România, colonie permanentã

Articolul a fost vizualizat de 1,146 ori

Nu pot spune cã sunt un foarte bun cunoscãtor al istoriei neamului, cu atât mai puþin al istoriei tuturor neamurilor importante de pe lumea asta, însã puţinele mele cunoştinþe mã fac, pe zi ce trece, sã cred cã noi, românii, nu am depãşit nici acum stadiul de “provincie” disputatã doar pentru interese materiale de estici şi de vestici. Speram ca integrarea în Uniunea Europeanã sã ne schimbe puţin statutul dar, uite cã au trecut şase ani şi mai bine de atunci şi, în timp ce ungurii nu au nevoie de vizã pentru a intra în Statele Unite, noi şi bulgarii suntem încã ţinuţi în categoria “nedoriţilor” în Ţara Fãgãduinţei. Asta dupã ce americanii ne-au trimis pe cap Bechtel-ul, imediat dupã ce am fost primiţi în NATO. Nu eu am zis-o, doar am auzit, la fel ca toatã lumea, cã afacerea cu autostrada Transilvania ar fi fost o condiţie a introducerii României sub aşa-zisa umbrelã a marii organizaţii militare. Au venit americanii, dupã ce în urmã cu arpoape 70 de ani şi ei şi englezii ne-au lãsat pe mâna lui Stalin, fiind mult mai interesaţi atunci de Grecia. Au luat pielea de pe noi cu 50 de kilometri de autostradã, ş-au plecat! Au plecat doar dupã ce-au mai luat o bucatã de piele de pe noi, la momentul rezilierii, în valoare de câteva zeci de milioane de euro. Nu s-au mulţumit cu 1,2 miliarde cât au încasat pentru un petic de autostradã. Dar, vorba aia: nu-i fraier cine cere, e fraier cine plãteşte! Refuz sã cred cã un contract de genul celui întocmit cu Bechtel se poate face fãrã complicitatea unor funcţionari (de carierã, sau numiţi politic) interesaţi mai mult de buzunarul propriu. De fapt, şi acum în România preţul kilometrului de autostradã depãşeşte cu mult media europeanã, dar asta e altã poveste.

Dacã vã mai amintiţi, România a fost invitatã în NATO la scurt timp dupã atentatele de la 11 septembrie 2001. Ce-ar fi fost dacã, atunci când li s-au pus condiţii, ai noştri lideri politici ar fi rãspuns: “Vreţi o zonã-tampon între voi şi Rusia, ori Orientul Mijlociu? Ce-ar fi sã plãtiţi voi câteva miliarde de dolari?!”. Dar cine sã fi pus problema în acest fel, în condiţiile în care ne-am convins destul de târziu cã pe Ceauşescu nu l-am dat noi jos de la putere, ci noi, cei mulţi, am fost doar instrumentele unor înţelegeri între cei mari.
De vreo 10-15 ani, dupã ce şi-a rezolvat criza internã provocatã de reunificare, Germania a început un proces de colonizare economicã a Europei, iar România a fost una dintre ţinte. Nemţii nu fac investiţii de plãcere, ci de nevoie. Trebuiau sã se adapteze la trendul folosirii forţei de muncã ieftine, cât mai ieftine.
Am tot urlat dupã investitori strãini. Deveniserã una dintre obsesiile discursurilor politice ale tuturor partidelor cu vreo 15 ani în urmã. Investitori strãini au venit, iar acum mulţi dintre ei ameninţã anual primarii, preşedinþii de consilii judeţene, sau chiar miniştri, cã-şi iau jucãriile şi pleacã dacã nu li se face pe plac. De ce? Pentru cã le ţine! De ce le ţine? Pentru cã la momentul la care ar fi trebuit sã ne dãm seama cã investiþia autohtonã are o valoare mult mai mare decât cea strãinã, plus o stabilitate dublã, în mintea noastrã noţiunea de “afacerist” era sinonimã cu cea de “hoţ” şi asta, e drept, din cauza unora (nu foarte mulţi în comparaţie cu adevãraţii întreprinzãtori) care, sub titulatura de om de afaceri au devalizat bãnci şi au pus la pãmânt uzine.

Dupã ce vreme de vreo 20 de ani esticii ne-au imputat daune de rãzboi şi au cãrat mii de garnituri de tren cu diferite materii şi materiale, dupã 1989 a venit rândul Occidentalilor sã exploateze “colonia România”.
Mai recent, dupã criza declanşatã de lãcomia enormã a bancherilor de pe Wall Street şi nu numai, Occidentul a dat semne de slãbiciune. Chinezii, în special, au simţit momentul şi s-au repezit şi spre România. Aşadar, sunt şanse ca “dominatorii” sã se schimbe, iar noi sã rãmânem dominaţi.
Am renunţat sã mai producem eficient, ne mulţumim sã cumpãrãm orice din altã parte, iar acum ne mirãm când aflãm cã, de exemplu, în Austria, ţarã fãrã culturi de grâu, un kilogram de fãinã e mai ieftin decât în România

About Ciprian Iancu