După zecile de sesizări venite de la cetăţeni, Primăria şi Poliţia municipiului Hunedoara reuşesc să repare o greşeală din proiectul de reabilitare a principalelor străzi din oraş: linia continuă din cauza căreia mai toţi şoferii din oraş au fost, vreme de câteva săptămâni, pasibili de amenzi. Între timp, constructorul a fost nevoit să “reîntărească” marcajul conform proiectului, chiar dacă acesta a fost greşit.
Proiectul de reabilitare a principalelor bulevarde şi străzi din oraş a fost întocmit în 2008, în timpul mandatului lui Ovidiu Hada, şi a primit finanţare abia la finele lui 2011, lucrările fiind începute doar în primăvara anului trecut. Proiectul a fost însă întocmit pe baza unor evidenţe de trafic mai vechi. Aşa au apărut nu mai puţin de 34 de puncte de conflict pe străzile Hunedoarei, puncte care au început să fie eliminate de Primărie.
De exemplu, de pe strada Avram Iancu nu se mai putea vira, legal, la stânga pentru a intra la cel mai mare supermarket din oraş. O situaţie similară s-a înregistrat şi la supermarket-ul de pe B-dul Dacia, din Micro 4. De asemenea, de pe străzile secundare conectate la bulevardele reabilitate, din cauza liniei continue, şoferii au fost obligaţi să vireze la dreapta şi să ocolească, dacă destinaţia lor era în stânga străzii de pe care ieşeau.
Bun sau rău, proiectul trebuie respectat
În ciuda nemulţumirilor exprimate de cetăţeni, la începutul acestei săptămâni, firma care execută lucrarea a efectuat operaţiuni de întărire a marcajelor trasate recent, fără să încerce să corecteze cu de la sine putere greşelile din proiect, pe motiv că s-ar putea trezi sancţionată de finanţator, ADR V Vest.
Reprezentanţii Primăriei au primit destul de rapid sesizări referitoare la anomaliile rutiere din oraş şi spun că au încercat de la bun început să rezolve situaţia. “Noi am tot discutat cu constructorul şi am încercat să-l convingem să traseze linie discontinuă acolo unde era cazul, chiar dacă proiectul prevedea linie continuă. Constructorul ne-a comunicat însă că preferă să execute lucrarea exact aşa cum prevede proiectul, de teamă că, altfel, Agenţia de Dezvoltare Regională nu-i va plăti toată suma cuvenită. Problema se rezolvă zilele acestea”, spune primarul Viorel Arion. Iar spusele sale sunt confirmate de Consiliul Local, care a adoptat deja o hotărâre în acest sens, decizie care a început să fie pusă în practică încă de miercuri, 4 septembrie.
Se rezolvă zilele acestea
“Am avut norocul ca vremea să se îndrepte miercuri şi, dacă nu se schimbă condiţiile meteo, joi seara toate punctele de conflict sper să fie eliminate. Încă de săptămâna trecută, cu largul concurs al domnului comisar Nicuşor Ghigu, de la Serviciul Rutier, am reuşit să stabilim care sunt punctele de conflict şi ce măsuri trebuie luate pentru eliminarea lor. Pe lângă problemele legate de marcaje, cu această ocazie vom mai amenaja trei treceri de pietoni pe Bulevardul 1848 şi o staţie de autobuz pe strada Avram Iancu”, spune viceprimarul Dan Bobouţanu.
Anomalii fel de fel
În faţa autogării din Hunedoara a tronat săptămâni la rând o linie dublă continuă. Agenţii economici de pe bulevardul Traian au fost printre primii care s-au plâns că noul marcaj rutier le afectează serios activitatea şi, unora, de exemplu benzinăriilor, le diminuează veniturile. Tot din cauza marcajului, vreme de vreo două săptămâni, bifurcaţia străzii Avram Iancu situată aproape de bazinul de înot a devenit şi mai periculoasă, în lipsa unui marcaj de orientare clară a autoturismelor. Mai precis, maşinile care coborau dinspre Colegiul “Emanoil Gojdu”, erau forţate să încalce linia continuă, ca să nu intre pe contrasens.
Ovidiu Hada: “Nu a fost neapărat o greşeală”
Fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, în mandatul căruia s-a elaborat proiectul de reabilitare a principalelor străzi din oraş, este de părere că situaţia provocată de marcajele rutiere nu e neapărat o greşeală de proiectare, ci, mai degrabă, a fost vorba de o soluţie aproximativă: “Vă daţi seama că proiectantul (nici nu mai ştiu cine a fost) nu a putut merge pe toate străzile şi la toate intrările. Cel mai probabil, mare parte din proiect s-a făcut în birou, atunci când a venit vorba de marcaje, pe baza unor evidenţe şi studii de trafic mai vechi. Între timp, situaţia din teren se schimbă şi e normal să fie aşa, însă, asemenea neconcordanţe pot fi rezolvate relativ uşor de Primărie şi Poliţie”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.