Ponturi pentru pariori

Articolul a fost vizualizat de 795 ori

După pauza competiţională cauzată de disputarea meciurilor internaţionale, competiţiile în care sunt angrenate echipele de club revin în prim plan.
La finalul acestei săptămâni avem o nouă etapă în majoritatea campionatelor din Europa, iar la mijlocul săptămânii viitoare va debuta faza grupelor a celei mai importante competiţii europene, Champions League. În ultmii ani, România a fost reprezentată constant în această fază a competiţiei, dar niciuna dintre echipe nu a reuşit să prindă primăvara în Champions League. În acest sezon, a venit rândul Stelei să-şi joace şansa. După evoluţiile din sezonul trecut, avem dreptul să sperăm la un loc de calificare. Adversarii nu sunt invincibili. Cu Chelsea ne-am întâlnit în primăvară şi am reuşit s-o învingem la Bucureşti. Cu Mourinho pe bancă, londonezii sunt mai puternici, dar ne putem lupta cu ei. Schalke şi Basel nu sunt peste nivelul Stelei.

Debut cu dreptul pentru Steaua

Schalke 04's Holtby is challenged by Steaua Bucharest's Bicfalvi during the Europa League Group J soccer match in GelsenkirchenMiercuri, Steaua va disputa primul meci din grupa E a Ligii Campionilor, în deplasare, contra celor de la Schalke. Meciul este foarte important pentru echipa noastră. Schalke este cotată ca fiind a doua echipă din această grupă şi dacă Steaua obţine cel puţin un egal în Germania, şansele ei de a merge mai departe cresc considerabil. Pe teren propriu, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf o poate învinge pe Schalke. Un rezultat bun ar ridica moralul şi încrederea steliştilor şi le-ar confirma faptul că o calificare în primăvara Ligii Campionilor este posibilă. O înfrângere ar fi greu de digerat. Etapa viitoare vine la Bucureşti Chelsea şi probabilitatea unui victorii a “roş-albaştrilor” în faţa englezilor este mică.

Dacă Steaua pierde miercuri, s-ar putea ca după primele două etape Schalke să aibă un avans de cinci sau şase puncte faţă de noi. Acesta nu este un scenariu bun pentru echipa din Ghencea. Trebuie să obţinem măcar un egal în Germania. Steaua a mai jucat cu Schalke la finalul anului 2011. Atunci a remizat 0-0 la Cluj şi a pierdut la limită, 2-1, în deplasare. Echipa actuală a Stelei este mai puternică decât cea din 2011. Jucătorii sunt mai bine pregătiţi şi pot obţine mai mult decât a obţinut echipa în urmă cu doi ani. În acest sezon, Steaua a jucat trei partide pe teren străin în competiţiile europene. A reuşit două victorii şi o remiză. Cred că nici miercuri nu va pierde. Mizez 7 unităţi pe acest pronostic. Cota de 2,59 ne va aduce 11,13 unităţi profit.

Manchester, favorită în faţa nemţilor

O altă reprezentantă a Germaniei în faza grupelor Ligii Campionilor este Leverkusen. Aceasta va debuta pe terenul celor de la Manchester United, iar meciul se anunţă foarte greu pentru nemţi. Englezii joacă foarte bine, mai ales pe teren propriu. Leverkusen nu este o echipă de top în Europa şi va avea viaţă grea în această grupă cu Manchester, Şahtior şi Sociedad. United are un start ezitant de sezon. În Premier League a obţinut doar patru puncte în primele trei etape, remizând cu Chelsea şi fiind învinsă de Liverpool. Acum are şansa de a mai spăla imaginea proastă a începutului de sezon. Cele trei puncte puse în joc sunt foarte importante. Manchester ar trebui să câştige meciurile de acasă. În Germania, Ucraina şi Spania nu va avea meciuri uşoare.
Mizez 9 untităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1,60 ne va aduce 5,4 unităţi profit.

Meci dezechilibrat la Copenhaga

FC Copenhaga primeşte marţi vizita italienilor de la Juventus Torino. Oaspeţii au dominat Serie A sezonul trecut şi sunt şanse mari s-o facă şi sezonul acesta. Grupa B a Ligii campionilor pare dezechilibrată. Juventus şi Real Madrid vor merge mai departe şi se vor lupta pentru prima poziţie, iar Galatasaray şi Copengaha se vor duela pentru locul trei care permite continuarea sezonului în Europa League. Copenhaga este mult sub nivelul celor de la Juventus. Nu cred că va putea să le pună probleme italienilor în acest meci. Mizez 10 unităţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 1,40 ne va aduce 4 unităţi profit.

Săptămâna trecută

România – Ungaria: Pronostic: 1 – corect. Scor final: 3-0
Scoţia – Belgia: Pronostic: 2 – corect. Scor final: 0-2
Kazakhstan – Insulele Feroe: Pronostic: 1 – corect. Scor final: 2-1

Tags: , ,

About Cristi Iuhasz