Urgenţa, terenul de antrenament al viitorilor medici

Este ora la care tura de noapte a Serviciului de Urgenţă din Hunedoara îşi începe schimbul. Sub lumina rece a neoanelor, sala de primire urgenţe este plină, dar nu de pacienţi, ci de studenţi. Cinci medicinişti îmbrăcaţi în uniforme medicale colorate şi cu stetoscoape atârnând în jurul gâtului stau ciorchine lângă mentorul lor, medicul de gardă, ascultându-i explicaţiile cu priviri pline de admiraţie.

“Mediciniştii” cu adevărat pasionaţi îşi sacrifică vacanţa din dorinţa de a învăţa cu adevărat meserie, în secţia de urgenţe a spitalului

Uşa se deschide şi, într-un cărucior cu rotile, apare primul caz: o bătrânică albă ca varul. Studenţii se aliniază lângă medic şi îi aşteaptă solicitările. Unul dintre băieţi se repede să ajute la aşezarea pe pat a pacientei. După ce-i adresează acesteia câteva întrebări, doctoriţa face apelul: “Cine ia o tensiune, vă rog?”. Grupul de studenţi îşi desemnează din priviri reprezentanta şi în câteva secunde o voce răspicată oferă valoarea.

În continuare, sarcinile se împart între medic, asistente, infirmiere şi studenţi ca într-o echipă “sudată” de multe gărzi petrecute împreună.
Cazurile obişnuite ale Serviciului de Urgenţă curg, dar minţile limpezi şi mâinile tămăduitoare, cu mai multă ori mai puţină experienţă, fac tot posibilul să aline durerile în cel mai scurt timp.

Medicina se învaţă la facultate, să fii medic se învaţă în spital

“Moda” din ultimii ani de a opta pentru facultatea de medicină se observă şi în rândul absolvenţilor de liceu din Hunedoara.
În fiecare an, câteva zeci de tineri hunedoreni se înarmează cu răbdare şi poftă de învăţat, pentru a urma poate cea mai dificilă facultate, care îi pregăteşte pentru una dintre cele mai nobile meserii, aceea de medic. Cu toate că sistemul sanitar din ţară este aspru criticat, practicanţii de la urgenţă îl privesc cu indulgenţă şi optimism. Recunosc că dificultatea facultăţii alese este apăsătoare uneori.

Într-o discuţie mai lungă, însă, sunt capabili să ofere o listă întreagă de argumente pentru care au ales Medicina: nevoia de medici, satisfacţiile meseriei, statutul social al doctorilor. “Am ales să devin medic, pentru satisfacţiile pe care ţi le oferă această meserie. Mă motivează faptul că medicii sunt, orice s-ar spune, nişte oameni de care societatea are nevoie, al căror rol este să ajute”, mărturiseşte Greta Bărbulescu, studentă la Medicină în anul al treilea şi practicantă sârguincioasă la Serviciul de Urgenţă din Hunedoara.

Pe lângă dedicarea cu care studiază în timpul anului universitar, reuşind să obţină cel mai adesea nota maximă la examene, tânăra a conştientizat de timpuriu că un medic bun este mai mult decât o enciclopedie de anatomie şi că meseria pe care şi-a ales-o presupune trăsături de caracter ce nu pot fi dobândite decât în spital, la căpătâiul pacienţilor. Prin urmare, încă de la finalul primului an de studiu, Greta şi-a petrecut vacanţa de vară mai mult în spital, la practică. Secţia preferată a fetei şi a multor colegi de-ai săi este Serviciul de Primire Urgenţe, iar cazurile pe care le întâlnesc aici le “şlefuiesc” caracterele de viitori medici. “Cred că prezenţa de spirit şi capacitatea de a nu te pierde cu firea sunt calităţi importante, pe care ar trebui să le aibă orice medic. La început, mă pierdeam când vedeam un caz mai delicat, parcă nu mai ştiam nimic, în primă fază. Acum, sunt mult mai liniştită şi cred că este un câştig foarte important în urma orelor de practică la Urgenţă”, spune Greta.

Influenţa “Anatomiei lui Grey”

Mai în glumă, mai în serios, tinerii practicanţi de la Serviciul de Urgenţă recunosc că imaginea acestei secţii, creată de filme şi documentare, a fost primul imbold pentru a-şi face practica aici. Cazurile aflate la limita dintre viaţă şi moarte, presiunea ţiuitului aparatelor, forfota neîntreruptă reprezentau o perspectivă incitantă pentru viitorii medici. Par uşor dezamăgiţi când spun că nu a fost niciun accident grav în ultima vreme, care să le ofere ocazia de a vedea cazuri mai complicate.

“Am terminat abia primul an şi nu am foarte multă practică în spate. Am văzut cazuri relativ simple până acum: multe muşcături de câine, alergii la înţepături de insecte, lovituri. Pentru mine, au fost interesante şi astea. De exemplu, am făcut injecţii intravenoase, ceea ce n-am avut ocazia să fac până acum la facultate. Trebuie să recunosc, totuşi, că aştept cu sufletul la gură un caz mai grav”, îşi dezvăluie Iulia Popa, studentă în anul al doilea, dorinţa de adrenalină.
Cu toate că realitatea nu este ca în filme, studenţii au găsit suficiente motive de a continua practica în Urgenţă şi nu se dau în lături nici de la gărzile de noapte.

Practica în Urgenţă, cel mai bun antrenament

“În primii ani de facultate, Serviciul de Urgenţă este cel mai potrivit loc de practică. Pentru că am studiat doar lucruri generale, deocamdată, nu am fi înţeles ce se întâmplă pe o secţie unde sunt necesare cunoştinţe specifice. La urgenţă, vezi multe cazuri şi ai ocazia să şi faci lucruri despre care ai auzit pe la facultate. Am făcut EKG-uri (electrocardiograme – n.r.), am învăţat ce medicamente se administrează în diferite situaţii”, spune Cătălin Buda, medicinist în anul al treilea. Tânărul adaugă şi un alt argument pentru care îşi sacrifică fără regrete zile şi nopţi din vacanţă la practică, în Serviciul de Urgenţă. “Atmosfera de echipă de la urgenţă este un alt lucru care îmi place. Cred că şi în meseria asta spiritul de echipă este foarte important, iar medicii şi asistentele de aici sunt un exemplu în acest sens. Apreciez şi faptul că îşi fac întotdeauna timp să ne explice ce se întâmplă şi ne tratează ca pe egalii lor. Bine, mă simt uneori stânjenit din cauza atitudinii lor colegiale. Eu îi văd pe toţi de aici, medici şi asistente, superiori mie şi ştiu că mai am mult de învăţat până să le fiu egal”, povesteşte Cătălin cu modestie.

Cel mai frumos compliment: apelativul de doctor

Chiar dacă tinereţea li se citeşte pe chip, datorită uniformei pe care o poartă şi a stetoscopului din dotare practicanţii din Urgenţă sunt consideraţi medici adevăraţi de către cei mai mulţi dintre pacienţi. “Se întâmplă să mai aud discuţii între pacienţi şi însoţitori care se întreabă «Oare e doctoriţă? Uite ce tânără e!». Văd stetoscopul şi presupun că sunt medic. Se întâmplă să mi se adreseze cu «domnişoara doctor» şi mă emoţionează acest lucru.

Le explic că sunt studentă, dar au încredere în mine chiar şi aşa. Nu mi s-a întâmplat niciodată să refuze să le fac eu o injecţie”, împărtăşeşte din experienţele de la practică Andra Bărbulescu, studentă la medicină în al patrulea an. Medicii le încurajează implicarea şi le cer ajutorul pentru operaţiuni diverse. “Este foarte important să îţi formezi mâna, iar în facultate nu prea ai ocazia să faci acest lucru. De aceea, eu îi las pe copiii care vin în practică să prindă o venă, să coasă, le arăt cum arată palma unui pacient cu hemoragie intestinală, lucruri de care se vor lovi în viitor. Ei sunt foarte receptivi şi învaţă repede, iar asta nu poate decât să mă bucure”, declară medicul de gardă.

Nu au rămas indiferenţi

Faptul că nu sunt ei cei care poartă pe umeri responsabilitatea cazurilor care le ajung în mâini nu îi scuteşte pe practicanţii de la Urgenţă de tulburarea pricinuită de suferinţa unor pacienţi. Aproape toţi au un caz la care se gândesc cu înfiorare: un infarct, tineri mutilaţi în accidente rutiere, pacienţi cu arsuri de gradul trei. Nu imaginea unui trup inert sau a unei plăgi odioase i-a impresionat cel mai mult pe tineri, ci reacţia familiilor la veştile proaste a căror mesageri au fost medicii. “A fost adus odată la Urgenţă un bărbat sub pretextul că a fost muşcat de o albină. Noi am crezut că e în şoc anafilactic şi am liniştit familia, spunându-le că îl vom ajuta să îşi revină curând. De fapt, era un infarct mascat şi a trebuit să îl trimitem de urgenţă la Timişoara. Cum să explici familiei asta? Au reacţionat foarte urât, a fost dureros pentru ei”, rememorează Mircea Ungur, student în anul al treilea, unul dintre momentele marcante ale stagiului de practică din această vară.

Nu se văd medici în Hunedoara

Conştiinciozitatea mediciniştilor care se antrenează pentru viitor la Serviciul de Urgenţă Hunedoara ar putea să fie privită ca un semn că, şi peste câţiva ani, sănătatea hunedorenilor se va afla pe mâini bune, dar studenţii nu se văd profesând în oraşul natal. Majoritatea declară că îşi doresc să fie medici într-un centru universitar sau, de ce nu?, în străinătate. Doar unul dintre băieţi le replică: “Da’ ce? În Hunedoara nu-i spital?”.