Colţul cultural: Poezie, muzică şi constatări despre carte, la Săvârşin

Articolul a fost vizualizat de 2,286 ori

Zilele trecute, comuna Săvârşin a fost gazda festivalului de poezie „Dorel Sibii” şi a taberei de creaţie literară deja tradiţională aici. Momentul de vârf a fost duminică, când, pe Domeniul Regal, la Muzeul Automobilului, au avut loc festivitatea de premiere a scriitorilor participanţi la tabara de creaţie şi un moment muzical special susţinut de „Duo Continuo” din Hunedoara.

La SăvârşinTimp de cinci zile, tineri scriitorii veniţi din toată ţara au creat poezie şi proză, inspiraţi de frumuseţile naturale ale localităţii Savârşin, dar şi de locurile pline de istorie de pe Domeniul Regal de aici. Finalul perioadei de creaţie a fost înnobilat cu desfăşurarea festivalului de poezie „Dorel Sibii”, manifestare ajunsă la ediţia a XV-a. Au participat aici, de-a lungul timpului, scriitori consacraţi şi enumăr aici doar câţiva: Ioan Moldovan din Oradea, Traian Ştef din Iaşi, Ion Mureşan din Cluj, Daniel Vighi din Timişoara, Eugen Evu din Hunedoara, Paulina Popa din Deva, care au marcat în acest fel, prin creaţia lor, un eveniment cultural important în peisajul literaturii române. La această ediţie scriitorul Vasile Dan, preşedintele USR filiala Arad, a propus pentru dezbatere o temă provocatoare şi, în acelaşi timp, actuală pentru condiţia literaturii române: “Critica, în impas?”. Înainte de dezbatere, Ioan Matiuţ, scriitor, redactor şef la revista „Arca” şi, în acelaşi timp, proprietarul editurii „Mirador” din Arad, a prezentat un material foarte interesant, fiind posesorul unor informaţii precise, comparative, despre starea pieţei de carte din România şi din Franţa, ultima fiind recunoscută ca o mare putere şi pe plan literar.

Domnia Sa a avut şansa să afle aceste lucruri în cadrul unor simpozioane care au avut loc la Centrul Naţional de Carte din Paris, cu o zi înainte de deschiderea Salonului de Carte de aici, unde, în acest an, ţara noastră a avut un stand central. Iată câteva statistici ale celor două pieţe de carte. “În Franţa vânzarea de carte a scăzut cu 5% în ultimii cinci ani. Ponderea vânzărilor o au cărţile şcolare şi, în general, cărţile se vând în proporţie de 45% în librării, 8% prin Internet, iar diferenţa prin magazine şi poştă. Preţul cărţii este mic în Franţa, în comparaţie cu alte produse culturale, datorită legii Lang, care nu permite vânzătorilor să adauge mai mult de 5% din preţul de vânzare al editurilor. În Franţa predomină cartea de buzunar, iar cea în format electronic este mai scumpă decât cea tipărită. La ei TVA este de 5%, în timp ce la noi este de 9%. Vânzarea de carte electronică a crescut în ultimele şase luni cu 14%, iar 16% din cititorii de carte electronică citesc şi carte tipărită, în timp ce 75% din cititorii de carte tipărită citesc şi carte electronică. Pirateria aduce mari prejudicii editurilor. În România, începutul anilor ‘90 a fost marcat de lipsa de profesionalism, de piraterie, dar şi de o dorinţă acerbă de a se edita tot ce nu a apărut în anii comunismului. La sfârşitul anilor 1990 existau în România 4.000 de edituri, dar după 1995 au dispărut mare parte dintre ele, iar tirajele au scăzut la jumătate.

La SăvârşincultÎntre anii 2010 şi 2012 tirajele au scăzut cu 40%, iar, în lipsa unor programe naţionale coerente de formare a cititorilor începând cu vârsta şcolară, 60% din elevi citesc numai manuale şcolare. O lovitură dată editurilor, dar şi bibliotecilor a fost renunţarea, din 2008, la programele de achiziţii publice. În ceea ce priveşte publicarea unor autori români în Franţa, între 1979 şi 2012 au fost 239 de titluri, prea puţin pentru potenţialul literaturii române. În Franţa, există o federaţie a editorilor şi una a distribuitorilor de carte, iar în România există vreo cinci federaţii ale editorilor şi niciuna a distribuitorilor”. Mă opresc aici cu prezentarea comparativă făcută de scriitorul Ioan Matiuţ, remarcând interesul celor prezenţi pentru informaţiile oferite.

Am asistat apoi la discuţii aprinse despre criticii literari din zilele noastre, majoritatea celor care au vorbit remarcând cu îngrijorare numărul mic al specialiştilor în domeniu, socotind că aceştia realizează, în fond, selecţia de valoare atât de necesară pe o piaţă dominată de interese comerciale. Lucrările festivalului au continuat apoi pe Dealul Viilor, cu „întâmplări” şi „exprimări libere” petrecute la iarbă verde, până seara târziu. A doua zi, manifestarea a continuat pe Domeniul Regal, la Muzeul Automobilului, unde, înainte de festivitatea de premiere, invitaţii s-au delectat cu muzică renascentistă prezentată de „Duo Continuo” din Hunedoara, cu Nicolae Szekely la lăută şi cobză şi Mircea Goian la viola da gamba şi fidula.
A urmat acordarea premiilor pentru trei tineri scriitori şi premiul de excelenţă oferit de către Fundaţia „Principesa Margareta” scriitorului Horia Ungureanu. Ediţia din acest an a fost organizată de către USR filiala Arad, Centrul Cultural Arad, Primăria Săvârşin, Revista de cultură „Arca”, Asociaţia „Weissman” şi, nu în ultimul rând, de către inimosul primar, poet şi realizator TV, domnul Ioan Vodicean.

Altfel spus, un eveniment cultural de ţinută, la care au participat scriitori importanţi din România anului 2013.

About Mircea Goian