Astăzi se va disputa manşa tur a play-off-ului Europa League. Printre protagonistele acestei etape a competiţiei se află echipe “grele” precum Tottenham, Sevilia, Udinese, Fiorentina sau Stuttgart. România are trei reprezentante în această fază a Europa League, Petrolul, Astra şi Pandurii. Toate au adversari buni şi pornesc cu a doua şansă aceste confruntări. La finalul săptămânii vom avea din nou etapă în campionate importante din Europa, precum Premier League, Primiera Division sau Bundesliga.
Fiorentina, favorită în Elveţia
Echipa din Firenze a avut un parcurs bun sezonul trecut în Serie A şi a fost foarte aproape de clasarea pe un loc de Champions League. A încheiat sezonul pe locul patru, loc care-i permite să dispute acum play-off-ul pentru accederea în grupele Europa League. Pentru a ajunge acolo, trebuie să treacă de elveţienii de la Grasshoppers. Turul acestei confruntări se dispută în Elveţia. Oaspeţii sunt favoriţi în această dublă manşă. Campionatul Italiei este mult mai puternic decât cel al Elveţiei. Fiorentina are în lot jucători foarte valoroşi care vor face diferenţa în această seară. Printre aceştia se numără Mario Gomez, proaspăt transferat de la Bayern Munchen, Borja Valero, Joaquin şi Vargas. Experienţa în competiţiile internaţionale este un alt avantaj al celor de la Fiorentina. Mizez 8 unităţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 2,20 ne va aduce 9,6 unităţi profit.
Şanse de calificare pentru Petrolul
Petrolul Ploieşti va juca în Marea Britanie, contra celor de la Swansea, turul play-off-ului Europa League. În Premier League sunt câteva echipe care pot învinge pe oricine când prind o zi bună. Swansea nu se află printre ele. Galezii nu sunt o echipă de top. Ne-am convins de acest lucru săptămâna trecută, când au fost înfrânţi categoric de Manchester United, 1-4 pe teren propriu. Swansea este o echipă de a doua jumătate a clasamentului în Premier League. Jucătorii gazdelor sunt mult mai bine cotaţi decât cei ai Petrolului, dar cred că diferenţa dintre cele două echipe nu este foarte mare. Dacă se mobilizează şi face un joc tactic bun, Petrolul poate rămâne în cărţile calificării după acest meci. Cred că nu va pierde la mai mult de un gol diferenţă. Mizez 8 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,60 ne va aduce 4,8 unităţi profit.
Deplasare grea pentru Astra
Astra va avea un meci foarte greu în Israel contra celor de la Maccabi Haifa. Până acum a reuşit să se impună în toate partidele disputate pe teren străin în Europa League, dar de data aceasta adversarul este mult mai bun. Maccabi este o forţă pe teren propriu. A simţit asta pe pielea ei şi Steaua, când a fost învinsă cu 5-0. În cele patru meciuri disputate până acum în preliminarile Europa League, Maccabi nu a primit niciun gol. Astra nu este foarte puternică în defensivă, punctul ei forte fiind atacul. Cred că Maccabi va înscrie şi va fi foarte greu pentru Astra să câştige acest meci. Mizez 10 unităţi pe o victorie a gazdelor sau pe un egal. Cota de 1,34 ne va aduce 3,4 unităţi profit.
Timişoara revine în forţă
În ciuda faptului că este o nou-promovată, Timişoara a început foarte bine acest sezon. A reuşit să obţină trei victorii şi o remiză în primele cinci etape şi ocupă locul trei în Liga 1. Vineri va juca în deplasare contra celor de la FC Braşov. Gazdele au început ezitant campionatul şi au reuşit doar două remize. Actuala echipă a Braşovului pare mai slabă decât cea din sezonul trecut. Cu Szekely în mare formă, Timişoara este favorită în această confruntare. Cred că nu va pierde pe terenul braşovenilor. Mizez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,50 ne va aduce 5 unităţi profit.
Meci important pentru Steaua
Gaz Metan Mediaş va primi vizita Stelei sâmbătă seara. Steaua a jucat doar trei dintre cele cinci etape pe care trebuia să le dispute până acum şi acest lucru se vede în clasament. Echipa din Ghencea ocupă abia poziţia a patra şi Laurenţiu Reghecampf şi-a exprimat nemulţumirea. Steaua are nevoie de un avans consistent faţa de contracandidatele din campionat pentru a se concentra pe partidele din cupele europene. Deplasarea de la Mediaş ar trebui să fie uşoară pentru stelişti. Gaz Metan a obţinut doar două puncte în acest debut de sezon. Pentru Steaua, meciul de la Mediaş vine între cele două confruntări cu Legia Varşovia. Poate Rechecampf va menaja câţiva titulari, dar Steaua are un lot valoros şi aceştia pot fi înlocuiţi cu brio. Pariez 10 unităţi pe victoria Stelei. Cota de 1,60 ne va aduce 6 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.