Operaţiunea “Comunitarul” merge mai greu decât ne aşteptam

Articolul a fost vizualizat de 1,844 ori

Bâlbâielile legislative, ezitările unor consilii locale şi, pentru o vreme, lipsa banilor fac ca serviciul judeţean special creat pentru a rezolva problema câinilor comunitari să-şi intre mai greu în ritm. La mai bine de un an de la înfiinţare, conducerea serviciului amintit anunţă că doar 20 la sută dintre câinii fără stăpân din judeţ sunt sterilizaţi şi că va mai dura câţiva ani până când cetăţenii vor vedea mai clar o schimbare în bine a situaţiei.

Legislaţia în vigoare şi bugetele sărăcite fac imposibilă eutanasierea tuturor câinilor fără stăpân ori cazarea lor permanentă în adăposturi

Legislaţia în vigoare şi bugetele sărăcite fac imposibilă eutanasierea tuturor câinilor fără stăpân ori cazarea lor permanentă în adăposturi

În judeţul Hunedoara există aproximativ 30.000 de câini fără stăpân, conform estimărilor făcute de directorul Asociaţiei Serviciul Judeţean pentru Protecţia Animalelor fără Stăpân (ASJAPS), Ciprian Hodor. Acesta estimează că doar 20 la sută dintre câinii “comunitari” sunt sterilizaţi. Asta din două motive: anul trecut, Consiliul Judeţean nu a reuşit să găsească un buget mulţumitor pentru această activitate, serviciul fiind înfiinţat abia în luna mai, mult după stabilirea bugetului, iar, în plus, mai multe consilii locale nu s-au grăbit cu procedurile necesare pentru a intra în structura serviciului amintit, organizat, de fapt, ca asociaţie de dezvoltare intercomunitară. De exemplu, abia acum ASJAPS derulează ultimele proceduri pentru preluarea adăpostului de câini de la firma care se ocupa de ecarisaj în Deva. “În maximum 10 – 15 zile vom putea începe activitatea şi la Deva. Au fost mai multe încurcături de ordin administrativ. La Simeria, Orăştie şi Călan se lucrează deja pentru extinderea adăposturilor pentru câini, iar adăposturile de la Hunedoara, Brad şi Orăştie funcţionează. La Haţeg şi Uricani construim acum adăposturi noi”, spune Ciprian Hodor.

Hunedoara, procentaj de 50 la sută

Oraşul în care ASJAPS a reuşit să înceapă cel mai devreme acţiunile de sterilizare este şi cel care a avut şi are cei mai mulţi câini comunitari: Hunedoara. 1.200 de câini au fost sterilizaţi doar în acest an, după cum spune Ciprian Hodor, ceea ce reprezintă, conform estimărilor sale, jumătate din numărul total de “maidanezi” din oraş. Totuşi, numărul câinilor nu scade. “Legea care ar fi permis eutanasierea câinilor fără stăpân, indiferent dacă aveau sau nu boli incurabile, a fost declarată neconstituţională. Să luăm câinii şi să-i ţinem în adăposturi, pe toţi, e aproape imposibil, pentru că am avea nevoie de spaţii amenajate pe hectare întregi, iar costurile anuale cu hrana ar fi de cel puţin 400.000 de lei pentru doar 1.400 de câini. Suntem nevoiţi să-i luăm, să-i sterilizăm şi să-i repunem în zona din care i-am luat”, explică Ciprian Hodor. Nici planul iniţial al ASJAPS, de a obliga proprietarii de câini fie să-i sterilizeze, fie să plătească o taxă, nu pare a avea şanse de succes în viitorul apropiat. “Ar fi nevoie de câte o hotărâre de consiliu local, cam cu acelaşi conţinut, luată simultan în toate unităţile administrative ale judeţului. Acum nu avem bază legală nici pentru implantarea de microcipuri la animalele din gospodării şi nici pentru efectuarea acţiunii de control în acest domeniu”, mai spune şeful ASJAPS.

Mai durează 10 ani

În condiţiile în care, din motive financiare, câinii fără stăpân nu pot fi găzduiţi non-stop în adăposturi, iar legea nu permite decât eutanasierea celor cu grave probleme de sănătate, în ritmul actual, în oraşele din judeţ problema câinilor comunitari se va rezolva în cel puţin 10 ani. Totuşi, Ciprian Hodor este un pic mai optimist: “Anul acesta avem un buget de aproape 3 milioane de lei şi activăm cu un total de 24 de angajaţi. Fiecare adăpost are medic veterinar, iar cele patru autospeciale din dotare îşi fac bine treaba. Peste doi ani cred că în fiecare oraş în care activăm se va vedea o schimbare. Asta şi pentru că media de viaţă a unui câine comunitar este mult mai scăzută decât cea a unuia ţinut într-o gospodărie”.

About Ciprian Iancu