Sute de hunedoreni trec iarna cu ajutorul cantinei săracilor

Articolul a fost vizualizat de 2,265 ori

Pentru că sunt prea săraci ca să-şi asigure hrana zilnică, sute de hunedoreni mănâncă la cantinele sociale din judeţ. Pe unii dintre ei, furnizorii îi cunosc de ani buni şi vor rămâne şi în această iarnă „clienţii” fideli ai ciorbelor oferite de autorităţile locale. Alţii au renunţat la ajutorul oferit din bani publici în momentul în care unele primării le-au cerut asistaţilor ceva în schimb: muncă în folosul comunităţii.

cantina sociala Hunedoara

După ce s-a diminuat din cauza condiţiilor impuse de autorităţi, în unele oraşe, numărul celor care, mai ales în această iarnă, vor avea nevoie de o masă caldă la cantina socială va creşte

În Deva, autorităţile publice au aprobat în anul 2009 un număr maxim de 400 de porţii care pot fi acordate nevoiaşilor din oraş. Cu toate acestea, niciodată numărul acesta nu a fost depăşit de cereri. Acum, aproximativ 280 de persoane primesc hrană pentru supravieţuire de la Primăria Deva. Şefa Direcţiei de Asistenţă Publică din cadrul Primăriei Deva, Elena Ivan, spune că numărul beneficiarilor ajunsese la aproape 390, însă autorităţile devene au decis ca, în schimbul ajutorului oferit, să impună regula ajutorului reciproc. De aceea, le-au cerut beneficiarilor să efectueze câteva ore de muncă în folosul comunităţii. Hotărârea Consiliului Local 168, din luna mai, prevede că, dreptul la serviciile cantinei de ajutor social este acordat numai în urma efectuării unor „activităţi gospodăreşti”. Pentru o porţie lunară, un devean trebuie să lucreze în folosul comunităţii 25 de ore, pentru două porţii – 50 de ore, pentru trei porţii – 75 de ore. Numărul orelor lucrate creşte cu câte 25, la fiecare porţie lunară adăugată pentru o familie. Cel mai mult au de muncit devenii cu familii numeroase: pentru mai mult de cinci porţii lunare de hrană numărul orelor „de lucrat” ajunge la 150. Familiile care primesc şi ajutor social, iar un membru al familiei poate munci, ajung să primească o normă de cel mult 160 de ore de lucru în folosul comunităţii. Cine nu munceşte numărul orelor stabilite pierde automat dreptul la masa caldă, iar în următoarele trei luni trebuie să se descurce cum poate, însă fără sprijinul autorităţilor.

De trei ori mai mulţi săraci la Hunedoara

Când au auzit de muncă, în jur de 30 la sută dintre devenii care mâncau pe banii statului au renunţat să mai ceară ajutor, aşa că numărul beneficiarilor a scăzut considerabil imediat după intrarea în vigoare a noii hotărâri a Consiliului Local. Cei 280 de deveni cărora autorităţile locale încă le mai oferă sprijin primesc în aceste săptămâni hrană rece, pentru că lucrările de renovare a cantinei încă nu au fost finalizate. La Hunedoara, ca urmare a recesiunii, numărul beneficiarilor cantinei sociale s-a triplat din 2007 şi până acum. Reprezentanta Primăriei Hunedoara, Silke Oprean, spune că, dacă în 2007 doar 80 de hunedoreni erau atât de săraci încât nu-şi permiteau nici măcar hrana zilnică, în 2011 numărul beneficiarilor cantinei sociale aproape s-a dublat, ajungând la 157. Anul acesta numărul celor care au cerut ajutor de la Primărie, ca să aibă ce pune pe masă, a ajuns la peste 220 de persoane. Mâncarea pentru aceşti oameni este pregătită pe parcursul zilelor lucrătoare în Cantina O.T., iar oamenii iau hrana acasă, în sufertaşe. Pentru zilele sâmbătă şi duminică hunedorenii primesc pâine şi conserve. „De această masă caldă beneficiază cei care primesc ajutor social, dar pot beneficia şi pensionarii cu pensii mai mici de 350 de lei şi persoanele cu handicap. Din păcate, acestora li se solicită să plătească 30 la sută din contravaloarea hranei, aşa că nu avem decât vreo doi-trei beneficiari la fiecare categorie”, explică Silke Oprean. Potrivit acesteia, costul unei porţii zilnice este de 6 lei.

Mai bine flămând, decât obosit

În Simeria, viceprimarul Eduard Felciuc spune că sunt în jur de 100 de beneficiari. „Numărul beneficiarilor a scăzut brusc pentru scurt timp, ca şi la Deva, după ce am introdus regula ajutorului reciproc. Asta însemna că noi ofeream acestor oameni nevoiaşi şi fără un loc de muncă o masă caldă, dar trebuiau să ofere şi ei ceva, în schimb. De aceea, am decis, prin hotărâre de Consiliu Local, să impunem câteva zeci de ore de muncă în folosul comunităţii. Reprezentanţii etniei rrome au considerat asta o discriminare şi am avut ceva discuţii atunci, însă, în cele din urmă, oamenii au înţeles că nu doar rromilor, ci şi românilor şi maghiarilor li se aplică aceeaşi regulă, deci nu poate fi vorba de discriminare”, afirmă viceprimarul.

Autorităţile se declară mulţumite

Eduard Felciuc mai spune că, la Simeria, cantina socială are o capacitate de 110 locuri, însă niciodată numărul solicitărilor de ajutor nu a depăşit bugetul alocat pentru cel mult 110 persoane. Ca să primească o porţie de mâncare, un simerian sărac trebuie să lucreze 44 de ore, pentru două porţii are de lucrat 87 de ore, iar pentru trei porţii sau mai mult poate ajunge la 131 de ore muncite în folosul comunităţii. Sarcinile unui beneficiar constau în colectarea gunoaielor şi decolmatarea rigolelor, iar un angajat al Primăriei verifică săptămânal dacă asistaţii au curăţat cu adevărat străzile arondate sau doar au semnat condica „de serviciu”. „Faptul că munca acestor oameni chiar contează pentru Simeria se vede pe străzile şi în împrejurimile oraşului. Săptămâna asta, sâmbătă, în tot judeţul şi în ţară va avea loc a patra ediţie a «Let’s do it, Romania!», dar noi aproape că nu avem de ce să ieşim pe teren, pentru că am menţinut curăţenia permanent”, susţine Eduard Felciuc.

Tags: ,

About Ada Beraru