Albastru de Egeea: culoarea vacanţei

Avizi după soarele ţărmurilor de la mările Egee sau Ionică, sute de hunedoreni şi-au petrecut şi în această vară vacanţa în Grecia. Mai mult, cei care vor să prelungească vara au plecat abia zilele acestea pe litoralul grecesc. Mai nou, tot mai căutate sunt insulele din sudul Greciei, cum ar fi Lefkada sau Zakinthos.

Staţiunile de pe ţărmul Mării Egee oferă confort chiar şi pentru turistii cei mai pretenţioşi

Soare, culoare şi savoare. Trei cuvinte perfect potrivite pentru a descrie o vacanţă în Grecia. Cine n-a încercat niciodată, ar trebui să o facă. S-ar putea ca, odată întorşi acasă, să vă doriţi să vă mutaţi definitiv pe vreun ţărm cu nisip alb, uitat de lume, ori la umbra vreunei livezi de măslini grei de rod, cotropiţi de parfumul leandrilor care cresc în Grecia oriunde ţi-ai întoarce privirea, chiar şi în cele mai sterpe şi prăpădite şanţuri sau bolovănişuri. Nu degeaba sute de hunedoreni merg în fiecare vară în vacanţă în Grecia. Unii au ajuns deja la al cincilea concediu petrecut la Marea Egee, iar cei mai răbdători dintre ei se aventurează mult în sud, până în insulele puţin umblate până acum de români, cum ar fi Zakinthos sau Lefkada. Alţii, mai inspiraţi, s-au gândit să profite de două concedii pe an: unul în mai sau în iunie şi al doilea în septembrie!

Distracţie şi zgomot, în Paralia

Cine vrea distracţie, discoteci, cluburi, sporturi acvatice şi bazare ar trebui să se oprească mai la nord-vest, în Paralia. Pentru că oferta de produse şi servicii este foarte bogată, aici preţurile sunt ceva mai temperate decât în staţiunile mici din Halkidiki. Cu toate acestea, mulţi dintre amatorii de vacanţe greceşti au început să ocolească staţiunile aglomerate. “Te întorci chiar mai obosit decât ai plecat”, spun ei. Aşa că, anul acesta, au optat mai ales pentru mini-staţiuni, iar cei care şi-au dorit linişte şi relaxare au ales să meargă în vacanţă direct în sate pescăreşti. În Halkidiki, una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de turişti, prima oprire ar putea fi Nea Moudania. O localitate fondată de refugiaţii greci, pe un teren donat acestora de călugării de la Muntele Athos. Faleza cu trepte care dau în mare se întinde în partea vestică a oraşului, mărginind un cartier cu blocuri cochete, care nu depăşesc niciodată trei etaje. Arhitectură specific macedoneană, care este întâlnită chiar şi în Salonic, cel mai mare oraş din apropiere, cu o populaţie de 1.200.000 de locuitori. Oraşul, vechi de mai bine de 2.000 de ani, poartă numele frumoasei fiice a lui Filip al doilea, sora lui Alexandru Macedon – Tesaloniki. Numele prinţesei i-a fost dat chiar de tatăl ei, în urma unei bătălii pe care regele Macedoniei a câştigat-o în câmpia Tesaliei (Tesaloniki înseamnă “victoria din Tesalia”).

Să nu-i crezi niciodată pe greci

Localnicii şi-au transformat casele în mici bistro-uri cochete

Dacă străbaţi cu maşina, sau iei la pas străduţele greceşti, vei întâlni aici încă un element de arhitectură extrem de neobişnuită: casele, aproape toate, par… neterminate. Ca şi cum locuitorii fiecărui oraş s-ar fi oprit brusc din construit pentru câţiva ani, împiedicaţi de cine ştie ce întâmplare stranie să ducă treaba la bun sfârşit. Două sau trei etaje, iar din plafonul cel mai de sus se iţeşte, ca un fel de mustăcioară obraznică, armătura metalică. Ca şi cum muncitorii tocmai ce au plecat, dar se vor întoarce mâine dimineaţă pentru a continua cu acoperişul. Un fel de Mănăstirea lui Manole, în variantă grecească. Însă, poate că nu degeaba se spune “pe greci să nu-i crezi nici dacă îţi aduc daruri”. Ne aflăm, şi de data aceasta, faţă în faţă cu ingeniozitatea locuitorilor Eladei. Un mic “tertip” de genul Calului troian, pe cât de amuzant, pe atât de eficient. De fapt, grecii nu fac altceva decât să profite de o mică portiţă legislativă: taxe şi impozite plătesc doar cei care au casa terminată. Aşa că proprietarii caselor fără acoperiş… pot să mai aştepte.

Meteorele. Mănăstirile cerului

Cine merge la Marea Egee va fi invitatul excursiilor de o zi la ateliere de pictură a icoanelor în tehnică bizantină, la fabrici de ulei de măsline, peşteri, în croaziere sau chiar până la Sfântul Munte Athos, centrul spiritual al ortodoxiei şi ultima măsură a ascetismului. De văzut neapărat sunt şi impresionantele mănăstiri ortodoxe ale Meteorelor, înălţate pe vârful unor stânci uriaşe. La început au fost de patru ori mai multe. Prima mănăstire suspendată în aer (traducerea cuvântului “meteoron”) a fost construită de Athanasie, iar ulterior trăirea monahală ortodoxă a înflorit deasupra aluviunilor aduse de râul Pinios şi mâncate apoi de ploi şi de vânt. Atacurile repetate ale turcilor şi cele două războaie mondiale au distrus cele mai multe dintre minunatele lăcaşuri de cult. Din fericire, ceea ce a rămas în picioare, vă va tăia cu certitudine răsuflarea.

Afitos, raiul singuraticilor

Tavernele amplasate chiar pe faleză îmbie trecătorii cu souvlaki, kleftiko sau vinete cu caracatiţă

Mai la est, pe Sithonia sau pe braţul Kassandra vuietul încetează. Deşi pe primele două “degete” ale peninsulei Hakidiki vin, în fiecare an, o mulţime de turişti, staţiunile sunt mici, iar căutătorii de linişte ar putea să găsească aici un mic paradis. Kalithea (“privelişte frumoasă”) îmbie cu plaje line, apă cristalină şi puţin adâncă, însă nu vă miraţi dacă veţi regăsi aici ceva din agitaţia staţiunilor de pe litoralul românesc. Ori pe cei zece negri mititei veniţi tocmai din Mozambic, care vă vor îmbia din cinci în cinci minute, zâmbind cu gura până la urechi, cu împletituri de aţă “for peace and love”, ceasuri, poşete, brăţări, ochelari de soare sau alte nimicuri. Dacă vreţi linişte, opriţi-vă ceva mai la nord, în micul sat pescăresc Afitos. Plaja nu e amenajată decât în parte, aşa că destinaţia ar trebui evitată de pretenţioşi. Însă cei care se mulţumesc cu ce a lăsat Bunul Dumnezeu ar putea să se considere, cel puţin pentru câteva ore pe zi, stăpânii unor porţiuni de plajă aşa cum vedem în cataloagele agenţiilor de turism. Cine se trezeşte devreme poate să-şi umple din plin simţurile de culoare, mirosuri şi senzaţii tactile. Grecii vin la plajă abia pe la 11 dimineaţa, beau o cafea, stau o oră “la murat” ori “la prăjit” sub soarele arzător şi se retrag apoi, lăsându-i pe turiştii străini să-şi facă de cap în mijlocul albastrului de safir al Mării Egee. O apă caldă şi suficient de sărată încât să-i înveţe să plutească chiar şi pe cei mai greoi dintre noi.

Case de vanilie şi obloane albastre

Vechiul sat de pescari Afitos este destinaţia preferată de turiştii care caută linişte

După-amiezele toride le veţi putea petrece la vreo “tavernă”, cum îşi numesc localnicii micile localuri cu mâncăruri tradiţionale, condimentate cu ierburi amărui ori picante şi stropite din belşug cu ulei de măsline. La prânz, grecii fac siesta, aşa că nu veţi găsi prea multe magazine de suveniruri deschise. Străduţele înguste, pietruite cu macadam, şi casele din piatră de culoarea cremei de vanilie, cu ferestre mari şi obloane albastre sigur vă vor face cu ochiul şi-o să porniţi la plimbare. Iar pe seară aţi putea să vă împrieteniţi cu localnicii mai vârstnici, ieşiţi să bea un “ouzo” şi să privească, precum într-o piesă de teatru mai vie ca oricare alta, Babelul trecătorilor veniţi de la sute sau mii de kilometri să se bucure de splendoarea Egeei.

“Cercul de piatră” din Afitos, un fel de Stonehenge miniatural din marmură, spune povestea Kasandrei, ghicitoarea care le-a prezis troienilor (deşi nimeni n-a vrut să o creadă) că cetatea lor, considerată până atunci indestructibilă, va fi cucerită de greci. O poveste foarte potrivită şi pentru oamenii zilelor noastre despre “A Vedea” şi “A Asculta”, amplasată deasupra unui promontoriu care lasă privirea să alunece până departe, dincolo de Sithonia, până la Muntele Athos. Cine a fost la mare în Italia, la Adriatică, apă tulbure şi ceva mai rece, va purta multă vreme în gând strălucirea şi splendoarea Mării Egee.

Cu toate acestea, grecii ne vând un pont: Marea Ionică e chiar mai frumoasă! “Dacă mergi o dată la Marea Ionică, n-o să mai mergi la Egeea niciodată”, spun ei, cu sinceritate. Însă asta e o altă poveste. De trăit, poate, vara viitoare.