CFR Marfă
Ministerul Transporturilor a semnat, luni, cu Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, contractul de privatizare a companiei CFR Marfă. Cumpărătorul trebuie să notifice tranzacţia Consiliului Concurenţei, decizia din partea autorităţii de concurenţă putând fi pozitivă, pozitivă cu condiţii sau negativă. GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
Penal
Şeful DIICOT a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului, cu cereri de începere a urmăririi penale împotriva foştilor miniştri ai Economiei, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.
Buget UE
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, în mod oficial poziţia comună privind bugetul comunitar pentru 2014 prin care limitează creşterea plăţilor la 1,35% şi reduce angajamentele bugetare cu 6,15%, comparativ cu bugetul din acest an, transmite EFE. Această procedură dă undă verde lansării negocierilor între statele membre şi Parlamentul European pentru ajungerea la un acord final, astfel că, dacă nu se ajunge la un consens, pe 24 octombrie va demara o perioadă de conciliere de trei săptămâni.
Vin pe plus
În cramele româneşti se va produce în acest an cu aproximativ 50% mai mult vin comparativ cu 2012, adică 5,5 milioane de hectolitri (550 milioane de litri), pe fondul unor condiţii meteorologice favorabile, arată o estimare a Ziarului Financiar pe baza datelor jucătorilor din această industrie. La o medie de un euro litrul la preţ de producător, producţia valorează circa jumătate de miliarde de euro.
FMI
Rezervele valutare la BNR au scăzut în luna august cu 1,18 miliarde euro, la 32,17 miliarde de euro, pe fondul unor rambursări de datorii însumând 1,47 miliarde euro, provenite din rate către FMI şi o emisiune de obligaţiuni în valută ajunsă la scadenţă. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,5 miliarde de euro.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.