eroziunea: în viitor râurile se vor adânci, vor crea noi văi, iar Ţara Haţegului va arăta cu totul altfel. Peste câteva milioane de ani, munţii de aici vor fi foarte erodaţi şi vor arăta ca Munţii Măcin, din Dobrogea. Împrejurimile vor fi mult mai plate, ca un fel de podiş destul de nivelat şi fără variaţii. În privinţa climei, pot fi mai multe variante: poate va fi o nouă glaciaţiune, nu putem şti sigur, dar este foarte probabil că clima se va schimba…”, explică administratorul Geoparcului Dinozaurilor “Ţara Haţegului”, Cristian Ciobanu.
Casa Plantei Carnivore şi Casa Timpului
Tânărul geograf adaugă că, în colaborare cu autorităţile locale, Administraţia Geoparcului are în intenţie amenajarea unui traseu pentru Vârful Poieni. În plus, în imediata apropiere, probabil în Ohaba de sub Piatră, va fi amenajat un muzeu experimental: Casa Timpului. “Pentru că nu ne-am permis să avem un centru de vizitare mare, dar am dorit şi să facem altceva decât în mod obişnuit, am realizat în Geoparcul Dinozaurilor o mulţime de case. Puncte muzeale mici, în fiecare comunitate câte unul, care va spune povestea comunităţii respective. Am construit mai întâi Casa Dinozaurilor Pitici la Sânpetru, avem proiect depus pentru Casa Plantei Carnivore la Peşteniţa, Casa Apei la Râu de Mori şi Casa Pietrelor la Sălaşu”, adaugă administratorul Geoparcului. Casa Timpului, de la Ohaba, va include traseul Trecut-Prezent-Viitor, interpretat pentru vizitatori şi va fi gata până la deschiderea sezonului viitor, mai spune Cristian Ciobanu. Pentru a amenaja punctele muzeale comunitare, administraţia Geoparcului Dinozaurilor de la Haţeg a apelat la diferite surse de finanţare: Casa Dinozaurilor Pitici a fost realizată cu bani de la Consiliul Judeţean, de la Universitatea Bucureşti, dar şi de la Fundaţia pentru Parteneriat, casele Apei şi a Pietrelor vor fi construite cu fonduri europene, iar Casa Timpului ar putea să fie finanţată prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Vor să scape de gunoaie
Din păcate, deocamdată, turiştii care se încumetă până pe Vârful Poieni sunt întâmpinaţi, în loc de bun venit, de câteva maldăre de gunoaie. Cristian Ciobanu spune că autorităţile locale ştiu de această problemă, creată de un grup de etnici rromi, care continuă să arunce la întâmplare tot felul de deşeuri, în ciuda faptului că zona a fost curăţată în mai multe rânduri de autorităţi, dar şi de grupuri de elevi voluntari. Reprezentanţii administraţiei locale promit să găsească în cel mai scurt timp o strategie, astfel încât zona să nu mai fie presărată cu gunoaie. De altfel, ea a găzduit până acum un amplu proiect educativ: “Şcoala de Biodiversitate; Păsări, Fluturi şi Flori Rare la Poalele Retezatului”. O sută de elevi de la şcolile din Sălaşu de Sus şi Sântămăria Orlea au mers la Vârful Poieni şi la Fânaţele cu Narcise, pentru a studia pe viu geografia zonei, flora şi fauna protejată, dar şi pentru a învăţa câteva dintre secretele dresajului păsărilor de pradă, cu ajutorul Asociaţiei “Peregrinus”.
Rezervaţie Botanică de interes naţional
Aria protejată Vârful Poieni cuprinde, în fapt, un versant stâncos, situat la altitudinea de 350 de metri. Rezervaţia a fost inclusă în categoria a patra şi face parte din Geoparcul Dinozaurilor “Ţara Haţegului”. Aria naturală protejată se întinde pe o suprafaţă de 0,8 hectare, fiind situată în imediata apropiere a Drumului Naţional 66, ruta Simeria-Petroşani, în comuna Sălaşu de Sus, a cărui suprafaţă aparţine, majoritar, Parcului Naţional Retezat. Vegetaţia de aici este numită de biologi “xerică”, adică adaptată condiţiilor de uscăciune. Biologii spun că Vârful Poieni este unul dintre cele două locuri din ţară unde se găseşte “Plantago holosteum” (pătlagina de stâncă), o specie de pătlagină care este un relict glaciar (o rămăşiţă a unei flore dispărute). Articolul “Vegetaţia stâncăriilor de la Vârful Poienii, de lângă Ohaba de sub Piatră”, semnat de trei cercetători (Boşcaiu, Peterfi şi Cernelea) şi publicat în revista Sargeţia, în 1974, menţiona că această specie rară de pătlagină are aici singura staţiune certă din ţară, în timp ce, pe glob, există peste 200 de tipuri diferite de pătlagină. Alte obiective turistice pe care le puteţi vizita, odată ajunşi în zonă, sunt Fânaţele cu Narcise, peştera de calcar din satul Peştera, cetatea feudală Sălaşul de Sus, Cetatea Feudală Mihăileşti cu turn donjon, dar şi ruinele podului roman de la Ohaba de sub Piatră, în imediata apropiere a Vârfului Poieni.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.